ALEKSANDR DUGHIN – MARELE RĂZBOI AL CONTINENTELOR (3)


26. Mister Perestroika

Aleksandr Nikolaevic Yakovlev încă de la începuturile anilor 70 a fost unul dintre ideologii de marcă ai atlantismului deschis din URSS. El şi-a început atracurile împotriva eurasienilor-patrioţi încă din 1974, când poziţia GRU era foarte puternică şi când Grechko era deja membru al Biroului Politic. Invocând deschis pogromul ideologic al literaturii “naţional bolşevice”, care în acei ani a servit ca o tribună pentru schimbul de informaţii, idei şi proiecte al grupului de interese erasian, patriotic, Yakovlev a acceptat să-şi asume un anumit risc. Şi, în ciuda intervenţiei lui Andropov şi a celor mai înalte cercuri din KGB, după publicarea faimosului său articol “Împotriva anti-istoricismului”, manifest de rusofobie şi atlantism anti-patriotic, el a trebuit să fie expulzat din Rusia.
Adevărul era că KGB a decis să toarne “otravă în medicament” şi să folosească trimiterea lui Yakovlev în Canada pentru a activa o reţea de spionaj atlantist. Conform informaţiilor colectate de Jean Pârvulescu în raportul său, “Galaxia GRU”, în Ottawa, unde Yakovlev a fost trimis, până la urmă el a intrat în contact cu David Golstucker, care reprezenta la vremea acea în SUA interesele internaţionale ale Israelului, sub masca implicării sale în negocierile confidenţiale cu o firmă de la Chicago legată de ingineria centralelor nucleare. Doctorul David Goldstucker a fost o figură relevantă nu numai în serviciile speciale israeliene, dar şi în serviciile speciale ale ţărilor anglo-saxone (aceasta aminteşte de o situaţie caracteristică şi pentru KGB-ul sovietic).

Numele lui Yakovlev este cunoscut în Vest ca “Mr. Perestroika”. Pentru a doua oară în istorie, practic aceleaşi figuri se pregătesc de un duel geopolitic disperat, complex, periculos şi captivant. Ca şi înainte, în timpul operaţiunii “Primăvara de la Praga”, Golstucker, agentul “Dansului Macabru” a suferit o înfrângere zdrobitoare de la GRU, de la slujitorii strălucitori şi, curajoşi ai Ordinului Eurasia, generalul Ştemenko şi mareşalul Ogarkov. Acelaşi Golstucker a pregătit timp de zece ani răzbunarea sa. De data aceasta GRU şi Statul Major General sovietic trebuia atacat pe propriul lor teritoriu, în loc de “neutra” Cehoslovacie. Şi de data aceasta Golstucker nu a sperat în greoiul NATO şi în teribilul şi uriaşul său arsenal nuclear, dar nefolositor în astfel de situații. Acum arma majoră de distrugere în masă aflată în mâinile rezidentului atlantismului planetar Goldstucker trebuie să devină îngâmfatul “domn Perestroika”, noua armă a Ordinului Măgarului Roşu, speranţa ordinelor de luptă atlantiste, căpitanul “spetznaz”-ului ocult anglo-saxon care va fi trimis de la Ottawa în spatele frontului inamicului eurasian.

27. Între false alternative

Adevărata logică perestroicii, schema logică a manevrelor ciclice ale lui Gorbaciov între doi poli (un semn al bolii sale cu psihoze maniaco-depresive) a rămas complet de neînţeles până la acel puci din august, pentru motivul că foarte puţini au ghicit adevăratul rol al lui Anatoliy Lukianov. Un asemenea complot a dus, în cele din urmă, la  catastrofa lobby-ului eurasian. Autorii atlantişti ai proiectului anti-imperial ai perestroikăi au recurs în acest caz la o metodă tradiţională – crearea unei pseudo-opoziţii, substituirea polului unui fals conservatorism cu unul real. Deoarece adevăraţii duşmani ai atlantiştilor nu erau simpli naţionalişti, ci “naţionalişti de tip imperial, continental”, “continentalişti” este firesc ca pseudo-opoziţia la atlantismul deschis al “Mr. Perestroika” trebuie să fie orice altceva dar nu eurasiană. Urmând această schemă logică, oamenii Ordinului Atlantic, cu o implicare activă în KGB, au creat paralel şi în consecinţă, falşi poli.
Aceşti poli erau: “Comunişti-conservatori”, reprezentanţii lor au fost Yegor Ligachev şi mai târziu Ivan Polozkov (la un moment dat, amândoi s-au risipit ca un fum, şi aceasta nu este de mirare, din moment ce opoziţia lor nu era pusă pe baza nici unui principiu şi., în afara de aceasta era o structură seculară binecunoscută).
“Patrioţi – naţionalişti”, această mişcare a fost creată prin implicarea activă a KGB-ului, care a proiectat şovinist o poziţie iudeofobă asupra unei grupări marginale de patrioţi sinceri dar de scurtă durată, astfel înfiinţând un algoritm special de “mişcare patriotică”, în imposibilitatea de a provoca orice prejudicii grave grupului de interese atlantist care devenea tot mai mult şi mai mult legal.
“Naţional-bolşevici”, acest curent a fost mai interesant şi a stat aproape concepţiilor grupului de interese eurasist, dar, mulţumită eforturilor KGB-ului, simţul măsurii s-a pierdut şi concepţia “naţional-bolşevică” a preluat un caracter respingător, grotesc şi extremist – atât în sens de accentuare excesivă a “leninismului”, cât şi în
sensul iudeofobiei excesive.

