ÎMPOTRIVA DELATORILOR


Ţinând cont de tributul de sânge plătit de cei s-au opus bolşevizării ţării, respingem minciunile comunistoide din cartea “Istoria loviturilor de stat din România” scrisă de istoricul Alexandru Mihai Stoenescu. Istoricul minune, şcolit de Securitate în arta pervertirii cuvintelor, nici mai mult nici mai puţin, insinuează că a existat influenţă legionară în PCR. O asemenea idee monstruoasă denota rea intenţie. Ne intrebăm cum e posibil ca turnătorii din pasiune să hulească fără să-i oprească nimeni? Cum se face că şacalii roşii pângăresc fără grijă memoria celor ce au pătimit pentru România Ortodoxa? Înţelegem importanţa unui serviciu de informaţii, însă nu înţelegem să-i respectam pe cei ce urmăreau persoanele care fotografiau lumea la cozile pentru alimente, sau pe cei ce ascultau radio “Europa Liberă”. Astfel de turnatorii ieftine, dacă nu ne înşelăm, ţin de “poliţia politică”.

Celor ca domnul Stoenescu, adică pigmeilor sufleteşte, Gheorge Andreica, membru al Fraţiei de Cruce, le transmitea următoarele:

“La poalele Golgotei s-a strâns oastea Legionară. Acolo Dumnezeu i-a pregătit fiecăruia o cunună de spini şi o cruce cu care să urce în spate pe drumul greu şi lunecos ce duce spre gloria cea dumnezeiască. O parte dintre legionari s-a înfiorat de greul preţ al biruinţei şi cu capetele plecate s-au întors în lume, unde treburile sunt uşoare.
Ceilalţi şi-au luat fiecare crucea şi cununa sa şi au pornit spre înălţime. Dar nu tuturor le-a fost dat ca să ajungă până la culme şi să fie răstigniţi. Pe drumul greu şi lunecos, tot câte unul şi-au pierdut puterile căzând sub greul suferinţei şi a abandonat. A lăsat crucea şi cununa de spini pe povârnişul coastei lunecoase. O parte, însă, au ajuns în vârf şi acolo au fost răstigniţi spre gloria neamului nostru şi al omenirii întregi. Mii de legionari au reuşit, prin harul lui Dumnezeu, să ajungă până-n vârful muntelui şi acolo să fie răstigniţi.
VĂ DĂM DE ŞTIRE VOUĂ MIŞEILOR, CĂ ERA DE AJUNS DOAR UNUL SINGUR SĂ AJUNGĂ ŞI SĂ FIE RĂSTIGNIT CA LUMEA VOASTRĂ SĂ FIE ARUNCATĂ ÎN BEZNĂ” (Masacrarea studenţimii române)

Interesant e faptul că buclucaşul domn Stoenescu îşi dezvăluie caracterul duplicitar chiar în cartea sa când afirmă:
“Cunoscînd acum biografia reală a lui Nicolae Ceauşescu, nemăsurata lui dorinţă de parvenire şi schizofrenia grandorii, ne putem da seama cum arătau pantofii făcuţi de el. Mediocritatea are această resursă de acumulare a urii împotriva a tot ce este valoare, har, inteligenţă” (Istoria loviturilor de stat din România, vol.3 “Cele trei dictaturi”)

Dacă e aşa, cum se face că istoricul de iarmaroc căuta să intre în graţiile sistemului patonat de parvenitul Ceauşescu, omul care nu era în stare să facă o pereche de pantofi? De ce s-a făcut turnator fără să-l oblige cineva? Astăzi, Stonescu de ce aruncă cu noroi în Ceauşescu în condiţia în care ieri se punea în slujba regimului patronat de el? Cum se numeşte asta? Nu cumva duplicitarism?

