14 Octombrie: Sfânta Cuvioasă Parascheva


Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa si pururea pomenita Parascheva, s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi mariţi, înavuţiţi cu foarte mulţi bani şi averi; mai mult însă îi mărea şi îmbogăţea drept cinstirea lui Dumnezeu şi a fi şi a se numi creştini. Aceştia dar aducând la lumină pe cuvioasă, întâi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască, apoi pe cale înaintând, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu; iar după ce a trecut al zecelea an, ades mergea cu maica sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: “Cel ce voieşte a veni după Mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie”. Îndată toată a fost cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, întâlnind un sărac, ascunzându-se de maica sa şi dezbrăcând hainele strălucite şi luminate ce purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luându-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.

Iar după ce a venit acasă şi au văzut-o parinţii într-un astfel de chip s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori, şi de multe ori, se zice că dezbrăcând hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta, ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, adică în casa părintească erau ca nişte preîntâmpinări ale roadelor ce mai pe urmă erau să odrăslească în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi al celor de un sânge cu ea, şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol, unde gustând toate bunătăţile cele după Dumnezeu, îndestulându-se de dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi fiind binecuvântată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale. Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii (că nevoia este lesne iscoditoare), mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbând şi cetăţi şi sate călcând şi neaflând-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrând în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pământ şi l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat şi prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu răbdare într-acest sfânt locaş, tot felul de îmbunătăţiri săvârşind; căci întru rugăciunile de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant, ajunări neîncetate, bătăi în piept, ţipete, tânguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe faţa pământului, cine după vrednicie va povesti; obiceiul smerit, cugetul cumpătat, curăţenia inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu. Iar acum din destul de acestea desfătându-se a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau să o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi îndestulându-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au călcat” şi săturându-se şi zburdând prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţa cinstită de călugăriţe pustnice şi aci a intrat. Însă cât s-a nevoit aci, prin care pe vrăjmasul diavol până în sfârşit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit asupra ei, neputând a le da în scris toate, puţine oarecare din ele spre pomenire vom adăuga aci. Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea o rogojină, iar îmbracamintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cântarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea. Peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful îmbunătăţirilor, smerită cugetare le cuprindea pe toate acestea.

Deci mulţi ani răbdând în aratata mănăstire a calugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al douazeci şi cincilea an al vârstei, a ieşit de aci şi a venit la Ioppe şi intrând într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă, şi a ajuns cu corabia la limanul patriei sale după ce a suferit multe primejdii ale sfărâmarii de corabie, în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol, şi după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi a plecat şi a venit la oarecare sat anume Calicratia şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot laudatilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de bun neam şi batjocorind înţelepteşte uneltirile vicleanului înşelător. Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiţa şi din potopul acestor curgătoare zburând a odihnit cortul ceresc, încredinţând sfânt sufletul sau mâinilor îngereşti şi prin ei locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti; iar trupul cel din pământ şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pamânt. Multă vreme după aceasta a trecut şi cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de cuvioasă; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecaruia din bărbaţii sfinţi aratându-se în vis: “Ridică, i-a zis, trupul acesta şi-l aruncă; că soare fiind şi lumină nu pot suferi întunericul şi murdăria”. Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obişnuită, sau vis normal, şi a doua, şi a treia iarăşi sfânta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. Şi după ce călugărul şi-a venit în sine după cum se cuvine şi din numele cuvioasei, care îi arăta cu degetul locul, prea degrab s-a sculat şi cu sârguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, care cu toţii obşteşte alergând ca la o vistierie foarte înavuţită au săpat pământul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel sfânt trup al cuvioasei aflându-l întreg cu totul păzit, cu mâini cucernice l-au adus în biserica Sfinţilor Apostoli, umplând aerul de mirezme şi tămâieri şi cântând dumnezeieşti psalmi. Însă câte minuni a săvârşit după aşezarea moaştelor ei aici, Dumnezeul minunilor prin ea şi până acum săvârşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covârşesc, ca să zicem aşa şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă schiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici va înceta, îmbelşugat a vărsa tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o.

Despre aceea, ca sfintele moaşte ale cuvioasei aflate în cetatea Târnovei, capitala oarecând a crailor bulgari, s-a strămutat de aci la Belgrad, şi de acolo în oraşul Constantinopol, povestesc Evtimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului. Tot la acelaşi loc aflăm şi povestire de strămutarea moaştelor ei din oraşul Constantinopol aici la Iaşi. Adică, “Patriarhul Constantinopolului Partenie batrânul, luând bani de la domnitorul Moldaviei Vasilie, cu cuvânt ca să plătească datoriile Patriarhiei, spânzurând de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele moaşte, ce se păzeau în Patriarhie, le-a trimis aici către stăpânitorul Moldoaviei”.

Iată ce zice despre aceasta Cantemir domnitorul Moldovei: “Sfânta Parascheva, precum aflăm din cărţile bisericeşti, era stăpână a satului Epivatelor, pe care apoi l-a câştigat marele Apocavcos, Voievodul însuşi stăpânitorul Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldaviei, Vasilie, să strămute sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului; le-a câştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute sfintei biserici celei mari; ca din însăşi veniturile sale a plătit peste 260 pungi ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă fiindcă la turci este oprit a strămuta mort peste trei mile, afară de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către un Capugibaşă, ca să le însoţească la Moldavia. Toată povestirea aceasta a strămutarii acesteia este zugrăvita pe peretele de amiazăzi al bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte. Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu ofiţerii lui, mergând la petrecerea sfintelor moaşte”.

