GEOPOLITICA ROMÂNIEI de Aleksandr Dugin


Prefaţa scrisa de dl. Aleksandr Dughin, cel mai influent geopolitician rus contemporan, special pentru ediţia în limba română a monumentalei sale lucrări, Bazele geopoliticii”. 

GEOPOLITICA ROMÂNIEI

1. Geniile româneşti şi identitatea românească

România a dat lumii, mai ales în secolul al XX-lea, o întreagă pleiadă de genii de nivel mondial: Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Ştefan Lupaşcu, Jean Pârvulescu, Vasile Lovinescu, Mihail Vâlsan şi mulţi alţii.

Deşi o ţară mică din estul Europei, România a avut în plan intelectual o contribuţie semnificativă la civilizaţie, comparabilă cu aceea a naţiunilor europene mari, aproape depăşindu-le. Această caracteristică a intelectualismului românesc reflectă spiritul gândirii europene, indisolubil legat de spiritul tradiţiei, avându-şi originile cu sol, rădăcini şi tendinţe, în Antichitate, cât şi în eternul Orient european ortodox, rămas neschimbat.

Profesorul italian Claudio Mutti, în articolul „Mircea Eliade şi unitatea Eurasiei” face referire la „natura eurasiatică a culturii române”. El îl şi citează pe Eliade: “ Mă simţeam descendentul şi moştenitorul unei culturi interesante, deoarece e situată între două lumi: lumea occidentală, pur europeană, şi lumea orientală. Eu mă trăgeam deopotrivă din aceste două universuri. Cel occidental, prin limba latină şi prin moştenirea romană în obiceiuri. Dar mă trăgeam şi dintr-o cultură influenţată de Orient şi înrădăcinată în neolitic. Toate acestea sunt adevărate pentru un român, dar cred că sunt la fel de adevărate şi pentru un bulgar, un sîrbo-croat, în ultimă instanţă, pentru Balcani, pentru sud-estul Europei şi o parte a Rusiei.”. (M. Eliade, L’épreuve du Labyrinthe, Entrétiens avec Claude-Henri Rocquet, Pierre Belfond, Paris, 1978, p. 26 – 27).

Identitatea românească face în acelaşi timp o simbioză între vectorii civilizaţiei, de Vest şi de Est, fără a evidenţia, în final, pe niciunul dintre aceştia. În aceasta constă unicitatea României ca societate, ca ţară şi a românilor ca popor. România şi românii au fost divizați între imperiile Orientului (Imperiul Otoman) şi Occidentului (Imperiul Austro-Ungar) şi înainte de acestea, au cunoscut deosebirile dintre biserica de rit grec (pravoslavnică) şi limbile romanice (romanitate).

Pentru eurasianiştii ruşi, acesta nu poate fi decât unul dintre cele mai potrivite puncte de apropiere, inclusiv ei luând în considerare o combinaţie a coordonatelor occidentale şi orientale în cultura şi istoria rusă, declarând de asemenea, o identitate specifică poporului şi statului rus.

Prin urmare, în cadrul dialogului româno-rus al culturilor ar trebui luată în considerare doctrina euroasiatismului, care este de sine-stătătoare dar care, prin diferenţele, diversitatea şi proporţiile  de care dispune, ne oferă o bază solidă pentru apropiere, înţelegere reciprocă şi prietenie.

În consecinţă, traducerea în limba română a lucrării „Fundamentele geopoliticii”, care este programul şcolii geopolitice eurasiene ruse, poate fi considerată ca un punct de reper. Eu sper că familiarizarea cu gândirea scolii ruse de geopolitică eurasiatică să ducă la înţelegerea de către români a paradigmei de gândire şi acţiune a Moscovei atât în privinţa trecutului, cât şi a prezentului.

2. România şi structura opţiunilor geopolitice (euroatlantism şi eurocontinentalism)

Acum, câteva cuvinte despre geopolitica României. În condiţiile actuale, termenul de „geopolitica României” nu este destul de potrivit, dacă luăm în considerare România ca subiect de geopolitică. În arhitectura lumii contemporane, asemenea subiect nu există. Aceasta decurge din logica de implementare a globalizării, situaţie în care problema se prezintă astfel: va fi o singură „lume stat” (World state), cu un guvern mondial, condus şi dominat în mod nemijlocit de „Occidentul bogat”, în primul rând de SUA  sau se va stabili un echilibru între „spaţiile mari” (Grossraum) ale „imperiilor noi” care vor integra ceea ce fuseseră până atunci „state naţionale”. În lumea noastră, trecerea de la statele naţiune suverane (aşa cum a fost în Europa, din secolul al XVI-lea până în secolul al XX-lea) se va face spre un guvern mondial (lumea unipolară) sau spre un nou imperiu (lumea multipolară).