Spre lămurire prezentăm file din dosarul de turnator al lui domnului Alexandru Mihai Stoenescu, un veritabil “Adrian copilul minune” al breslei istoricilor români. Apoi publicăm replica domnului doctor Iosif Niculescu, erou de război şi deţinut politic. Din păcate, replica e scrisă într-un ton mult prea diplomatic, e clar că domnul doctor, la vremea când a răspuns (anul 2006), nu cunoştea faptul că domnul Stoenescu fusese trepăduş al regimului comunist.

SURSA: http://www.irrd.ro/caiete/caiet33.pdf   (pag 57 – 65)

Cine şi de ce nu iartă Mişcarea Legionară “a lui Horia Sima”?

Tandemul Ion Antonescu, general în rezervă, şi profesorul Horia Sima a reuşit şi, cu preţ de sânge, a obţinut îndepărtarea de pe tronul Regatului român a lui Carol II la începutul lui septembrie 1940. Contestat şi urât de majoritatea populaţiei ţării, acest degenerat psiho-fizic reuşise, sub comanda unor forţe străine şi ostile ţării şi poporului român, să ducă de râpă statul în toate structurile sale existenţiale, ajungând la o adevărată  dezmembrare teritorială, iar pe cetăţenii ţării să-i ducă în anarhie, indiferentism şi chiar disperare. O singură mână de oameni din jurul său, celebra camarilă, stăpânea şi jefuia fără nici o frică, având siguranţa că nimeni nu va putea să-i răstoarne de pe scaunele de conducere, în care se înfipseseră prin uzurpare, fraudă şi corupţie.

Bine informat şi abil mânuitor al intrigilor politice, Carol nu se temea de liderii politici ai vremii, fiindcă observase (corect) că zbuciumul lor nu era în mod sincer pus în slujba intereselor ţării şi ale neamului majoritar care o locuia, ci că fiecare îşi căuta propriul interes (Iuliu Maniu şi Ion Antonescu fiind în prim plan) sau cel al partidului în cadrul căruia se afla.

Toate acestea şi multe altele pot fi citite în volumul al III-lea al lucrării d-lui Alex. Mihai Stoenescu, penultimul, se pare, al unei tetralogii purtând titlul Istoria loviturilor de stat din România – Cele trei dictaturi (RAO International Publishing Company, 2002). Mărturisesc că după ce am citit primele două volume ale acestei serii am aşteptat cu interes volumul III, în care speram să citesc despre evenimente pe care le-am trăit şi la care, în parte, am participat.

Autorul declară că vrea să se păstreze pe linia adevărului ştiinţific, motiv pentru care aduce o însemnată cantitate de informaţii documentare, dar care nu acoperă integral toate afirmaţiile d-sale. De asemenea, emite judecăţi pe care le propune a fi chei de înţelegere a multora dintre faptele încă neînţelese şi neexplicate nici după 60 de ani de la consumarea lor.

Rostul acestor rânduri va fi de a-l ajuta să afle titlul exact şi să găsească înţeles multora din faptele relatate de domnia sa, mai ales că este câte ceva care nu este în cuprinsul lucrării – fiind îndreptăţiţi să credem că fie din lipsa informaţiei, fie dintr-o pornire iniţială partizană. Noi nu respingem apriori unele din judecăţile d-sale. Câtuşi de puţin. Dimpotrivă, fiind de acord cu unele dintre ele, suntem bucuroşi şi ne permitem să-l felicităm pentru valoroasa contribuţie la informarea generaţiei prezente şi mai ales a celei viitoare a poporului român.

Urmărind cu atenţie filmul istoric derulat în sutele de pagini ale lucrării, nu poţi să nu fii izbit de un fapt: dintre toţi actorii prezenţi în acest joc, autorul nu-i prezintă pe fiecare cu cele bune si rele ale lor, afară de unul singur: Horia Sima. Este declarat scurt şi  nedocumentat “omul lui Moruzov” şi nu a putut căpăta nici un alt calificativ decât acela de “terorist”. Acuza se extinde şi asupra celor conduşi de el, după cât se pare abuziv şi necompetent. Insistenţa cu care ne este prezentat în mod atât de întunecat acest fost profesor de liceu m-a făcut să intitulez părţile din lucrare care tratează despre Horia Sima şi Mişcarea Legionară a fi o adevărată “obsesie legionară”.