Aceasta strămutare de atunci este descrisă şi pe marmura Cuvucliului, unde sunt aşezate sfintele moaşte, asa: “Cu voinţa Tatălui, cu bineplăcerea Fiului şi cu conlucrarea Sfântului şi de viaţă făcătorului Duh, a Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfânta şi cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime. Binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasilie Voievod cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind râvnitor şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiasca îngrijire, a strămutat din Constantinopol cu multă osârdie şi prea multă dorinţă aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea din Târnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi fericitul a toata lumea patriarh Partenie, cu toata bunăvoinţa şi sfatul Bisericii, a trimis aceste sfinte moaşte ca pe o vistierie dumnezeiască, cu prea fericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianupolei şi Teofan al Paleon-Patronului, în zilele prea sfinţitului Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia; iar binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpân al nostru şi domnitor a toată Moldavia Ioan Vasilie Voievod, de acasă ieşind cu evlavie şi din tot sufletul primind această nepreţuită vistierie, potrivit le-au pus şi le-au păstrat în cea noua zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi ai lumii dascăli: Vasilie cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, spre cinstea şi mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în Treime şi spre veşnica solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149, iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan Stefan Voievod, că-ruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de mulţi ani. Amin”.

Din tradiţie avem povestiri de multe minuni săvârşite de cuvioasa în anii cei dinaintea noastră, pe care nu s-a sârguit cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci câţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte, alergând cu credinţă sau din acoperamânturile puse la capul cel sfânt al Cuvioasei luând şi purtând, dobândesc vindecare! Şi la neplouare, sau altă nevoie mare, făcând litanie creştinii cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere. Ci şi în patria ei Epivata unde, precum se zice, casa ei părinteasca a fost prefăcuta în biserică cu numele ei, cuvioasa face multe minuni, careia se cuvine mărirea în vecii vecilor. Amin.

În ziua de 13 Iunie 1641, cinstitele moaşte au fost aşezate in minunata biserică a mănăstirii “Sfinţii Trei Ierarhi”, ctitoria domnitorului. Cinstitele moaşte au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lăcaş, fiind mutate în paraclisul mănăstirii. Dar în seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, din neatenţie a rămas aprinsă o lumânare din sfeşnicul de lângă racla din lemn în care erau aşezate cinstitele moaşte; peste noapte sfeşnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era aşezată racla, arzând mocnit toată noaptea, fiind prefăcut totul într-un morman de jar. A doua zi dimineaţa, autoritaţile de stat şi bisericeşti, preoţii şi credincioşii au constatat că cinstitele moaşte au rămas neatinse, încă o minune săvârşita prin puterea lui Dumnezeu.

Ridicate din mormanul de jar, moaştele Cuvioasei au fos adăpostite provizoriu în altarul paraclisului de la mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi şi în curând strămutate în noua catedrală mitropolitană din Iaşi, care fusese sfinţită cu puţin timp mai înainte, la 23 aprilie 1887. Aici se găsesc şi astăzi, fiind cinstite de obştea dreptcredincioşilor moldoveni, care îi cer să mijlocească pentru ei înaintea tronului ceresc, fiind socotită ca o adevărată ocrotitoare a Moldovei.

În şedinţa sa din 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât canonizarea unor sfinţi români, precum şi generalizarea cultului unor sfinţi ale caror moaşte se găsesc în ţara noastră. Hotărârea respectivă a fost transpusă în faptă în cadrul unor mari festivităţi bisericeşti în cursul lunii octombrie 1955. În cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei s-a făcut în catedrala mitropolitană din Iaşi, la 14 octombrie 1955, în prezenţa a numeroşi ierarhi români, precum şi a unor reprezentanţi ai Bisericilor ortodoxe Rusă şi Bulgară.

De astfel, Cuvioasa Parascheva a fost cinstită în Biserica noastră veacuri de-a rândul. Încă de la sfârşitul veacului al XIV-lea există o biserică cu hramul Prea Cuvioasa Parascheva în Raşinari, lângă Sibiu, iar în anul 1408 aflăm de existenţa unei biserici cu hramul Sfânta Vineri în “Târgul Romanului”. Multe alte biserici din Moldova sau din alte părţi ale pământului românesc au acelaşi hram. Chipul ei sau scene din viaţa ei sunt zugravite în diferite biserici româneşti. Dreptcredincioşii creştini de pretutindeni o venerează atât prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie a fiecărui an, iar cei din Iaşi şi împrejurimi prin închinarea în faţa cinstitelor ei moaşte, cerându-i ocrotire şi ajutor.

Drept aceea, sa o cinstim şi noi şi să ne rugăm aşa:
“Spre tine pururea nădăjduind, de multe boli şi primejdii s-a izbăvit ţara aceasta, alinând şi prefăcând mânia cea cu dreptate pornită asupra noastră de la Dumnezeu, în bună si milostivă îndurare, prin ale tale rugăciuni; dar şi acum îngrozindu-ne marile nenorociri, la tine năzuim cu lacrimi, să ne ajuţi ca să scăpam din primejdie şi să cântam lui Dumnezeu: Aliluia.” (Din Acatistul Cuvioasei, Condacul 3).

SURSA:
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie14.htm

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în biblie, Biserica, biserica ,crestin,ortodox, Moldova, Ortodoxie, Romania, Sf Parascheva, teologie, vesnicie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la 14 Octombrie: Sfânta Cuvioasă Parascheva

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.