Filantropia şi Biserica Ortodoxă

În istoria Bisericii au existat numeroase instituţii de binefacere: Brefotrofiile sau căminul de zi pentru copii, Orfanotrofiile sau reşedinţele orfanilor, Partenocomiile sau azilele fecioarelor, Gherontocomiile sau azilele de bătrâni, Ghirocomiile sau azilele văduvelor, Nosocomiile sau spitalele, Ptohiile sau azilele pentru săraci şi Xenodohiile sau casele de oaspeţi pentru primirea străinilor.

Se poate considera că la Bizanţ, în secolul al 4-lea, s-au născut strămoşii spitalului modern, Biserica însăşi luând iniţiativa de a angaja medici profesionişti, de a le organiza serviciul şi de a-i remunera.

Aceste centre filantropice au continuat să-şi extindă serviciile medicale în special în perioada domniei împăratului Iustinian (527-565). De asemenea, se poate spune că, în secolele al 11-lea şi al 12-lea, deveniseră principalele teatre ale profesiei medicale bizantine. Mai mult decât atât, aceste xenones asigurau instrucţia teoretică şi practică a medicinei pentru cei care doreau să devină medici.

Activitatea filantropică a apărut în ţara noastră în jurul mânăstirilor şi a avut o evoluţie asemănătoare celor din alte ţări ortodoxe vecine.Primele aşezăminte în care se desfăşurau activităţi sociale au fost aşa-numitele bolniţe mânăstireşti, unde erau îngrijiţi călugării bolnavi.

Prin secolul al 14-lea apar pe lângă mănăstirile or­to­do­xe „bol­niţele” cum este cea de la Pris­lop (ortodocşii au creat aşa nu­mitele xenodochii, azile sau bol­niţe).Xenodochiile erau adăposturile pentru călători şi aveau rolul de a găzdui, hrăni şi de a da ajutor medical că­lă­to­rilor care parcurgeau dru­muri lungi şi care erau expuşi unor afecţiuni sau atacurilor ban­diţilor.Din aceste xeno­do­chii (nu­mite şi „ospătării”) vor lua naştere mai târziu în toată Eu­r­opa spitalele (cuvântul „spi­­tal” derivă din „osp­i­ta­li­tate” în­să în prezent, cu greu p­u­tem să-i acordăm conţinut aceastei sintagme).

Întâlnim un astfel de adăpost la Si­mi­dreni în 1524 (care avea hra­mul Sfân­tu­lui Dimitrie), o „os­pă­tărie” la mâ­năstirea Radu Vodă din B­u­cu­reşti şi una la Cot­n­ari.Bolniţa ortodoxă de la Simidreni (construită lângă mă­­năstirea ctitorită de Neagoe Ba­­sarab) la 1517 avea alături o xenodichie pentru persoanele laice.

În anul 1704 spătarul Mihai Cantacuzino a întemeiat o mânăstire şi primul spital -Colţea  -din Ţara Românească.Construit în curtea Mănăstirii Colţea din centrul Capitalei – cuprindea 24 de paturi şi o farmacie.

În afara spitalului şi a farmaciei, spătarul Cantacuzino a mai clădit o serie de chilii pentru săraci, camere pentru odihna străinilor, han, o şcoală slavo-română şi o şcoală pentru învăţământul muzicii bisericeşti. Întreg edificiul a fost pus sub patronajul duhovnicesc al Sfinţilor Trei Ierarhi.

Al doilea spital construit în capitala Ţării Româneşti a fost Spitalul Pantelimon, ctitorie a lui Grigorie Ghica al II-lea, construit între anii 1735-1752 pe lângă mănăstirea cu hramul „Sfântul Tămăduitor Pantelimon“.

În apropiere, Grigorie Ghica a construit o serie de clădiri, grupate în jurul unei bisericuţe cu hramul „Sfântul Visarion“, pentru izolarea bolnavilor de ciumă.