Într-adevăr, autorul vorbind în volumele precedente despre Mişcarea Legionară a adoptat o atitudine de corect observator al celor în legătură cu mişcarea naţionalist-creştină întemeiată în 1927 de Corneliu Zelea Codreanu, încercând a-i descifra o legitimitate. Dar când ajunge să trateze evenimentele din septembrie 1940 – atunci când România trecea de la dictatura regală la cea antonesciană – autorul îşi schimbă brusc viziunea.

La pagina 332 are grijă să ne arate motivul care l-a dus la brusca schimbare. În capitolul Mişcarea Legionară a lui Horia Sima luăm cunoştinţă că se “face o distincţie voită între organizaţia lui Corneliu Codreanu şi ceea ce cunoaştem sub aceeaşi denumire de Mişcarea Legionară a lui Horia Sima”.

Noi nu înţelegem ce a vrut să spună, sau mai bine zis ce a înţeles când a alăturat “distincţie voită” la “aceeaşi denumire”; ori este deosebire (şi, eventual, în ce constă) ori este aceeaşi. “Mişcarea Legionară a fost decimată (execuţia unuia din zece, dar în cazul cu pricina proporţia nu a avut cum să fie stabilită) în cei doi ani succesivi de asasinate, 1938 si 1939, iar la conducerea rămăşiţelor a fost propulsat de către Moruzov, şeful SSI, un agent al său, Horia Sima” (subl. n.). Ne oprim deocamdată cu citatul şi încercăm să atragem atenţia asupra acestei afirmaţii: “Horia Sima – om al lui Moruzov”, formulă categorică, semănând a axiomă. Această caracterizare a lui Horia Sima nu ne oferă nici un temei documentar, prin care să ne arate de unde ştie d-sa, trăitor la câteva decenii după petrecerea faptelor relatate, că Horia Sima era omul lui Moruzov.

Cititorii lucrării la care ne referim nu sunt câtuşi de puţin informaţi asupra celui ce era şef al SSI. Îi vom informa aici cu titlu general şi orientativ. Acel Moruzov, rusnac din Tulcea (amintim aici că Boeru era din Hârsova), a fost numit de Carol II cu un scop iniţial precis. Care îi vor fi fost calităţile, pregătirea şi cum de a ajuns în graţiile regale? Unde l-a dibuit Carol şi cum l-a cocoţat asa de sus? D-l Stoenescu nu suflă o vorbă, deşi am putut vedea în cele trei volume că a avut acces la felurite surse informative. Oare despre Moruzov nu a putut afla nimic? Cred că în cercurile pe care le frecventa d-sa mai existau supravieţuitori ai vremurilor la care se face referire, care cu un minim efort de memorie să-i spună câte ceva despre acest sinistru personaj.

El şi-a început activitatea alcătuind vestitele “dosare” ale intelectualilor din România (aşa fusese instruit şi trimis de NKVD, care l-a recomandat lui Carol. Lista cu numele celor “îndosariaţi”, fiind copiată în trei exemplare, unul a fost trimis la Moscova, unul lui Carol, iar unul păstrându-l el, pentru zile negre. Carol s-a servit cu mare randament. Rusii, răbdători, au folosit-o după 1944; după ce au cotropit ţara, pe cei ce nu pieriseră pe front i-au luat ca din oală, mulţi dintre ei habar nu aveau că se aflau de ani buni în vizorul sovieticilor.
Va să zică, Moruzov, agent sovietic în România, fidel slujitor al intereselor ruseşti, îl are “om al său” pe profesorul român crestin Horia Sima, declarat cu vorba şi cu fapta anticomunist, antisovietic şi anticarlist. Prin cele făptuite de Horia Sima în acele zilele, nu vedem în ce fel putea sluji stăpânilor lui Moruzov.