Dimensiunea României ca stat nu ne permite în ambele cazuri să spunem că România, nici măcar din punct de vedere teoretic nu ar putea deveni un „pol”, situaţie în care se găseşte chiar şi o ţară de dimensiunea Rusiei de azi, cu tot potenţialul ei nuclear, cu resursele ei naturale şi mesianismul său istoric.

În acest condiţii, „geopolitica României” face parte din secţiunea „geopolitica Europei unite”. Acest fapt nu este doar un dat politic actual, România fiind membru al Uniunii Europene, ci decurge inevitabil şi din situaţia sa geopolitică. Dar mai mult decât atât, însăşi „geopolitica Europei unite” nu este ceva garantat şi securizat. Chiar şi Europa ca întreg, Uniunea Europeană, se poate baza pe suveranitate numai într-o lume multipolară şi numai într-un asemenea caz Europa va fi suverană şi implicit, România, ca parte a acesteia, va beneficia de suveranitate. Adoptarea modelului unipolar de dominaţie americană, care-i refuză Europei suveranitatea, va influenţa şi România ca parte a acesteia.

Prin urmare, familiarizarea cu problemele geopolitice nu este ceva necesar şi vital, dar chestiunea poate fi luată în considerare atunci când este vorba despre lărgirea orizontului intelectual.

Într-adevăr, dacă luăm în considerare ceea ce am spus mai sus, referitor la contribuţia românilor la ştiinţa şi cultura europeană, geopolitica ar putea fi o bază foarte importantă pentru a determina rolul şi funcţiile României în context european. Nu este întâmplătoare deci, construcţia geopolitică şi ideatică ce ocupă o parte semnificativă în romanele excelentului scriitor franco-român Jean Pârvulescu, eseist şi poet – un model european şi un gânditor profund.

Dilema geopoliticii europene poate fi redusă la o alegere între euro-atlantism (recunoaşterea dependenţei de Washington) şi euro-continentalism. În primul caz, Europa îşi abandonează suveranitatea în favoarea „fratelui mai mare” de peste mări, iar în cel de-al doilea insistă asupra propriei suveranități (până la organizarea unui model geopolitic şi strategic propriu). Această opţiune nu este complet finalizată şi la modul teoretic, faptul depinde de fiecare dintre ţările U.E. şi în consecinţă, inclusiv de România. Din această cauză, referitor la geopolitica României, în sensul strict al acestei noţiuni, devine necesară în contextul actual implicarea conştientă şi activă în alegerea viitorului Europei – dependenţă sau independenţă, suveranitate sau vasalitate, atlantism sau continentalism.

3. O geopolitică a „cordonului sanitar”

În chestiunea stabilirii identităţii geopolitice a Europei se poate identifica modelul următor: ţările „Noii Europe” (New Europe) – ţări est-europene ce tind să se situeze pe poziţii rusofobe dure, aderând astfel la orientarea euro-atlantică, delimitându-se şi înstrăinându-se totodată de actualele tendinţe continentale ale Vechii Europe – în primul rând Franţa şi Germania (Marea Britanie fiind, în mod tradiţional, aliată a SUA). Această situaţie are o lungă istorie: Europa de Est a fost în permanenţă o zonă a litigiilor dintre Europa şi Rusia, un exemplu fiind acela din secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea când Marea Britanie a folosit această regiune, în mod deliberat, ca un „cordon sanitar” conceput pentru a preveni o posibilă alianţă între Rusia şi Germania, alianţă ce ar pune capăt dominaţiei anglo-saxone asupra lumii. Şi în zilele noastre se întâmplă acelaşi lucru, singura diferenţă fiind aceea că acum se pune accent pe proiecte energetice, în ţările „cordonului sanitar” apărând argumentul potrivit căruia este vorba şi despre o revanşă pentru „ocupaţia sovietică” din secolul al XX-lea. Argumente noi, geopolitică veche.