În final, cel mai mare şiretlic al KGB-ului atlantist a fost să promoveze însuşi KGB-ul într-o opoziţie cu “democraţii” – şi acest mod a reuşit de asemenea, de vreme ce chiar angajaţii de la “Lubyanka”, “patrioţii” au raportat cu încredere şi chiar cu speranţă.
Şi în acest moment detaşamentele KGB au pregătit revoluţii atlantiste în Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, au înscenat spectacolul de represiune din România, au spart zidul Berlinului, l-au trădat pe Honecker, l-au alungat pe Jivkov, i-au ajutat pe separatiştii din Republicile Baltice şi Caucaz şi ca o încununare a triumfului lor atlantist, au pregătit puciul teatral din august 1991.
Deci “cel mai derutant om, cu un semn distinctiv pe fruntea sa”, s-a pliat între
“Mr. Perestroika” şi Anatoliy Lukianov, dar din exterior pare că cel de-al doilea pol al său nu era deloc Lukianov, ci altcineva, mult mai odios, mai scandalos, dar în realitate, fie o figură complet nesemnificativă sau un om de paie. GRU şi Armata l-au privit pe Anatoliy Lukianov cu speranţă şi nerăbdare.
De unele schimbări – sfârşitul războiului, reducerea armelor intercontinentale, politica externă se îndreaptă către Germania, Japonia şi China – eurasienii s-ar putea declara mulțumiţi. Chiar şi dăruirea lui Gorbaciov pentru tema de “casă europeană” din Ordinul polar ar putea fi uşor interpretată în cheie eurasiană, din moment ce această doctrină a fost extrasă din arsenalul geopolitic al filierei eurasiene din SS, din care făceau parte Axmann, Hildebrandt, Doleschallek, Kaufmann (legată tipologic cu Ordinul Eurasia din GRU).

Dar căderea Uniunii Sovietice, atacurile împotriva Armatei, încercările de a implica Armata în conflictele naţionaliste micro-teritoriale, politicile suicidale din Republicile Baltice, zguduind ultimele rămăşiţe atât de valoroase pentru eurasieni ale Pactului Ribbentropp-Molotov, promovarea unei mafii necontrolate şi a criminalilor făţişi în arena politică şi multe alte lucruri au împins GRU într-o pantă întunecată.
Dar Anatoliy Lukianov a rămas în umbră. Cu prudenţă, consecvent, pas cu pas el a pregătit un atac decisiv, final. Până în ultimul moment părea că totul poate fi salvat într-o clipă şi atunci lobby-ul eurasian ar folosi toate poziţiile geopolitice pozitive ale “perestroika” şi ar începe o nouă eră măreaţă, eliberată de comunism, de atlantism şi servitorii “Dansului Macabru”, era Eurasiei, Eurasia Cosmică, era Continentului solar sacru, Era Răsăritului. Dar a apărut izbucnirea din august 1991.

28. Puciul, culminaţia războiului occult

Delegatul Obolenskiy, membru în comisia de anchetă a Comitetului pentru Starea de Urgenţă, a făcut presei la puţin timp după puci o declaraţie stranie:
“Adevărul despre evenimentele lui August 1991, probabil va fi descoperit de urmaşii noştri peste o sută de ani de acum încolo”.
Ce secret teribil a aflat Obolenskiy, investigând istoria puciului?
Din punct de vedere al conspirologiei geopolitice, argumentul poate fi doar unul: el a pus mâna pe materiale legate de războiul ocult dintre cele două Ordine aflate în spatele scenei puterii, Ordinul Eurasia şi Ordinul Atlantic. Doar în acest caz declaraţia lui Obolenskiy capătă sens şi încrederea lui în siguranţa secretului devine clară.
Puciul din August a fost (sau ar fi trebuit să fie, în planificarea autorilor săi) culminaţia opoziţiei geopolitice, momentul decisiv al războiului invizibil. Ordinul Atlantic nu putea ignora că eurasienii pregăteau pentru iarna 1991-1992 o operaţiune definitivă, care ar fi dus la introducerea unui regim militar în toată Uniunea Sovietică sub pretextul stabilizării situaţiei sociale, politice şi economice. Atlantiştii au înţeles de asemenea că atitudinea ideologică a conducerii militariste eurasiene avea să fie non-comunistă şi orientată patriotic, dar fără excesele “pan-slaviste”, fără xenofobie, fără “anti-semitism”, caracteristici proprii mai degrabă KGB-ului.

Cu alte cuvinte, direcţia militară urma să fie stabilă, liberală în plan economic, lipsită de excesele teroriste specifice formelor de dictatură bolşevică. Mai mult decât atât, Regimul Militar Eurasian, regim de tip imperial roman, avea toate şansele să fie popular în cel mai înalt grad, pe de o parte fiindcă ar fi înfrânat dogmatismul comunist şi utopia marxistă şi pe de altă parte fiindcă ar fi fost sensibil la înclinaţia naturală către ierarhie, disciplină, centralizare şi comunitarism, socialitate şi dator integralităţii tuturor etniilor eurasiatice.
Patriotismul Regimului Militar ar fi fost imperial în loc de a fi “rusesc” şi “naţionalist” în sensul îngust al conceptului.

Toate acestea făceau asemenea perspectivă nu numai inacceptabilă, ci fatală, mortală pentru “lobby-ul” atlantist din interiorul URSS şi de asemenea pentru atlantismul mondial. În ciuda uriaşelor distrugeri cauzate ţării de Ordinul “Dansului Macabru”,
de Mr. Perestroika împreună cu “tovarăşul” său din KGB, Eduard Şevarnadze (acuzat inclusiv de proprii săi georgieni), Ordinul Eurasiei a ştiut cum să utilizeze această situaţie negativă în beneficiul propriei poziţii, atâta timp cât în departamentele secrete ale GRU lucrau discipoli de valoare ai marilor strategi ruşi Ştemeko şi Ogarkov.
Duelul geopolitic cu Goldstucker ar fi putut lua sfârşit cu înfrângerea acestui îndemânatic şi activ reprezentant al Ordinului Atlantic. Problema majoră a atlantiştilor era să prevină formarea unei situaţii de război în URSS, spre care părea să ducă logica evenimentelor. Chiar cu acest scop a fost organizat puciul din August.