În orice caz, dornicul de adevăr istoric, legat de acest adevăr măcar sentimental, nu numaidecât şi prin conştiintă, trebuia să arate cititorilor pe ce temei credibil ştie d-sa că Horia Sima a fost agentul lui Moruzov?
Din rândurile care urmează reuşim să înţelegem de ce a fost nevoie să se recurgă la această afirmaţie fără acoperire. Trebuia găsit ceva care să-i justifice repetatele d-sale afirmaţii cu privire la “Mişcarea Legionară a lui Horia Sima”. Pentru d-sa şi pentru mulţi alţii problema legionară constituie şi azi, ca şi odinioară, o obsesie.

“În momentul septembrie 1940 poziţia lui Horia Sima la conducerea Legiunii nu era încă definitivată”, este încă o afirmaţie nesprijinită pe vreo bază documentară.
Măcar aşa…, să se fi spus, cutare şef sau personalitate legionară a declarat în vreun fel că Horia Sima nu a fost acceptat sau a fost contestat de cutare sau cutare, deşi se ştie că în lunile anterioare fusese numit ministru şi activa febril la reorganizarea Mişcării Legionare.

Mai departe se afirmă: “organizaţia cunoscând regrupări, nuclee, centre răspândite în ţară şi fenomene de localizare pronunţară (ce o fi vrut să spună cu asta?). Principalul corp supravieţuitor orientându-se către tatăl lui Corneliu Z. Codreanu, numeroşi lideri legionari (mai înainte era vorba doar de rămăşite, la nivelul întregii Legiuni!) îl acuzau pe Sima pentru violenţele (care?) declanşate fără ordin (de la cine, de la Moruzov?), pe timpul cât Codreanu era în închisoare, cu scopul de a provoca asasinarea acestuia”.
Va să zică Căpitanul a fost asasinat din cauza lui Horia Sima? Bietii români, cum vor înghiţi ei găluşca aceasta? Dacă la un moment dat Horia Sima a “lucrat ceva”, este de înţeles că a displăcut atunci şi displace şi acum unor anumite cercuri din România.

În sfârşit, mai aflăm “una”: “Numirea sa la conducerea Miscării Legionare a fost făcută de Ion Antonescu, prin decretul din 14 septembrie 1940” (sursa informativă Pr. Stefan Palaghită). În ce calitate Antonescu, venit din afara Miscării, avea dreptul să facă o astfel de numire şi încă prin decret?

Şi asta după ce Horia Sima reuşise a organiza Mişcarea şi a strânge acele câteva mii de legionari care prin manifestaţiile din Capitală, Brasov şi Constanta împotriva regelui trădător, întreprinzând acţiuni riscante, ajunsese să forţeze mâna lui Antonescu spre a obţine plecarea, detronarea lui Carol. Această acţiune, cum spune d-l Stoenescu, era dorită şi recomandată de toţi liderii politici, dar nici unul dintre ei nu avusese curajul a o înfăptui, fiecare aşteptând “să o facă celălalt”.

Doar “contestatul” şef, Horia Sima, a avut curaj. De ce şi de unde? “Ceilalţi” acţionau toţi şi fără excepţie – o ştim tot de la d-l Stoenescu – în vederea realizării unor scopuri sau năzuinţe personale. Singur Horia Sima a intervenit în interesul unui popor umilit şi batjocorit, a unei armate care-şi lepădase în retragerea din teritoriile cedate orice simţ al onoarei militare (ostaşii români s-au lăsat ucişi, degradaţi sau spurcaţi cu dejecţii) şi al demnităţii umane. Mântuitorul Iisus Hristos a spus: “Dacă vrăjmasul îţi dă o palmă, întoarce şi celălalt obraz”. Acea recomandare privea relaţiile interpersonale şi nu acelea ale unui ostaş confruntat în cadrul împlinirii sacrei îndatoriri de apărare a ţării, cu nemaiauzite modalităţi de batjocură.