România este una dintre ţările „Noii Europe” şi prin urmare face parte din „cordonul sanitar” în mod obiectiv. În consecinţă, alegerea geopolitică a României este următoarea: fie de partea continentalismului, ca  ţară cu o veche identitate europeană, fie atlantistă, îndeplinindu-şi astfel rolul de „cordon sanitar” în favoarea SUA. Prima opţiune implică, printre altele, edificarea unei politici amicale faţă de Rusia, în timp ce a doua înseamnă nu numai orientare anti-Rusia, ci şi discrepanţă faţă de geopolitica continentalistă a Europei înseşi, fapt ce duce la slăbirea suveranităţii europene în favoarea SUA şi a lumii unipolare. Această alegere geopolitică conferă Bucureştiului cea mai mare libertate de a se implica în problemele importante ale politicii internaţionale.

4. România Mare

Şi cum oare putem înţelege, în această situaţie, proiectul construcţiei geopolitice naţionaliste a României, analog cu cel cunoscut sub numele de „România Mare”? În primul rând este vorba despre tendinţa istorică de edificare a statului naţional român, desfăşurată în condiţii istorice şi geopolitice diferite. Aici putem apela la istorie, începând cu vechii geto-daci, menţionându-i pe Burebista şi Decebal. Mai târziu s-au format principatele Moldova şi Ţara Românească (Valahia), formaţiuni statale care au existat în mod independent până la cucerirea lor de către turci.

Este demn de menţionat şi Mihai Viteazul, cel care a înfăptuit la începutul secolului al XVII-lea unirea Valahiei, Moldovei şi Transilvaniei. România şi-a câştigat statalitatea naţională abia în secolul al XIX-lea, aceasta fiind recunoscută la Congresul de la Berlin din 1878. Ponderea strategică a României a depins, chiar şi în condiţiile dobândirii independenţei, de forţele geopolitice din vecinătate. A fost o suveranitate relativă şi fragilă, funcţie de balanţa externă de putere, între Sud (Imperiul Otoman), Vest (Austro-Ungaria, Germania, Franţa, Anglia) şi Est (Rusia). Prin urmare, proiectul  „România Mare” a rămas o „utopie geopolitică naţională”, deşi a căpătat o expresie teoretică integrală prin planurile de înfăptuire a unui stat român tradiţionalist ale teoreticienilor „Gărzii de Fier” (Corneliu Zelea-Codreanu, Horia Sima), iar în perioada următoare Realpolitik-ul de la Bucureşti a fost obligat, de către forţe mult mai mari decât potenţialul României, să facă o opţiune, Antonescu fiind atras spre Germania, Ceauşescu spre Uniunea Sovietică.

Pentru a  întări identitatea naţională, „utopia naţională” şi chiar „utopia geopolitică”, este extrem de important să nu se renunţe în niciun caz la proiectul „România Mare”, dar să nu se ia în considerare aspectele concrete ale imaginii hărţii geopolitice, deoarece un apel la „ideal” ar putea fi un element de manipulare, cu atât mai mult cu cât România nu dispune, nici măcar pe departe, de capacitatea de a-şi apăra, în aceste condiţii, suveranitatea sa asupra României Mari în faţa potenţialilor jucători geopolitici la nivel global şi regional (SUA, Europa, Rusia).

5. Instrumentalizarea naţionalismului românesc de către atlantism

Una dintre formele cele mai evidente de instrumentalizare a ideii de „România Mare” se manifestă în zilele noastre, când această idee este utilizată în interesul atlantismului. Aceasta are un obiectiv clar: naţionalismul românesc (perfect legitim şi rezonabil în sine), în Realpolitik apelându-se la ideea de integrare a Republicii Moldova. S-ar părea că totul decurge firesc. Dar această dorinţă legitimă de a se uni un grup etnic într-o singură ţară, în condiţiile în care aceasta este membră NATO, va duce la deplasarea frontierelor acestei organizaţii mai aproape de Rusia şi, în acest caz, contradicţiile dintre Moscova şi Uniunea Europeană – Occidentul, în general – se vor exacerba. În alţi termeni, utopia naţională „România Mare” se transformă, în practică, într-o simplă extindere a „cordonului sanitar”, ceea ce nu ar fi în beneficiul Uniunii Europene, ci al SUA şi al atlantismului.  În acest context, proiectul atlantiştilor joacă, în cele din urmă, pe mâna desuveranizării Europei, dovedindu-şi în mod indirect caracterul antieuropean sau, cel puţin, anticontinentalist.