29. Eroarea de calcul a mareşalului Yazov

Greşeala majoră a eurasienilor din august 1991 şi în special, greşeala personală a mareşalului Yazov a fost încrederea în capul KGB-ului, Kryuchkov. A fost o capcană strategică. KGB-ul deja de mulţi ani încercase sa creeze agenţilor săi o imagine de “patrioţi-naţionalişti”, folosind mase periferice de angajaţi “neiniţiaţi”, ce credeau sincer în conspiraţia “iudeo-masonică” şi se considerau ca fiind “naţionalişti” sau “naţional-bolşevici”. Pe de altă parte, la putere s-au făcut manevre diversioniste – atât Chebrikov cât şi Kryuchkov au urmărit solidarizarea cu armata eurasiană împotriva “cosmopoliţilor democraţi”. (Ca o chestiune de fapt, întreaga mişcare democratică a fost, desigur, organizată doar de către KGB şi, de asemenea, era mai artificial construită chiar decât mişcarea patriotică, deoarece pentru Rusia şi Eurasia este mult mai natural să sprijine mişcarea “de dreapta” decât pe cea de “stânga” – aceasta este o constantă istorică).

Pentru a ascunde acest joc dublu, atlantiştii din KGB au creat mituri despre “aripa iudeo-masonică” a KGB-ului (aşa era numită secţiunea moscovită a KGB, în contrapartidă chipurile cu secţiunea Unională a KGB). De fapt, KGB-ul era ocupat cu activităţile anti-eurasiene, desfiinţând structurile reţelei eurasiene în ţările Europei de Est, distrugând “teluricul” şi regimurile anti-atlantiste (cum a fost regimul Ceauşescu, care a fost întotdeauna orientat către blocul eurasian continental şi îi ura pe “vânduţii” atlantişti – vezi Claude Carnou “Din nou către Est – Again on the East” din revista “Crisis”, nr. 5 aprilie 1990, Franţa). Oricum, puciul dovedeşte că unele mişcări destul de neclare ale lui Kryuchkov au reuşit să-i convingă pe unii eurasieni – mareşalul Yazov şi Oleg Balkanov – să grăbească formarea situaţiei de război şi să accepte ajutorul din partea KGB-ului, cu condiţia ca acesta să se distanțeze de atlantism şi să stea, în final, de partea Armatei, gata să acţioneze împotriva “democraţilor”. Probabil Kryuchkov a stipulat nişte condiţii pentru că organizaţia sa, structurile KGB, în cazul regimului militar eurasian riguros bineînţeles că ar fi fost epurate, mai ales în aripa lor veche, terorist-partinică, mondialistă şi atlantistă.

Nu ştim încă ce argumente au raportat agenţii Ordinului Eurasia mareşalului Yazov. Este doar evident că semnarea Trataului Novo-Ogarev nu are nici cea mai mică legătură cu aceasta. Totul ar fi putut să fie schimbat din nou, anulând orice “înţelegere” intervenită între oameni care nu realizau clar situaţia geopolitică, conduşi de extrem de incoerentul “Gorby”, aduşi în această poziţie nu pentru a lua decizii, ci pentru a masca o alegere ocultă. Ce ar fi putut să îi spuna Kryuchkov mareşalului Yazov (acesta din urmă esenţial devotat strategiei Ordinului Eurasiatic) pentru ca acesta să pună în pericol destinul opoziţiei milenare, destinul continentului, destinul spaţiului Eurasiei, un destin inevitabil şi, care părea atât de aproape de victorie?
De ce Yazov l-a ales pe şeful celei mai anti-eurasiene organizaţii? Pentru moment, trebuie să ne limităm la a presupune. Şi este perfect clar că greşeala mareşalului Yazov ascunde secrete teribile, poate chiar implicând influenţe paranormale, “magice” sau telepatice, sau efectul unor droguri speciale psihedelice. Toate acestea nu sunt atât de necrezut, dacă ne amintim mărturiile unor membrii Comitetului pentru Starea de Urgenţă despre completa lor amnezie în timpul celor trei zile fatale.

Numai oamenii complet idioţi ar considera acei oameni, ajunşi la cel mai înalt nivel al carierei lor politice, militare, de informaţii şi “conspirologice”, ar putea într-o asemenea situaţie să se comporte ca nişte vagabonzi beţi, iresponsabili, care se îmbată fără încetare, îngrămădiţi printre tancuri şi propagandişti “democratici”. Dar, de asemenea versiunea despre otrăvirea lui Kryuchkov de către cei opt membrii rămaşi ne pare înspăimântător de credibilă, deoarece în KGB oamenii îşi păzesc şefii mai vigilent decât pe însuşi Gorbaciov. Probabil că în afacerea despre “greşeala mareşalului Yazov” a avut loc o combinare de factori ocult-ideologici şi parapsihologici, ce au operat concomitent. Dar ce “armă” a fost folosită de data aceasta de Ordinul atlantic? Vom discuta despre aceasta foarte curând.

30. Mr. Perestroika trece la atac

Imediat după arestarea puciştilor, cum se întâmplă întotdeauna la climaxul eforturilor ideologice şi conspirologice, aspecte precise ale unei conspiraţii de obicei aflate în umbră, au fost scoase brusc la lumină. Cel mai vizibil aspect a fost ieşirea la suprafaţă a Mr. Perestroika (N.Yakovlev) în parlamentul rus. Natural, misiunea lui a fost nu de a notifica deputaţii “naivi” despre “tâlharii care din nou l-ar putea încercui pe tovarăşul Gorbaciov”. Acest discurs a fost folosit de Mr. Perestroika pe post de perdea de fum. Yakovlev a venit la parlamentul rus cu cererea de a fi arestat Lukianov.

