Baptista Cornelia Corescu – şefa ITM Timiş – anchetată de DNA


Cornelia Corescu -şefa ITM Timiş- este acuzată de Direcţia Naţională Anticorupţie de trafic de influenţă şi de infracţiuni de instigare la fals intelectual în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de trafic de influenţă. Pe lângă Corescu a mai fost acuzat şi Vasile Medeşan – un apropiat al şefei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş – care este acuzat de trafic de influenţă.

Anchetatorii au stabilit că în perioada iulie-august Cornelia Corescu, în calitate de inspector şef al ITM Timiş, prin intermediul inculpatului Vasile Medeşan i-a pretins unui denunţător, administrator la o societate comercială, suma de 10.000 lei, indicându-i ca banii să fie achitaţi ca donaţie pentru organizaţia judeţeană a PDL. În schimbul acestui serviciu Corescu urma să intervină la funcţionari din subordinea sa, asupra cărora avea influenţă, pentru a-i determina să nu aplice firmei denunţătorului sancţiunile contravenţionale corespunzătoare referitoare la încălcarea legislaţiei muncii pentru o serie de nereguli constatate. Deoarece denunţătorul care este şi el membru PDL Timiş, acesta nu a achitat decât 1.000 lei din suma pretinsă, şefa ITM Timiş a dispus ca o angajată din subordine să înlocuiască procesul verbal iniţial cu un altul în care se consemnau împrejurări nereale ce ar fi atras sancţiuni mai aspre. Cel care a denunţat-o pe Corescu la DNA este coleg de partid cu aceasta şi are o firmă de construcţii în localitatea Variaş din judeţul Timiş.

Cornelia Corescu şi Vasile Medeşan au fost reţinuţi pentru 24 de ore. În cursul zilei de joi, 15 septembrie, cei doi au fost prezentaţi Tribunalului Timiş cu propunerea de arestare preventivă . Cornelia Corescu a fost arestată preventiv pentru 29 zile, iar Vasile Medeșan este cercetat în stare de libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea.

sursa: http://www.ziuadevest.ro/actualitate/23295-cornelia-corescu-efa-itm-timi-acuzat-de-dna-de-trafic-de-influen-i-instigare-la-fals-intelectual.html

Ca  sefa ITM Timis- Cornelia Corescu- este in haita cu sectantii este o certitudine ,nu ezita sa ia apararea sectantilor…

sursa:  http://www.oradetimis.ro/cornelia-corescu-inspector-sef-al-itm-timis-in-dialog-live-cu-cititorii-oradetimis-ro/oradeeconomie/2011/05/04/

Anunțuri

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în antihrist, ateism, baptism, biblie, Biserica, coruptie, cruce,biblie,sectant,eretic,, Enclavizarea Romaniei, Erezie, Europa, neoprotestantism, politicianism, Romania, secte, teologie, Totalitarism, UE, vesnicie și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Baptista Cornelia Corescu – şefa ITM Timiş – anchetată de DNA

  1. TLC zice:

    @bogdan

    Interesant ce spune domnul Liviu:

    „Legionarii sau retras si au luptat câtiva ani în munti contra noastra, securitatea îmbuibata si îmburghezita s-a luptat dupa contrarevolutie sa-si însuseasca cât mai mult din avutul socialist, sa se îmbogateasca cât mai sfidator si nelimitat”

    E suparat ca cei mai credinciosi legionari au luptat pana la capat, desi totul parea pierdut. Probabil a incercat sa faca o paralela intre acest fapt si lipsa de credinta a coreligionarilor domniei sale care s-au abatut de la dogma propovaduita de pseudo-apostolii Moses Hess, Marx si altii 🙂

    In orice caz, preotii au luat atitudine, de exemplu parintele Iustin Parvu deplangea situatia la care se refera dl. Liviu
    http://www.gazetaromaneasca.com/focus/diaspora/1514-ce-a-fcut-strintatea-din-bietul-roman-conversaie-cu-printele-justin-parvu.html

  2. bogdan zice:

    I.am zis la un moment dat d-lui Liviu:

    „Comunism cu adevărat nu a fost niciodată, nicăieri, de la Lenin încoace, atâta timp cât clasa muncitoare a avut rolul doar de aplaudac și de executant docil, au fost numai niște dictaturi. În ce să crezi, când realitatea contrazice teoria – care, din punctul meu de vedere, nu a fost dezvoltată de ajuns și are erori?

    Legionarii aceia pe are îi admirați, d-le Liviu, au avut, cel puțin unii dintre ei, credința în Dumnezeu. Asta e posibil să fi făcut diferența.”

    Aşa că dl Liviu încheie cu o critică la adresa popilor şi legionarilor – popi la care menţionează că mă închin şi eu! 🙂 De fapt, e pe dinafară dl Liviu cu religia, eu mă închin lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor, nu popilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s