La integrarea Republicii Moldova se adaugă şi Transnistria, care este o poziţie strategică pentru Rusia în această regiune. Transnistria este foarte importantă din punct de vedere strategic pentru Moscova nu numai în relaţiile pe termen lung cu Republica Moldova, fiind o pârghie de influenţă, dar – şi acest fapt este mult mai important – în perspectiva prăbuşirii probabile a Ucrainei şi separării ei în două părţi, de vest şi de est, care se va petrece mai devreme sau mai târziu, ca urmare a politicii Kievului de după Revoluţia Portocalie. În „Fundamentele geopoliticii” se află un capitol despre dezintegrarea Ucrainei. Respectivul capitol a fost scris la începutul anilor ’90 dar, după Revoluţia Portocalie din 2004, această analiză geopolitică a devenit mai exactă, mai precisă. Într-o anumită etapă, Transnistria va deveni o bază foarte importantă a Rusiei în această regiune. În această perspectivă, România Mare devine o piedică, ceea ce strategii atlantişti au prevăzut încă de la început.

Fricţiunile dintre România şi Ungaria şi chiar unele cu Ucraina nu sunt importante pentru atlantişti, iar acest aspect al naţionalismului românesc nu va avea sprijinul atlantismului, în afară de faptul că la un moment dat SUA vor considera că pot folosi acest aspect pentru a destabiliza situaţia după modelul european al destrămării Iugoslaviei.

Jucându-se cu sentimentele patriotice ale românilor, operatorii geopoliticii mondiale se vor strădui să-şi atingă scopurile lor specifice.

6. România în cadrul proiectului Eurasia

Acum se poate prezenta, în câteva cuvinte, modelul teoretic de participare a României la Proiectul Eurasia. Acest proiect presupune stabilirea, în zona de nord a continentului Eurasia, a două unităţi geopolitice, „spaţii mari” – european şi rus. În acest context, Europa este concepută ca un pol, ca o civilizaţie. La rândul ei, Rusia-Eurasia cuprinde Sudul, inclusiv zona tradiţională de influenţă a Moscovei în Sud (Asia Centrală, Caucaz), şi vestul (Belarus, Ucraina de Est, Crimeea). Momentul cel mai important într-o arhitectură multipolară este eliminarea „cordonului sanitar”, acest perpetuu măr al discordiei, controlat de anglo-saxoni şi care intră în dezacord fie cu Europa, fie cu Rusia. Prin urmare, aceste ţări şi popoare care, în mod obiectiv tind să constituie Noua Europă, vor trebui să își redefinească identitatea geopolitică. Această identitate trebuie să se bazeze pe o regulă principală: alături de Europa şi alături de Rusia, în acelaşi timp. Integrarea în Europa şi relaţiile amicale cu Rusia – acesta este podul care leagă cei doi poli ai unei lumi multipolare.

Trei ţări din Europa de Est, posibil în alianţă cu altele, ar putea să îndeplinească această misiune mai bine decât altele – Bulgaria, Serbia şi România. Bulgaria este membră a Uniunii Europene, este locuită de o populaţie slavă şi este ortodoxă. Serbia nu este membră a Uniunii Europene, este locuită de slavi, este ortodoxă şi este, în mod tradiţional, simpatizantă a Rusiei. În cele din urmă, România, o ţară ortodoxă, cu misiunea sa metafizică şi o responsabilitate sporită pentru soarta Europei. În acelaşi mod, dar cu unele modificări, se poate vorbi şi despre Grecia. Astfel, România şi-ar putea găsi o poziţie demnă în proiectul Eurasia prin dezvoltarea calitativă a spaţiului cultural şi social ce face legătura Estului (Rusia) cu Occidentul (Europa), acest spațiu asumându-şi astfel identitatea ţărilor europene ortodoxe, rămânând intacte caracteristicile distinctive naţionale şi culturale (fără a le dizolva în lumea stereotipă a globalismului sau aflându-se sub influenţa modului de viaţă american care anihilează toate caracteristicile etnice). Integrându-se în Uniunea Europeană şi stabilind legături strânse cu Rusia, România îşi va putea asigura dezvoltarea economică şi-şi va putea păstra identitatea culturală.

Fără îndoială, acest proiect necesită o analiză atentă şi trebuie să fie rezultatul unui efort intelectual deosebit de serios din partea elitei româneşti, europene şi ruseşti.