Parlamentul rus, constituit din oameni “de ocazie”, incompetenţi, fără o atitudine geopolitică explicită şi acţionând pe baza emoţiilor întâmplătoare, neglijente şi anarhice, în laşul lor trafic de influenţă, după farsa din Moscova ar fi putut dărâma întreaga afacere. Elţin, fie că nu a primit informaţia la timp, ori fie că pur şi simplu a uitat despre cel mai important lucru, şi-a concentrat polemicile zdrobitoare asupra celor opt pucişti, uitând sarcina principală. De altfel, condiţia mentală a preşedintelui rus ne face să credem că şi el era sub influenţă parapsihologică, aşa cum a fost remarcat nu numai de către conspirologi europeni, ci şi de către mulţi jurnalişti occidentali, la început găsind o explicaţie a inadecvării complete a lui Elţin în apartenenţa lui la “extrema dreaptă”, dar mai târziu fiind forţaţi să vadă o influență a consumului de substanţe psihotrope sau o influenţă ocultă. Yakovlev a venit la parlament să ceară arestarea lui Lukianov. Elţin repeta constant pentru Mr. Perestroika faimoasa frază “în spatele conspiraţiei celor opt a fost Lukianov, el este ideologul principal al conspiraţiei”

31. Lukianov şi locuitorul mormântului lui Akhromeev

Lukianov – iata explicaţia secretă a puciului din august. De Lukianov atlantiştii trebuiau să scape cu orice preţ. Iţele structurii oculte eurasiatice erau concentrate doar în mâinile sale. Singurul protector al Ordinului “Polar”, al Ordinului Eurasiatic, speranţa eternului Imperiu Roman era, încă din 1987, doar Anatoliy Lukianov. Puciul doar pe el l-a ţintit. Dar Lukianov însuşi – singurul dintre eurasiatici într-un fel sau altul legat de afacerea puciului – nu a cedat la instigarea lui Kryuchkov şi legal nu a fost absolut deloc implicat legal în acest puci. Pur şi simplu, încercarea de a-l implica şi pe el nu a avut sorţi de izbândă. Pentru atlantici, aceasta a reprezentat un calcul greşit, neprevăzut şi supărător.
Din aceasta cauză, încălcând toate normele legale, Yakovlev s-a grăbit “într-un imbold revoluţionar”, prin intermediul bâlbâielilor emise de Elţin, să obţină acuzarea lui Lukianov ca fiind ideologul conspiraţiei (de fapt Lukianov chiar fusese ideolog dar al unei alte conspiraţii, conspiraţia “Polară”, conspiraţia salvatorilor Marii Puteri Continentale, conspiraţia Eurasiei împotriva Insulelor Vestice).

Cu toate acestea, chiar daca Lukianov a fost închis, nu s-a putut niciodată să poată fi el prezentat drept cap al conspiraţiei şi pe această bază, să se şteargă toata reţeaua de agenţi eurasieni, toate structurile secrete ale GRU. Câştigătorii atlantici au putut înlătura numai structura superioara a “grupului” şi militarii conservatori, care şi aşa nu au reprezentat vreun pericol deosebit. Cu excepţia asasinării mareşalului Pugo, cea mai importantă lovitură dată lobby-ului pentru Eurasia a fost moartea misterioasă a mareşalului  Akhromeev şi evenimentele stranii ulterioare de la încă proaspătul său mormânt.
Ne vedem nevoiţi sa facem aici o scurtă divagaţie în istoria ordinului Atlantic şi în mod special în istoria ordinului medieval al “Menestrelilor Morganei”, a cărui emblema a fost “Moartea Dansând”, Dansul Macabru. Conform spuselor lui Grasset d’Orcet, care s-a ocupat de studierea acestui Ordin, adepţii lui foloseau ca parolă hieroglifică simbolul unui “Mort reînviat” sau “Un mort ieşind din mormântul sau”. În anumite ramuri specifice ale Ordinului, care nu aveau așa de mult de a face cu politica ocultă şi geopolitica, cât mai degrabă cu “magia” și “necromanţia”, exista un ritual al exhumării corpurilor în scopuri simbolice şi oculte.

Întreaga poveste cu moartea şi exhumarea ulterioara a corpului lui Akhromeev se leagă de implicarea în uciderea sa a Ordinului Atlantic. În orice caz, conspirologii vestici asociază univoc detaliile profanării corpului mareşalului cu “exhumarea rituală”, până acum practicată în Vest mai degrabă de către membrii unor secte întunecate. Probabil ca agenții atlantici sperau de altfel să găsească ascuns în mormântul lui Akhromeev vreun document secret sau orice alt marcaj special pe corpul acestuia. Toate acestea devin mai mult decât credibile odată ce luăm în considerare rolul major al lui Akhromeev în armata ordinului “Polar” şi legătura lui strânsă cu Ogarkov, unul din liderii ordinului Eurasiatic. În orice caz, după puci, atlanticii au efectuat câţiva paşi hotărâţi în lovirea eurasiaticilor. După numai o luna însă, a devenit clar ca atacul lor eşuase şi în spatele tentativei isterice, grăbite, de a ruina complet statului, panica şi teama a fost la fel de clar vizibilă. Ordinul Eurasiei nu a fost distrus definitiv şi în prezent îi vine rândul să lovească. Câteva semne clare ne permit să considerăm însă că aceasta răbufnire ar putea fi Cea Din Urmă.