În numele acestora toate s-a ridicat Horia Sima şi prin cele ce a făcut a dovedit că nu a pus hotar, el şi ai lui, acţiunii lor. Au fost martiri şi răniţi, dar numai dintre legionari. Nu ştim dacă în lupta anticarlistă a căzut vreun liberal, ţărănist sau alt opozant. În schimb, ostaşii de sub comanda lui Carol şi Antonescu care s-au lăsat ucişi şi batjocoriţi de comunişti, au tras în plin în fraţii lor români. Şi ca să nu fie cineva nelămurit, Al. Stoenescu încheie, scriind cu litere groase: “Numai din septembrie 1940 putem vorbi de caracterul terorist explicit al Mişcării legionare”. Va să zică, acţiunea hotărâtoare de izgonire de pe tron a lui Carol II a fost pentru d-l Stoenescu “teroristă” (?!).

Îngrijorat de curajul cu care a făcut această afirmaţie, d-sa continuă:
“Vor exista întotdeauna îndoieli asupra faptelor de violenţă personală şi colectivă din trecut, dar şi noi informaţii asupra felului cum au fost provocate”.
Formulare sibilinică care încearcă să o sprijine documentar trimiţându-ne la o notă de subsol în care ne recomandă tot o lucrare a d-sale: Armata, mareşalul şi evreii (RAO, 1998) şi un adaos explicativ conceput în acelaşi stil. Ca să nu rămânem datori îl vom cita:

“Eu însumi am confruntat documente şi mărturii noi, care ridică semne de întrebare asupra dreptului la ripostă al legionarilor, dar reacţiile lor nu vor putea fi scoase niciodată din contextul lor juridic (senţintă sau prorocie?) alterat de intervenţii politice”.

Această frază cu iz de formulă masonică poate fi înţeleasă în sensul că în vremea aceea nici unui român nu-i era îngăduit să se opună batjocurii şi nici măcar să încerce a spăla obrazul murdărit de excrementele democraţiei sovietice lucrate în România de Carol II, bineînţeles la sugestiile din vremuri de erotism ale Duduiei. Orice gest contrar era socotit act terorist.

Dar cine era Duduia şi în numele şi interesul cui lucra? Recent s-a arătat în presă că ea se definea “o evreică cu părul roşu”. Ca să înţelegem formula, trebuie să facem un scurt popas în istoria evreilor. Pe scurt, patriarhul Isaac a avut doi fii: Esau (Edom, nume căpătat după bogatul său păr roşu) şi Iacob. Duduia era edomită, evreică, dar nu israelită (numai urmaşii lui Iacob purtau acest nume); edomiţii (roşii) erau altă spiţă ebraică. Între cele două ramuri a existat o vrăjmăşie seculară, consemnată în Vechiul Testament.
Cui servea Duduia? Sunt convins că d-l Stoenescu ştie mai multe decât a scris. Nu este greu de înţeles, chiar din cele spuse ici, colo de d-sa că fusese prostituată şi agentă sovietică., adică slujitoare a ateismului comunist. Poziţia pe care o cucerise era importantă – amantă pe faţă a regelui, cu intenţia de a legaliza legătura desfrânată prin căsătorie (Carol se afla la a treia, iar ca “ortodox” se afla într-o situaţie delicată).

KGB-ul nu putea pierde poziţia câştigată prin infiltrarea Duduii şi nu dorea căderea lui Carol. După ce sovieticii reuşiseră ocuparea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţei fără să tragă un glonţ, doreau în menţinerea lui Carol pe tron, sperând a ocupa ce mai rămăsese din România, înainte ca nemţii să-i poată împiedica. Dar lozinca pe care o aflai pe mai toate buzele – “Fie tronul cât de mic, numai să nu abdic” – exprima lapidar tragicul situaţiei.

