Mungiu – după dealurile ipocriziei

Nu vreau să spun mai mult despre Mungiu şi nouă lui ispravă de la Cannes decât că părerea mea este că omul a descoperit la ce răspund falsele elite ale decazutei arte cinematografice moderne şi prin urmare trage tunuri unul după altul (cum a reuşit şi Kusturica acum câţiva ani) furând francezilor premiile aşa cum faimosul ţigan viorist din relatările lui Puric, care cerşind la gura unei staţii de metrou din Viena se prefăcea că îşi pregăteşte arcuşul. Dar pentru că toată lumea trecea în grabă şi nu avea timp să prindă “concertul” el nu trebuia să cânte niciodată. Oricum mai mult decăt zângănitul arcuşului nu ştia să cânte. Cu toate acestea, ţiganul reuşea să mai stoarcă câte un cent – doi de la proştii care îl credeau mare maestru.

Aşa precum unii ţigani plecaţi de pe la noi reuşesc să îi facă pe francezi să îi creadă mari maeştri, tot aşa şi Mungiu, prin filmele sale, găsindu-le coarda sensibilă reuşeşte să facă oarece vâlvă în străinătate, iar la noi corul de papagali începe să aplaude voioşi, mai ales cei care nici măcare nu au văzut filmul. Şi cum să nu fie sensibili onorabilii din juriul festivalului mai ales dacă în film Mungiu le-a servit şi ceva erotism “rafinat” cu lesbiene şi le-a mai presărat şi o bolnavă mintală, iar subiect bineînţeles tabu şi piperat căci “maestrul” a mirosit bine potenţialul.

Dincolo de intuiţia sa de a afla o metodă de a face filme comerciale proaste, Mungiu deranjază în primul rând prin ipocrizia cu care pretinde că el e preocupat de “oamenii” despre care se vorbeşte în film şi acuză nedreptatea şi gravitatea faptele cu pricina. Şi el, dar mai ales toţi papagalii care au prins încă o dată ocazia să mai tragă câteva înjurături “popilor” şi “îndoctrinaţilor” care încă mai cred în “exorcizari” “precum in evul mediu” (la nici un comentariu nu va lipsi acest şablon mistificator), toată gloata dreptacilor omului sunt ipocriţi în primul rând pentru că spre deosebire de acest caz singular şi nereprezentativ petrecut în societatea românească, există multe alte crime barbare şi incredibile pentru lumea în care trăim, dar la care România (şi întreaga Europă) se face părtaşă şi ei nu spun nici o vorbă şi nu acuză nedreptatea şi barbarismul în aceste cazuri reale şi mult documentate. Mă refer aici la crimele oribile făcute de americani peste tot pe unde au războaie despre care ştim nu doar din romanele unor ziarişti şi din filme inspirate din aceste romane, ci mulţumită Wikileaks avem chiar filmări de la elicopterele care au dus aceste atacuri sau de la dronele aflate în misiune. Ba chiar, la unele fapte oribile făcute de americani din Afganistan avem chiar poze cu care soldaţii s-au mândrit şi au dorit să arăte şi lumii întregi de ce sunt ei în stare.

Exibiţionismul barbarismului soldaţilor americani trage deja semnale de alarmă periculoase. Pe mine unul mă îngrozeşte faptul că lor nu le e frică de consecinţe şi nu doresc să îşi ascundă faptele, ci se cred (pentru ca probabil sunt) deasupra oricărei justiţii. Ca locuitor al unei ţări în care vor stagna soldaţi americani la câţiva kilometrii de oraşul meu natal şi în care un soldat american beat care a călcat un român a rămas până azi nepedepsit, recunosc că mă tem şi că sunt intrigat de ipocrizia lui Mungiu şi a tuturor celor care îl aclamă. Iată doar câteva exemple de barbarisme americane recente:

1) reporterul Reuters omorât într-un raid al unor elicoptere americane, crimă oribilă în care mai mulţi trecători neînarmaţi au fost seceraţi de tunurile elicopterelor, urmată de atacarea maşinii unui tată irakian care întorcându-se cu copilul de la şcoală şi văzându-l pe rănit a încercat sa îl ia în maşină şi să îl ducă la spital. În timp ce îl transporta însă, soldaţii s-au decis să îl “neutralizeze” şi pe el:

2) adolescentul irakian batut cu bestialitate de catre soldati desi nu prezenta nici un risc, fiind deja capturat si neavand arma la el:

3) profesorul afgan omorat intr-un raid nocturn de trupe americane:

etc, etc

De ce nu a făcut Mungiu film despre nici unul dintre aceste cazuri? Putea să îi zică: “După bombe”. Sau “Dupa asalturi”. Sau “Dupa noi praf şi moarte”. Oare nu ne priveşte pe noi asta? Oare nu suntem şi noi în Afganistan şi Irak şi nu ne facem părtaşi acestor crime în serie pe care americanii le fac de multe ori gratuit şi de multe ori cu placere diabolică în vremea de azi, într-o lume pe care o pretindem umană şi civilizată? Nu sunt acestea cazuri şocante şi demne de a fi tratate în filme? Nu trăiesc Mungiu şi acolişii lui pe aceeaşi planetă cu noi? Nu vede şi el ce se întâmplă, de ce toată lumea îl bate acum cu palma pe umăr că iată cum a realizat el un film tare prin care atrage atenţia asupra unor lucruri şocante şi triste care nu ar trebui să se întâmple azi?

Aştept cu nerăbdare ca măcar o singură emisiune TV să trateze şi problema participării românilor în aceste războaie murdare peste mări şi ţări în slujba americanilor. Abia atunci falşii dreptacii ai omului vor putea să emită o minimă pretenţie că se luptă pentru bine şi dreptate în lumea nebună de astăzi. Până atunci, doar bârfe, şmenuri, şuşanele politice şi mediatice.

sursa: http://www.chiazna.ro/