ALEKSANDR DUGHIN – MARELE RĂZBOI AL CONTINENTELOR (1)


Cine e Aleksandr Dughin? Domnia sa e ideolog al „Mișcarii pentru Eurasia”, sociolog al Universităţii Lomonosov, politolog şi jurnalist. Este unul din artizanii actualei politici externe a
Rusiei … în fond nu degeaba a fost consilier al preşedintelui Vladimir Putin.

O informaţie interesantă ne e oferită de jurnalistul Victor Roncea. De la acesta aflăm că Aleksandr Dughin l-a avut drept mentor pe Jean Pârvulescu:
Conform mărturiilor lui Dughin, întărite de Pârvulescu în convorbirile pe care am avut privilegiul să le am cu el, românul nostru este “naşul” grupării de tineret a lui Putin “Nashi” (“Ai noştri”), ca autor al conceptului (în opoziţie cu “Ei”), pus în practică în Rusia de geopoliticianul rus.
http://roncea.ro/2010/11/22/a-murit-geopoliticianul-mistic-roman-jean-parvulescu-nasul-nasilor-lui-putin-unul-dintre-marile-genii-ignorate-ale-romaniei-fotovideo/

În opoziţie,  etnicul german William Totok – holocaustologul de serviciu, omul de casă al lui Elie Wiesel, latră de zor la Dughin,  făcându-şi treaba de “cerber al democraţiei de inspiraţie vestică”:

Teoria eclectică a lui Dughin este un amestec de naţionalism slavofil cu religia ortodoxă, de exaltare a ţarismului şi stalinismului imperialist ambalat în straiele unor concepte preluate din scrierile lui René Guénon, Julius Evola, Mircea Eliade, Corneliu Zelea Codreanu, Alain de Benoist sau Carl Schmitt. Interesant este că Dughin îşi revendică gîndirea ideologică şi din scrierile unui filozof-aventurier român, Jean Pârvulescu. Într-un eseu publicat în revista sa „Arktogaia“, intitulat „Steaua imperiului invizibil” (titlul fiind omonim cu un roman al lui Pârvulescu), Dughin expune indirect şi viziunea sa geopolitică asupra unui vast imperiu totalitar.
http://www.europalibera.org/content/article/2019811.html

(nota: e acelaşi pesonaj care critica romanul “Diavolul este corect politic” scris de părintele Savatie Baştovoi)
http://savatie.wordpress.com/2010/09/11/radio-france-internationale-ataca-de-la-berlin-romanul-%E2%80%9Ddiavolul-este-politic-corect%E2%80%9D/

Îl sfătuim pe domnul holocaustolog să-şi ia jucăriile, apoi să-i dea cu praf de mers în  direcţia Tel-Aviv. Nu are decât să întrebe la Knesset care-i treaba cu bolşevismul. Posibil să afle ca e o ticaloşie inventată de bunicii şefilor săi. De ce nu-i place Dughin? Nu cumva din cauza faptului că fostul consilier al lui Putin nu manifestă interes faţă de hulitoarea idee numită “political correctness”, atât de dragă vestului? William Totok , probabil e iritat şi din cauza faptului că Dughin e apropiat de Evgheni Primakov una din “eminenţele cenuşii” ale Rusiei. Dacă era apropiat de John Negroponte, precis îl ridica în slăvi.

Oare domnule Totok îşi aminteşte frumosul şlagăr „O clipă de sinceritate … noaptea la Securitate”?
http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010021639943/Actualitate/William-Thomas-Totok-omul-care-o-spiona-pe-laureata-Nobel-Herta-Muller.html

Având în vedere că anul acesta România primeşte vizita domnului Aleksandr Dughin, ne-am gândit să prezentăm  interesanta sa scriere, “Marele Război al Continentelor”. Această lucrare poate părea bizară, mulţi o vor aborda superficial prin prisma ideologiei vestice intens propovăduită în ultimii douăzeci de ani. Ţinând cont cine e domnul Dughin şi cine sunt cei ce l-au inspirat dar şi cei care-l susţin, credem că lucrarea domniei sale e ceva mai mult decât o simplă teză cu aromă de conspiraţionism.
Aşadar …