7. Corecţii la lucrarea „Fundamentele geopoliticii”

Cartea este scrisă pentru cititorii din Rusia dar, după cum arată numeroasele sale traduceri şi reeditări în alte limbi – în special turcă, arabă, georgiană, sârbă etc. – trezeşte interesul şi în afara frontierelor Rusiei. Nu trebuie uitat faptul că lucrarea a fost scrisă în anii ’90 ai secolului trecut, fiind destinată ruşilor care-şi pierduseră idealul naţional, în climatul şi confuzia generate de reformele liberale şi de expansiunea Vestului, cele mai multe dintre texte reflectând realităţile internaţionale din acea perioadă. Dincolo de toate acestea însă, lucrarea conţine referiri esenţiale la constantele geopoliticii, comune în toate timpurile şi, în mod precis, la spaţiul euroasiatic.

Principiile enunţate în „Fundamentele geopoliticii” au fost dezvoltate şi aplicate la noile realităţi istorice de la începutul anilor 2000, fiind regăsite în lucrările mele de mai târziu: „Proiectul Eurasia” , „Fundamentele Eurasiei”, „Geopolitica postmodernă”, „A patra teorie politică”, etc.

„Fundamentele geopoliticii” se remarcă prin prezentarea metodei geopolitice de bază aplicată la cazul Eurasia.

În mai multe momente de după publicarea lucrării „Fundamentele geopoliticii”, textul a fost revăzut de fiecare dată sub influenţa evenimentelor în desfăşurare, fapt ce a dus la clarificarea anumitor puncte de vedere. Înainte de toate, autorul şi-a revizuit atitudinea faţă de Turcia, iniţial negativă datorită aderării Turciei la NATO şi acţiunilor activiştilor turci în Rusia anilor ’90 în ţările CSI. Spre finele anilor ’90, situaţia din Turcia a început să se schimbe, în sensul că unii membri ai grupărilor kemaliste din cadrul comunităţilor turco-militare, precum şi elita intelectuală şi multe partide şi mişcări politice şi-au dat seama că identitatea naţională a Turciei este ameninţată cu dispariţia în cazul în care Ankara va continua să execute ordinele Washingtonului în politica sa internaţională şi regională. Aceste cercuri ridică un mare semn de întrebare, chiar şi în ceea ce priveşte integrarea Turciei în Uniunea Europeană, tocmai din cauza temerilor privind pierderea identităţii turce. Turcii înşişi vorbesc din ce în ce mai mult despre eurasianism, văzând aici locul pentru identitatea lor, aşa cum deja fac ruşii şi kazahii. Deocamdată, părerile sunt împărţite, atât în elita politică, dar şi în rândul populaţiei. Aceasta se reflectă şi la nivelul unor lideri turci care se gândesc cu privire la posibilitatea retragerii Turciei din NATO şi la o apropiere de Rusia, Iran şi China, într-o lume multipolară (de exemplu, generalul Tuncer Kilinc).

Această evoluţie a politicii turceşti nu se regăseşte în „Fundamentele geopoliticii”, subiectului fiindu-i dedicată, în întregime, lucrarea recentă „Axa Moscova-Ankara”. Cu toate acestea, în ciuda pasajelor anti-turceşti, turcii au dovedit interes faţă de „Fundamentele geopoliticii”, aceasta devenind o lucrare de referinţă şi un adevărat manual pentru liderii politici şi militari, deschizându-le acestora o altă perspectivă asupra lumii, nu numai dinspre Vest, dinspre Occident, ci şi dinspre Est.

De asemenea, în carte nu sunt analizate victoria Moscovei în Cecenia, evenimentele de la New York din 11 septembrie 2001, încercările de a se crea axa Paris-Berlin-Moscova în momentul invaziei americane în Irak, secesiunea Kosovo şi războiul ruso-georgian din august 2008.

Cu toate acestea, cititorul atent al metodelor prezentate în „Fundamentele geopoliticii” va fi în măsură să facă propria analiză privind Proiectul Eurasia. Geopolitica este în măsură să răspundă la întrebările „ce” şi „unde”, făcând ca răspunsurile la acestea să fie cât mai precise. Dar în ceea ce priveşte un anume moment din viitor, se înţelege că predicţiile nu pot fi chiar atât de riguroase. Geopolitica descrie cadrele de manifestare a evenimentelor în relaţie cu spaţiul, dar şi condiţiile şi limitele proceselor în desfăşurare. După cum ştim, istoria este o chestiune mereu deschisă şi, prin urmare, evenimentele ce pot avea loc în aceste cadre se vor petrece şi manifesta în moduri diferite. Desigur, evenimentele urmează întocmai vectorul logicii geopolitice, pentru ca uneori să se abată de la el sau chiar să se deplaseze în direcţia opusă. Dar şi aceste abateri poartă, în ele însele, sens şi explicaţie geopolitică, implicând o sumă de forţe, iar fiecare dintre aceste forţe tinde să-şi asume procesele, evenimentele, în propriul avantaj. Iar pentru aceasta se folosesc metode diferite – în afara armatei care, în deceniile trecute avea rol esenţial, acum capătă o utilizare mai eficientă „reţeaua” armată (războiul reţelelor), aceasta având ca obiectiv stabilirea unui control asupra adversarului încă înainte de confruntarea directă, prin intermediul aşa-zisei „operări a efectelor de bază”.