32. Metafizica războiului ocult

Opoziţia dintre Ordinul Atlantic şi Ordinul Eurasiatic de-a lungul secolelor şi mileniilor, care a îmbrăcat cele mai variate forme, reprezintă într-un anumit sens cel mai mare  conţinut conspirativ al istoriei, istorie a marilor pasiuni planetare, a oamenilor şi religiilor, raselor şi tradiţiilor, spiritului şi trupului, păcii şi războiului. În confruntarea dintre cele doua ordine nu trebuie sa vedem o imagine moralistă şi simplistă a luptei între Dumnezeu și Diavol, adevăr şi minciună, îngeri şi demoni etc.
Pe aceasta luptă dintre două modalităţi opuse de a vedea lumea, dintre cele doua imagini metafizice ale vieţii, dintre cele doua căi către cosmos şi prin cosmos, dintre cele doua principii măreţe, nu numai opuse unul altuia dar şi indispensabile în esenţa lor – odată ce pe această pereche se bazează toate procesele cosmogonice şi cosmologice, se bazează toate parcursurile ciclice ale istoriei umane.
Ordinul Eurasia, Ordinul Principului Masculin, Soarelui, Ierarhiei, reprezintă proiecţia Muntelui, Apollo, Ormuzd, Hristos Pantocrator. Eurasia ca Tărâm al Estului este Tărâm al Luminii, Tărâm al Raiului, Tărâm al Imperiului, Tărâm al Speranţei, Tărâm al Polului.
Ordinul Atlantic, Ordinul Principiului Feminin, al Lunii, al Egalităţii Orgiastice,  reprezintă proiecţia egipteanului Seth, Python, Ahriman, Suferinţei lui Christos, Omului scufundat în disperarea metafizica a celui care se roagă singur în grădina Ghetsimani. Atlanticul, Atlantida ca Tărâm al Vestului, este Tărâm al Nopţii, Tărâm al “gropii  exilului” (cum a spus un islamic sufist), Centrul Planetar al Scepticismului,
Tărâmul Marelui “Spleen” (Plictiseală) Metafizic.

Ambele ordine au cele mai adânci rădăcini ontologice şi sacre şi au motivarea metafizică de a însemna ceea ce înseamnă. A considera oricare dintre aceste ordine ca un accident istoric ar însemna a nega logica secretă a ciclurilor umane şi cosmice. Alegerea unei cai geopolitice oglindeşte alegerea unei cai metafizice, ezoterice, calea Spiritualităţii către univers. Nu exista din acest motiv garanţii (fiind imposibil propriu-zis) de a afirma că Eurasia este bună iar Atlanticul este rău, ca Roma este sfânta şi Cartagina este blestemată şi nici invers. Totuşi, oricine este solicitat de Ordin va trebui să facă un pas hotărât în a-l servi. Legile lumii noastre sunt în aşa fel făcute încât rezultatul Marii Bătălii nu este prestabilit, rezultatul dramei “Eurasia împotriva Atlanticului” depinde în totalitate de solidaritatea planetară a tuturor acelor chemaţi să servească, de toţi soldaţii geopoliticii, toţi agenţii secreţi al Mării și Pământului. Rezultatul razboiului cosmic al lui Apollo cu Şarpele Python depinde de fiecare dintre noi, fie ca înţelegem sau nu acest lucru.

33. Sfârşitul timpurilor

Toate doctrinele religioase şi metafizice descriu Sfârşitul Timpurilor, sfârşitul ciclului, ca Ultima Bătălie, Bătălia Finală. Tradiţii diferite au tratat în mod diferit acest conflict şi, câteodată ceea ce într-o tradiţie este “echipa Răului”, devine în cealaltă tradiţie “echipa Binelui” şi invers. De exemplu pentru creştinii ortodocşi de la sfârşitul timpurilor, iudaismul este considerat ca fiind religia Anticristului şi pentru evrei – “creştinii goiymi din ţările de nord ai regelui Gog” acţionează ca o concentrare a Răului escatologic. Hinduşii consideră că al Zecelea Avatar, acela care trebuie să vină la sfârşitul ciclului, va distruge “Budiştii”, iar Budiştii cred că Buddha Timpurilor Viitoare, Salvatorul Maitreya, va apărea în comunitatea budistă. Toate acestea nu stau mărturie la relativitatea diviziunii rolurilor din Ultima Bătălie, cât la imposibilitatea de alegere a unui Bine evident prin sine însuşi, pentru a se păzi oricine şi pentru a lua parte la lupta escatologică de partea “corectă”. Se vorbeşte despre Ultimele Timpuri, când “chiar şi alesul va fi ispitit”. Opţiunea alegerii dintre cele două “echipe” escatologice nu poate fi ceva formal. Este alegerea Spiritului, este cel mai mare noroc, este cea mai mare dramă metafizică.

Din acest motiv, nimic din realitatea epocii escatologice – şi multe autorităţi tradiţionale şi religioase afirmă că noi trăim acum exact într-o asemenea epocă – nu poate servi ca negativitate absolută sau pozitivitate absolută. Şi este prosteşte să absolutizezi orice formă politică, echivalând-o cu “Răul absolut” sau cu “Binele absolut”. Până şi începutul alegerii adevărate stă dincolo de graniţele ideologiilor politice exterioare, dincolo de graniţele separării dintre democraţi, fascişti şi comunişti. Adevărata alegere începe la un nivel al geopoliticii şi urcă mai departe pe “spirala profetică” (conform expresiei lui Jean Pârvulescu) către abisurile misticismului, metafizicii, gnosticismului, către abisurile Secretului divin de nepătruns. Ordinul atlantic şi Ordinul eurasian sunt ultimele secrete ale istoriei umane publice. De fapt, înăuntrul acestor Ordine mai există şi alte cercuri mai închise, mai misterioase, legate de metafizica pură. Dar oricum, adevărata, riguroasă şi conştiincioasă luptă escatologică începe chiar cu Ordinul Eurasia sau cu Ordinul Atlantic. Chiar fără a te scufunda adânc în secretele ultime, pur şi simplu doar lucrând pentru Ordin, este suficient să fii un participant activ, chemat şi ales, al Marii Drame.