E momentul în care Antonescu – adus în Bucureşti după un domiciliu forţat la mănăstirea Bistriţa – presat de nemţi, de popor şi de Mişcarea Legionară, oferindu-i considerabile avantaje lui Carol (pensie pe viaţă, plecarea cu toată averea şi lăsarea “cuiului lui Pepelea”, în persoana fiului său), îl convinge nu atât să abdice, ci doar să părăsească ţara şi tronul. De unde Mişcarea Legionară cerea judecarea pentru numeroasele lui crime, Antonescu l-a lăsat să plece însoţit de o numeroasă camarilă, într-un lung tren încărcat cu prada strânsă în cei zece ani de jaf sistematic al ţării.

Pe legionari i-a amăgit cu înşelătoarea formulă: “Aveţi răbdare”. Şi aşa a fost până la 21 ianuarie 1941, când pregătirile fiind încheiate, în acelaşi timp cumpărată şi bunăvoinţa germană, Antonescu a putut trece la înlăturarea legionarilor, prin lovitura sa de stat, sub masca luării măsurilor de apărare!

De ce nu au intervenit ruşii nu ne-o spune d-l Stoenescu. Noi credem că i-a oprit Dumnezeu pentru jertfa de sânge a legionarilor – numiţi terorişti pentru că voiau îndepărtarea cu orice preţ din capul ţării a unui psihopat (o demonstrează pe larg d-l Stoenescu), trădător şi asasin cum rar s-a mai văzut în istoria acestui neam. Deoarece planul sovietic de a pune mâna pe România printr-o Izabelă modernă a eşuat, fiind astfel întârziat cu cinci ani, “agentul lui Moruzov” fiind cel care l-a zădărnicit, nu a putut fi uitat şi iertat de marea noastră prietenă.

Furtuna antilegionară a continuat. De ce această ură împotriva legionarilor este şi azi nestăvilită? Nu e greu de înţeles: deasupra României planează acelaşi diavol roşu care în fel şi chip îi duce pe români (şi mai ales pe ceilalţi conlocuitori) să urască pe singurii care, vărsând râuri de sânge şi fluvii de lacrimi, au pus totul în lupta împotriva cotropirii de către imperialismul sovietic.
Oare Intelligence Service britanic şi CIA american cred că oamenii formaţi de Moscova roşie se vor putea transforma din slujbaşii lui Antihrist să devină niste blânzi democraţi? Chiar dacă ar vrea, Centrala nu le dă voie şi acţionează prin braţul ei cel lung.

Renunţăm acum să analizăm şi ultimul act al tragediei poporului român, trăită după 1940. Ne referim la celebra aşa zisă “rebeliune legionară”. […] Si de astă dată “terorismul” legionar a încercat să tulbure liniştea adusă de stăpânirea lui Antonescu… Obsesia legionară nu a putut fi, însă, vindecată. Ea apare ca o manifestare psiho-patologică de care continuă a fi stăpâniţi toţi aceia care văd în această mişcare desfăşurarea unei forţe materiale care le ameninţă interesele şi bunul trai material.

Dar mişcarea aceasta (Mişcarea Legionară) este o mişcare a duhului acestui neam, care pe încetul va ajunge să dea jos zăbranicul înşelător prin care legionarii au fost obnubilaţi. Încrezători în dreptatea şi bunătatea Sfintei Providenţe, ei aşteaptă ca încă o dată glasul Arhanghelului să se audă cu tărie: “Să stăm bine, să stăm cu frică (de Dumnezeu) şi să luăm aminte” (de poruncile Lui). Căci Duhul vine de unde nu ştii şi se duce tot unde nu ştii.

Dr. Iosif Niculescu

SURSA:
http://www.fgmanu.ro/Istorie/articol231

Reclame

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în anarhism, ateism, Biserica, bolsevism, comunism, Corneliu Codreanu, Enclavizarea Romaniei, eroi romani, garda de fier, Horia Sima, legiunea arhanghelului mihail, Maresalul Antonescu, marxism, nationalism, Ortodoxie, Romania, socialism, URSS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

24 de răspunsuri la ÎMPOTRIVA DELATORILOR

  1. Adrian.S zice:

    Bogdan.Chiar daca delicventii ar fi innarmati,acestia s-ar gandii de doua ori inainte de a ataca pe cineva care poate sa riposteze cu aceeasi masura.