Cunoaşterea sau ignorarea legilor geopoliticii (şi desigur, toate efectele generate de acestea) în acest „război al reţelelor” este determinantă.

Şi nu este surprinzător faptul că tocmai aceia care beneficiază cel mai mult de roadele geopoliticii, răspunzând întrebării privind seriozitatea acesteia, declară că, în principiu, nu se supun rigorilor ei.

Despre autor:

DUGIN, Aleksandr Gelyevich, (n. 7 ianuarie 1962), filosof rus (doctor în filosofie, fondatorul neo-eurasiatismului), politolog (doctor în ştiinţe politice), publicist, rector al Noii Universităţi, director al Centrului de Studii Conservatoare din cadrul Universității de Stat din Moscova, liderul Mişcării Internaţionale Eurasia (MED), cunoscător a 9 limbi străine, ortodox de rit vechi.
– din 1988 până în 1991 – redactor şef al Centrului Editorial EON;
– din 1990 – redactor şef al antologiei „Dragul meu înger”;
– din 1991 – redactor şef al publicaţiei „Elemente”;
– din 1991 – preşedinte al Asociaţiei Istorico-Religioase „Arktogaia”;
– din 1996 până în 1997 – autor şi prezentator al emisiunii Radio FINIS MUNDI (Radio 101 FM);
– din 1997 până în 1999 – autor şi prezentator al programului „Revizuirea geopolitică” (Radio Rusia Liberă);
– din 1998 – consilier al lui Ghenadi Selezniov, preşedintele Dumei de Stat;
– începând cu anul 1999, preşedintele secţiunii Centrul de Expertiză Geopolitică, expert-consultant al Consiliului pe probleme de apărare naţională de pe lângă Preşedinţia Dumei de Stat;
– în anul 2000 susţine cursul de Filosofie Politică la Universitatea Independentă Ecologică şi de Ştiinţe Politice;
– din 2001 preşedintele Consiliului Politic (lider) al Mişcării social-politice Eurasia din toată Rusia;
– din 2002 până în noiembrie 2003 – preşedintele Consiliului Politic al Partidului Eurasia;
– din noiembrie 2003 – lider al Mişcării Internaţionale Eurasia;
– din martie 2008 devine, neoficial, ideologul partidului Rusia Unită, potrivit informaţiilor de pe site-ul oficial al Mişcării Internaţionale Eurasia;
– din 2008 – profesor la Universitatea de Stat „M.V. Lomonosov” din Moscova, director al Centrului de Studii Conservatoare din cadrul Facultăţii de Sociologie a acestei prestigioase universităţi.
Sursa:  http://calinmihaescu.wordpress.com/

Anunțuri

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în 1 decembrie, 1918, aleksandr dughin, America, anarhism, Biserica, biserica ,crestin,ortodox, capitalism, Crestinism, Europa, nationalism, NATO, Ortodoxie, Razboi, Romania, Rusia, UE și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

99 de răspunsuri la GEOPOLITICA ROMÂNIEI de Aleksandr Dugin

  1. Varahiil zice:

    @TLC
    Bun! Ar face bine nici sa nu vina… Adica, si-ar face un bine… 🙂

  2. WILL zice:

    Hai mai Ceylonezilor stergeti firmanul asta lung si lasati numai steagu’ ca iMi traba secunde multe sa ajung la conversatie….Vad ca Mitza Branzoc si slutnutzi sunt oaspetii vostrii de valoare…. Ce companie valoroasa…. Sa nu mai amintesc si mama lui David nazdravanul periculos ca si mamica lui, Baba harca alias buratino. Pasarico muta-ti cuibu’ ca vine badea T.B. cu plugu’.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s