34. Lupta finală

Cuvântul nemţesc “Endkampf” (Bătălia finală) exprimă esenţa situaţiei planetare moderne. Motivele escatologice, ale sfârşitului lumii penetrează nu numai mişcările religioase şi mistice dar şi politica imediată, economia, viaţa cotidiană. Încă din 1962, în Israel evrei devotaţi trăiesc într-un “Timp final” special, într-un “timp al lui Mesia”. SUA a aspirat să instituie o Nouă Ordine Mondială specială. Europeanul mondialist Jacques Attali predică despre venirea ultimei faze a unui Regim Comercial special. Poporul islamic (în special şiiţii) se aşteaptă în viitorul apropiat la venirea lui Mahdi, Imamul Ascuns. Hinduşii sunt convinşi de sfârşitul lui Kali Yuga, Secolului Întunecat. Este o revigorare a escatologicului rasist în mişcările naţional-socialiste. În comunităţile creştine au circulat şi mai multe profeţii despre Ultimul Papă (Flos Florum) şi despre ultimul patriarh al ortodoxiei. Lamaiştii sunt siguri ca actualul Dalai Lama va fi ultimul. China a fost călită într-o aşteptare mistică. Comunismul sovietic a căzut brusc şi neaşteptat.
Toate aceste semne ne vorbesc despre începutul de “Endkampf”, despre începutul Ultimei bătălii. Până şi cuvintele din cântecul bolşevic “Este ultima noastră luptă decisivă” sună ca o revelaţie tulburătoare, ca un indiciu al bătăliei finale planetare.

35. Ordinul şi “ai noştri”

Termenul “ai noştri” (“nashi”) nu a fost des folosit în context geopolitic. Faimosul geopolitician şi jurist german Carl Schmitt a insistat asupra necesităţii de a introduce conceptul “ai noştri” pentru a explica o determinare proprie geopolitică a unei naţiuni, stat sau bloc etnic. Faimosul reporter TV Aleksandr Nevzorov a realizat acest lucru în practică, într-o serie de emisiuni TV. “Ai noştri” a devenit astăzi în Imperiul Rus un concept univoc eurasian, incluzând nu numai ruşii şi slavii, dar şi tătarii, turcii, Ugro-finii etc. realizând o legătură genetică cu spaţiul imperial şi ideea imperială. În practică, conceptul “ai noştri” al lui Nevzorov este o definiţie sintetică a eurasienilor înnăscuţi, a autohtonilor imperiali, stăpâni, prin dreptul culturii şi prin naştere, ai pământului lor, ai Marelui Pământ. Este semnificativ că atlantiştii ruşi din Rusia nu folosesc acest cuvânt. Este logic, deoarece aici ei nu sunt dintre “ai noştri”; pentru aceştia, propriul lor “ai noştri” se află departe dincolo de graniţa continentului, în insula mohorâtă.

Dar pentru Jean Pârvulescu, care şi el a făcut din acest termen un concept conspirologic geopolitic, noţiunea “ai noştri” este atotcuprinzătoare. Jean Pârvulescu identifică conceptul “ai noştri” cu întreaga reţea de partizani al Marelui Bloc Continental – din Japonia până în Belgia, din China în Franţa, din India în Spania, din Iran în Germania, din Rusia în Italia. “Ai noştri” pentru Pârvulescu este sinonim cu însuşi Ordinul Eurasian cu toate ramurile şi grupările sale, recunoscându-se reciproc, conștient sau nu, conspirativ sau făţiş, în aceeași zonă de influenţă geopolitică, mistică şi metafizică.
“Ai noştri” este frontul unit invizibil al Continentului, Frontul Tărâmului, Frontul Răsăritului Absolut, a cărui provincie vestică este Europa, Europa “noastră”, Europa tradiţiei, Pământ, Spirit. “Ai noştri” este atât catolic şi ortodox, cât şi islamic, atât hindus şi taoist, cât şi lamaist, atât păgân şi agnostic, cât şi mistic. Dar numai cei care sunt devotaţi Continentului Răsăritului, misteriosului şi necunoscutului său Destin.

Pârvulescu vorbeşte despre o “Franţă paralelă”, o “Românie paralelă”, o “Rusie paralelă”, o “Chină paralelă” ca despre o substanţă spirituală, ca despre măsura invizibilă spirituală a ţărilor reale, în secret unite într-o “Eurasie paralelă”, “Eurasia Spiritului Pur”.
”Ai noştri” sunt soldaţii “Eurasiei paralele”, eroii Estului Absolut, toţi servind în logica ocultă a “spiralei profetice” principiul Unicului, Unica Idee, Scopul, Principiul Ascuns. Îndată ce conservator-revoluţionarul german, naţionalist, rusofil şi eurasian Arthur Moeller van den Bruck a spus repetând ce a spus Khomyakov (“Biserica este Unică”): “Există un singur Reich (un singur Imperiu), la fel cum există doar o singură Biserică”. Este Reich-ul “nostru”, este Biserica “noastră”, este Imperiul “nostru”.