  2. bogdan zice:

    @AdrianS

    Un răufăcător înarmat te poate împușca pe la spate sau te poate lua prin surprindere pe stradă. Este de ajuns să țină arma în mână, sub haină, sau într-o pungă, și nu apuci să-ți scoți arma ta.

    Armata nu era rea, te mai călea. Eu am făcut 16 luni, pe vremuri, și nu-mi pare rău.

    Nu te gândi că răufăcătorii acționează corect, ci gândește-te tocmai invers. Pe puștiul baschetbalist l-a luat prin surprindere unul din gașcă, l-a lovit și l-a pus jos, apoi a tăbărât pe el toata gașca , cei din gașcă l-au luat la picioare în cap, puștiul n-a avut absolut nicio șansă.

  3. TLC zice:

    @bogdan

    Mafia e puternica pentru simplul motiv ca e vitala pentru Uniunea Sovietica Europena, implicit pentru judetul Romania. Ratiunea de a exista a mafiei, e data de necesitatea statului de a controla si timora populatia. Mafia poate elimina eventualii dizidenti fara sa-si bata capul cu legea oficiala. Mafia face treburile murdare ale celor ce conduc statul, permite politicienilor sa ramana in aparenta curati. Dizidentul poate sa fie timorat si chiar zdrobit cu usurinta, daca e hartuit de interlopi activi e relativ mai greu sa dovedesti complicitatea politicienilor. Desi cunosti exemplul, repostez link catre pagina timisoreanului hartuit:

    http://www.nusuntcarnat.com/despremine.php

    E un exemplu „clasic”, statul se foloseste de mafie pentru a pune cu botul pe labe un om cu coloana vertebrala. Oameni ca domnul Vladimir Voiasciuc sunt periculosi pentru statul condus de lichele care nu au nici in clin nici in maneca cu Ortodoxia si nationalismul. Putem sa invocam cazul Aldo Moro, oficial, acest om a fost lichidat de antifa, dar au fost implicata si mafia, conexiunea politica fiind chiar Giulio Andreotti.
    Majoritatea sefilor de clanuri sunt informatori ai politiei, acest fapt constituie puntea de legatura dintre mafie si stat. Stiu ca afirmatia e cu doua taisuri, nu contest necesitatea informatorilor din randul interlopilor, insa realitatea ne arata ca statul a fost si e in concubinaj cu mafia. Se tot lupta cu talent, dar nu stiu cum se face ca nu se mai termina odata cu crima organizata. Nu putem face abstractie de Serghei Mizil si Madalin Voicu, personaje cu solide legaturi in lumea interlopa, legaturi ce dateaza din vremea regimului trecut. Interlopii au avut rolul lor chiar si in evenimentele din ’89, vezi cazul lui Dan Iosif. Uite ceva interesant:

    „Corneliu Stoica, campion internaţional la tir-talere, a fost unul dintre cei chemaţi de Dan Iosif să-l apere cu arma în mână în seara de 22 decembrie 1989. În declaraţia dată la Parchet, Stoica a recunoscut că a tras şi a ucis oameni, iar pentru serviciile sale Dan Iosif l-a plătit a doua zi cu 600 de dolari, 1.200 mărci germane şi 5.000 de lei. Plata a fost făcută în fostul sediu al CC al PCR”
    http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/campaniile-rl/exclusiv-corneliu-stoica-am-ucis-la-revolutie-210385.html