La Iaşi, domnitorul Constantin Cehan Racoviţă a întemeiat în 1757 Spitalul „Sfântul Spiridon“ , pe lângă mănăstirea cu acelaşi nume.

Bisericii nu i-a lipsit niciodată această coordonată de filantropie.

Nicolae Vătămanu atrage atenţia că, în cea de-a doua jumătate a secolului al 18-lea, se constată un fenomen remarcabil: apariţia pe lângă marile mânăstiri a unei noi bolniţe, cu caracter de spitale, sub influenţa instituţiilor laice de acest gen, fenomen ilustrat mai ales de aşezămintele create la Neamţ, din iniţiativa stareţului Paisie Velicicovschi.

Tot în secolul al 18-lea, sub influenţa medicilor de cultură apuseană s-a introdus termenul latin, spital.

În anul 1862, Doamna Elena Cuza împreună cu organele bisericeşti contribuie la zidirea unui aşezământ de fete orfane „Azilul Elena Doamna”, situat lângă Palatul Cotroceni din Bucureşti, cu o capacitate de 100 locuri. În următorii 3-4 ani creşte capacitatea de cazare a acestui aşezământ social, ajungând la 400 locuri.

Primele începuturi de organizare a asistenţei sociale, pe bază de lege în România, s-au făcut în anul 1831 prin Regulamentul Organic, dar abia în 1881 se înfiinţează la Primăria Capitalei un serviciu de asistenţă socială.

Începând cu anul 1923 apar pentru prima data în România legi clare privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de asistenţă socială. Din anul 1923 până în anul 1943, problemele de asistenţă socială au fost reglementate prin Ministerul Sănătăţii Publice, Muncii şi Ocrotirii Sociale.

În anul 1947 Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale se scindează, înfiinţându-se separat Ministerul Sănătăţii şi separat Ministerul Muncii, Asistenţei şi Asigurărilor Sociale

În ultimii ani, la iniţiativa preoţilor sau a credincioşilor s-au constituit asociaţii şi fundaţii, cu caracter social-filantropic, care funcţionează cu binecuvântarea Bisericii. Acestea contribuie la buna funcţionare a aşezămintelor de asistenţă socială şi participă la derularea programelor sociale parohiale, cu resurse umane şi financiare (Asociaţia „Diaconia”, Asociaţia filantropică medicală creştină „Christiana”, Asociaţia filantropică „Sfântul Nicolae”-Sibiu).

Biserica ortodoxa face multa misiune sociala si nu o face conditionat de filosofia religiosa imbratisata de cel ajutat.

Numai în cursul anului 2010, atât în Bucureşti, cât şi în diferite localităţi din cuprinsul eparhiilor, au funcţionat un număr de 450 instituţii social-filantropice .

Având în vedere diversificarea continuă a serviciilor oferite, precum şi extinderea şi acreditarea centrelor s-a impus o reorganizare integrată a activităţilor pe criterii de competenţă, diagrama aşezămintelor social-filantropice arată astfel:

83 aşezăminte pentru copii,58 aşezăminte pentru vârstnici,
116 centre pentru asistenţă familii şi persoane aflate în dificultate,
102 cantine şi brutării sociale,
39 centre medico-sociale şi policlinici,
27 centre de diagnostic şi tratament pentru persoane cu nevoi speciale,
6 centre pentru persoane fără adăpost,
7 centre pentru victimele violenţei familiale şi agresori,
2 centre pentru victimele traficului şi
10 grădiniţe şi centre educaţionale.

BOR are in derulare un număr de 559 programe sociale, din care: 62 cu finanţare externă, 41 cu finanţare publică, 443 finanţate din fonduri proprii şi 89 finanţate din alte surse ale organizaţiilor.

http://www.revistateologica.ro/articol.php?r=29&a=3444

http://www.ziarullumina.ro/articole;1710;0;17506;0;Mii-de-bolnavi-si-au-gasit-vindecarea-in-bolnitele-manastiresti.html

http://www.patriarhia.ro/ro/opera_social_filantropica/biroul_pentru_asistenta_social_filantropica.html