36. Ora Eurasiei

În timp ce noi ne regăsim în Eurasia, în timp ce vorbim în numele ei, în timp ce rămânem legaţi de substanţa ei misterioasă, mistică, Eurasia ne aparţine, este dintre “ai noştri”. În ciuda tuturor persecuţiilor din partea atlantiştilor, în ciuda eficienţei strategiei lor distructive, în ciuda “somnului” greu şi adânc al unor întregi arii şi al popoarelor care locuiesc acolo, în ciuda dominaţiei agenţilor Ordinului Atlantic în politicile continentale, în cultura continentală, în economia continentală – în ciuda tuturor acestea, procesul de “decolonizare” este implacabil. Doar că trebuie să ne abţinem de la a cădea în arhaism, de la a apăra forme culturale, sociale, politice uzate; nu trebuie să fim pur şi simplu  conservatori, conservatori din inerţie. Ordinul Eurasia este Revoluţia Conservatoare totală, Marea Deșteptare a conştiinţei geopolitice, este calea verticală, în locul oscilaţiilor de la stânga la dreapta pe care le face şarpele pentru a merge înapoi.
Ordinul Eurasia este duelul crud şi deschis cu puternicul şi vicleanul Oponent, cu Ordinul lui Seth, Măgarul Roşu, Ordinul ”Morţii Dansând”. Trebuie să aruncăm servitorii Oceanului înapoi în Ocean, să îmbarcăm agenţii “Insulei” cu destinaţia înapoi  către “Insula” lor. Trebuie să îi extragem din carnaţia Continentului pe toţi aceia care i-au trădat pe “ai noştri”, care au trădat idealurile noastre, interesele noastre.

Da, inamicii noştri au adevărul lor. Da, trebuie să respectăm alegerea lor profund metafizică, trebuie să ne fixăm privirea în Secretul lor, în secretul din “Groapa Apusului”. Dar asta nu trebuie să ne influenţeze fermitatea, furia, cruzimea rece şi aprigă. Putem fi indulgenţi doar atunci când Continentul nostru va fi liber, când ultimul atlantist va fi aruncat în Apele Sărate, în elementele aparţinând simbolic zeului egiptean cu chip de crocodil.
Judecând după semne precise, “Vremurile sunt aproape”. Endkampf, Ultima Bătălie se va dezlănţui în curând. Sunteţi pregătiţi, seniori ai “Ordinului Polar”? Sunteţi pregătiţi, soldaţi ai Eurasiei? Sunteţi pregătiţi, înţelepţi strategi ai GRU? Sunteţi pregătite, mari popoare ale Eurasiei, care v-aţi prins în rămăşag prin faptul însuşi al naşterii voastre?
Deja au bătut clopotele decisive ale Ceasului Eurasiei…
Marele Război al Continentelor deja se apropie de ultima sa clipă.

SURSA:
Aleksandr Dughin  http://rossia3.ru/
________________________________________________________

Prima parte:
https://mihailandrei.wordpress.com/2011/07/21/aleksandr-dughin-marele-razboi-al-continentelor-1/

A doua parte:
https://mihailandrei.wordpress.com/2011/07/22/aleksandr-dughin-marele-razboi-al-continentelor-2/

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în anarhism, Asia, ateism, bolsevism, comunism, Eurasia, Europa, geopolitica, KGB, leninism, marxism, new age, Rusia, socialism, UE și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la ALEKSANDR DUGHIN – MARELE RĂZBOI AL CONTINENTELOR (3)

  1. bogdan zice:

    Am citit cele trei părți ale scrierii lui Dughin.
    Mi-este greu nu să realizez un comentariu al lucrării lui Dughin, ci să încep acest comentariu, să-l structurez în modul cel mai adecvat.

    O să încep cu ce a spus de Gaulle: ”Franţa nu are prieteni, ci interese”. De Gaulle nu a avut niciodată încredere în perfidul Albion – Anglia şi nici în SUA. De Gaulle a vrut o Franţă măreaţă şi o Europă unită, însă nu Europă ca o confederaţie, el vedea această unire ca o alianță, ca aceea, de exemplu, dintre Ştefan, Matei Corvin şi leşi, când Ştefan a dat bătăliile cu otomanii având contingente de la ultimii doi ca sprijin militar. Destul de probabil, duşmanul lui de Gaulle era SUA, care dorea o Europă subjugată intereselor ei, SUA fiind ajutată în această direcţie de Marea Britanie.

    În 1877 ne-am văzut interesul şi ne-am aliat cu ruşii, pentru obţinerea independenţei. Carol a obţinut comanda şi a unei armate ruse, ducând trupele de sub conducerea sa la victorie. Imediat după război, am intrat pe picior de război cu ruşii, care, contrar înţelegerii, ne-au luat sudul Basarabiei, Basarabie furată de ruşi de la noi în 1812, pe care îl primisem înapoi după războiul Crimeei, împreună cu gurile Dunării. Ca o compensaţie, am primit Dobrogea.

    În primul război modial s-a părăsit orientarea germană – şi bine s-a făcut – şi s-a realizat România Mare. Fără eforturile reginei Maria şi a masoneriei nu am fi fost recunoscuţi la Paris, deoarece spre sfârşitul războiului, tăiaţi de Rusia de Revoluţia bolşevică şi înconjuraţi în enclava din Moldova, am capitulat. Vom declara Puterilor Centrale război din nou, cu puţin timp înainte de încheierea războiului.

    Pactul Ribbentrop-Molotov. Protocolul secret mai jos:

    PROTOCOLUL ADIŢIONAL SECRET SOVIETICO-GERMAN – 23 august 1939.

    „Cu ocazia semnării Tratatului de neagresiune dintre Reichul german și Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, plenipotențiarii semnatari din partea celor două părți au discutat în cadrul unor convorbiri strict confidențiale problema delimitării sferelor respective de influență în Europa răsăriteană. Aceste convorbiri au dus la următorul rezultat:
    Articolul I.
    În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în regiunile ce aparţin Statelor Baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), hotarul de nord al Lituaniei va reprezenta hotarul sferelor de influenţă ale Germaniei şi U.R.S.S. În această privinţă interesul pentru Lituania în regiunea Vilna este recunoscut de ambele părţi.
    Articolul II.
    În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în regiunile ce aparţin Poloniei, sferele de influenţă ale Germaniei şi ale U.R.S.S. vor fi limitate conform liniei râurilor Narev, Vistula şi San.
    Chestiunea privind modul în care interesele ambelor părţi fac dorită păstrarea statului independent Polon şi cum acest stat trebuie demarcat poate fi determinat doar în cursul viitoarelor discuţii politice.
    În orice caz, ambele Guverne vor rezolva această întrebare printr-un acord prietenesc.
    Articolul III.
    Privitor la Sud-estul Europei, atenţia este atrasă de către partea Sovietică privitor la interesul acesteia în Basarabia. Partea Germană declară dezinteresul politic total în această regiune.
    Articolul IV.
    Prezentul Protocol trebuie tratat de ambele părţi ca unul strict secret.