    Nu putem sa ne prefacem ca nu pricepem si legaturile prezente. Fratele presedintelui Romaniei trimite avocat ca sa-l apere pe Bercea Mondialu. Sigur, se invoca prezumtia de nevinovatie etc, dar orice s-ar spune, familia prezidentiala trebuia sa se abtina. Ma rog, daca domniile lor tin mortis sa intervina, atunci sa se asigure ca o fac pentru o cauza justa.
    Nimeni nu comenta daca familia prezidentiala intervenea intr-un caz de genul Tundrea. In fine, ideea e ca mafia cel putin aparent, pare a fi un serviciu neoficial al statului. In actualul context al vremurilor noastre, se doreste distrugerea statelor nationale, tocmai ne-au anuntat mai mult sau mai putin oficial ca e imperativa cedarea suveranitatii in favoarea supra statului european. Cred ca e evident ca se lucreaza intens ca statul national sa fie decredibilizat. Sunt de parere ca in perioada imediata, abuzurile se var intensifica, iar mafia, ca de obicei, va avea un rol bine definit. Multi oameni de buna credinta vor cadea in plasa si vor striga in gura mare: „ne-am saturat, vrem domn strain”, practic un reflex pavlovian la starea de fapt. Si uite asa din ce in ce mai putini vor face scandal ca tara lor a ajuns colonie, iar ei sunt iobagi pe pamanturile mostenite de la strabuni. Din ce in ce mai putini sunt cei ce comenteaza impotriva veneticilor. Romanii si celelelte neamuri europene, platesc pentru pacatul de a nu face nimic izvorat din necredinta. Suntem vinovati ca am plecat fruntea in fata ticalosilor, multi dintre noi ne-am ascuns in spatele unor citate biblice pe care le-am inteles voit distorsionat. Iubirea de aproape a devenit pretext pentru a nu face nimic, un pretext ce mascheaza frica de rupe
    spinarile celor aidoma lui Cain si Iuda Iscarioteanul. Visul Romaniei „ca soarele sfant de pe cer” a fost inlocuit cu cosmarul „unitate in diversitate”.

    P.S
    Uite ceva pentru tine:
    http://www.ziaristionline.ro/2011/03/29/stefan-andrei-la-80-de-ani-petre-roman-e-un-mare-mincinos-nu-ceausescu-l-a-ucis-pe-generalul-maior-al-armatei-rosii-walter-roman/
    Asa intelege alogenul sa-si exprime recunostinta pentru anii in care a trait boiereste in timp ce muritorii de rand sufereau.

  4. Pingback: ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (13.11.2011) « Saccsiv's Weblog

  5. bogdan zice:

    Am citit articolul, e interesant. Ceaușescu nu omora dizidenți, și cu atât mai mult comuniști gen Roman.

    Sunt sigur că există o legătură între mafie și politică. Problema este că într-o țară civilizată, poliția îți face datoria, există și acolo corupție, numai că fenomenul este relativ rar. La noi, corupția devine regula, cei care devin corupți și închid ochii încep să-i depășească pe cei care vor să schimbe ceva. Bandele astea deja nu mai pot fi stăpânite de actualul aparat de stat, asta e senzația mea.

    Țiganii fac parte și ei din electorat. Sunt o masă de manipulat pentru Băsescu. Venind vorba de Băsescu, el este cel mai mare rău pentru România din ultimii douăzeci de ani, reprezintă cel mai josnic tip de alogen oploșit la noi, prin strămoșii lui.

    Pe Voiasciuc cred că ar trebui să-l ajute filiala Timișoara a Noii Drepte, începând prin pichetarea casei. Poate ar trebui să mergem din toată țara acolo.

  6. Young and Restless zice:

    pentru comunisti

  7. MAFIA zice:

    Mai ciocoflenderilor,care e cea mai puternica mafie din lume?Cea rusa cumva?Hopa,mafia ortodoxa…care respecta traditia mafiota…adica ortodoxa.Deci nu mai vorbiti voi de mafii si alte chestii,voi sunteti specialisti in toate,de la medicina pana la politica externa…haide bre,nici chiar asa.Cine sunteti,cine va credeti voi?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s