    Moscova, 23 august 1939. Pentru Guvernul Reichului german: I.V. Ribbentrop. Cu puteri depline din partea Guvernului URSS: V. Molotov.”

    Prin protocolul de mai sus s-a împărțit Polonia între Germania și URSS, iar URSS a anexat (a se citi ”furat) Țările Baltice și o parte din Finlanda și, bineînțeles, Nordul Bucovinei și Basarabia.

    Regimurile totalitare sovietic și hitlerist au fost unele de rapt și nu două mari puteri ”eurasiene”.
    Stalin nu a fost ”Iluminatul”, ci capul unei despoții asiatice, care a omorât multe milioane dintre ai lui (între 6 și 22 de milioane).

    Când ne-am urmat interesul, a fost bine pentru noi, după cum istoria noastră arată, când ne-am agățat de sentimente și ne-am oferit loialitatea în mod nesăbuit, am pierdut.
    Asta e calea, să ne vedem interesul. În politica externă nu există frați, prieteni, ci doar interesul nostru, aliați și dușmani. Și Ștefan i-a bătut, când a trebuit, pe maghiari și pe leși, pentru Moldova, și le-a câștigat alianța în războiul cu otomanii, tot pentru Moldova.

    Textul lui Dughin conține în mod indiscutabil elemente de adevăr, însă el este un basm, până la urmă. Este basmul prin care, pe față, Mama Rusia ne transmite, sub o formă, este adevărat, originală, pretențiile sale imperiale, pretenții care există de când statul rus a scăpat de tătari.

  2. bogdan zice:

    Noi avem o problemă cu rușii: Basarabia. Nu Basarabia, nu Rusia – vorbesc de o alianță serioasă, nu de schimburi comerciale avantajoase pentru ambele părți.
    Până la momentul redobândirii Basarbiei, rușii rămân furii Basarabiei.

    Am avut totuși un avantaj cu rușii, în 1944 – redobândirea NV-ului Ardealului. După august 1944, maghiarii din Ardeal au intrat la greu în PCR. Au vrut să-l convingă pe Iosf să dea Ungariei dacă nu toată bucata, măcar o parte din ce luaseră în 1940. Norocul nostru că Stalin avea oftică pe ei, el a zis că dacă finlandezii și românii au avut motiv să se alieze cu nemții în 1941, ungurii, cărora Stalin nu le luase nimic, nu au avut acest motiv.

    Să nu uităm că România Mare s-a făcut cu ”Cartagina” și cu o regină de sânge albastru ”cartaginez”.

    PS Vezi că Dughin manipulează, e actor, uită-te la expresia feței lui.

  3. bogdan zice:

    Pe scurt:
    – Nu mai vorbesc de faptul că Rusia ne-a luat Basarabia în 1812, ea ne-a înșelat după Războiul de independență, când ne-a luat sudul Basarbiei, pe care îl reprimisem după războiul din Crimeea și ne-a furat din nou Basarabia în 1940 (furt rezultat ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov), încălcând Pactul de asistență mutuală pe care îl avea cu noi (http://www.istoria.md/articol/146/Pactul_Ribbentrop_Molotov,_Nota_ultimativ%C4%83_sovietic%C4%83__26_iunie_1940_,_R%C4%83spunsurle_Guvernului_Rom%C3%A2n__27_%C5%9Fi_28_iunie_1940_,_Protocolul_%C3%AEncheiat_%C3%AEntre_N__Titulescu_%C5%9Fi_M__Litvinov__21_iulie_1936_ )
    – Nu spun că rușii sunt neapărat dușmanii noștri. Nu mai este însă vremea țarului Nicolae al II-lea (Dumnezeu să-i odihnească pe el și familia lui!n Țarul, soția și copii lor au fost omorâți fără milă), care se înrudea cu Ferdinand prin Maria, prin soția lui, Alexandra, cele două erau verișoare bune. Chiar dacă guvernanții noștri, jalnici, într-adevăr!, ar fi acceptat condițiile lui Putin, nu putem ști ce ar fi urmat, care ar fi fost intențiile reale ale lui Putin.
    – Eu sunt naționalist ca fond și ortodox ca suflet . Însă, uneori, când mă apucă disperarea de ceea ce văd în jur, privesc cu o minimă îngăduință spre un comunism naționalist , dar asta numai pentru disciplina pe care ar aduce-o tovarășii și pentru faptul că i-ar pedepsi pe hoți. Nu cred însă în doctrină, ci doar în folosirea ei ca suport pentru o guvernare naționalistă. Nu cred în nicio doctrină, ci doar în România, și dacă cred în România, atunci o consecință imediată este și aceea că mă uit circumspect spre Rusia – ea este posibilul aliat la care m-aș uita cu cea mai mare de circumspecție.
    Îngăduința mea legată de un comunism naționalist, pe care o am numai în momente de disperare și la un nivel minim, este însă strict legată de modul cum ar fi privit restul naționaliștilor – printre care te încadrezi și tu -, ea ar deveni imediat negativă dacă s-ar pune problema de cea mai mică chestiune negativă în privința acestora. Deci, dacă eu, care mai am derapaje sentimentale spre stânga, privesc Rusia ca pe sarea nu în bucate ci în ochi, tu ar trebui să fii și mai circumspect decât mine! 🙂 Putin nu este decât un fost KGB-ist care se vrea țar sau nu este așa? 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.