PARTEA I – ÎNAINTE DE 1945

1. Geopolitica şi forţele secrete ale istoriei

Modelele “conspiraţiei” sunt extrem de variate. Sub acest aspect, cu siguranţă, conceptul de conspiraţie “iudeo-masonică”, atât de răspândită astăzi în cele mai diverse cercuri capătă popularitate. În principiu, această teorie merită cel mai aprofundat studiu şi trebuie să recunoaştem că nu avem o analiză completă şi ştiinţifică pe această temă, în ciuda sutelor şi miilor de lucrări care ori au elogiat-o, ori au defăimat-o.
Dar în lucrarea de faţă va trebui să examinăm un model conspirologic total diferit, bazat pe un sistem de coordonate distincte faţă de versiunea “iudaic-masonică”. Vom încerca să descriem în mare conspiraţia mondială a celor două forţe “oculte” opuse a căror opoziţie şi luptă secretă au predeterminat logica istoriei lumii. În opinia noastră, aceste forţe sunt mai mult caracterizate, nu atât ca fiind naţionaliste şi nici nu apaţin unei organizaţii secrete masonice sau paramasonice; orientarea lor geopolitică este una datorată divergenţelor radicale. Cât despre explicarea “secretului” final al acestor forţe contrare, suntem înclinaţi să-l descoperim în diferenţa dintre două alternative şi dintre proiecte care se exclud reciproc; stă mai presus de diferenţele naţionale, politice, ideologice şi religioase şi uneşte într-un singur grup oameni cu opinii şi credinţe contrare. Modelul nostru este modelul “conspiraţiei geopolitice”.

2. Bazele geopoliticii

Să ne amintim axiomele de bază ale geopoliticii – o ştiinţă care a fost denumită “politică geografică” şi a cărei alcătuire este datorată expertului politic şi omului de ştiinţă Halford Mackinder (1861-1947). Termenul de “geopolitică” a fost folosit pentru prima dată de suedezul Rudolf Kjellen (1864-1922) şi apoi introdus în limba germană de Karl Haushofer (1869-1946).
Totuşi, părintele geopoliticii rămâne Mackinder, al cărui model fundamental a stat la baza tuturor studiilor geopolitice ulterioare. Meritul lui Mackinder constă în faptul că a reuşit să contureze şi să înţeleagă legile clare, obiective ale istoriei politice, geografice şi economice ale omenirii. Dacă termenul “geopolitică” a apărut relativ recent, substanţa lui are o istorie milenară. Esenţa doctrinei geopolitice poate fi schiţată în câteva principii. În istoria lumii există două tendinţe opuse, într-o perpetuă competiţie pentru asimilarea de pământ şi spaţiu – linia de acces către “calea terestră” şi linia de acces “maritimă”. În funcţie de ce tendinţă urmează (cea “terestră” sau cea “maritimă”), statele, popoarele, naţiunile, conştiinţa lor istorică, political or internă şi externă, psihologia lor, viziunea lor asupra lumii sunt conturate conform unor reguli foarte stricte.

Dându-i un asemenea înţeles, este foarte uşor să vorbim despre viziunea globală asupra spaţiului “terestru”, “continental” sau chiar despre “stepă” (“stepa” este “pământ” în înţelesul său pur, ideal) şi despre viziunea mondială asupra spaţiului “maritim”, “insular”, “oceanic” sau “acvatic”. (Notăm în treacăt că primele indicii ale unei căi de acces similare pot fi găsite în lucrările unor slavofili ruşi ca Khomyakov şi Kiryevsky).

În antichitate puterile “maritime” care au devenit simboluri istorice ale civilizaţiei “acvatice” au fost Fenicia şi Cartagina. Imperiul terestru, opus Cartaginei a fost Roma. Războaiele punice sunt definiţia perfectă a ceea ce înseamnă opoziţia dintre “civilizaţia maritimă” şi “civilizaţia terestră”. În perioada modernă şi în istoria recentă Anglia a devenit polul “insular” şi “maritim”, “stăpâna mărilor” iar mai târziu, America-insula gigant continent. Anglia, ca şi Fenicia antică s-a angajat îndeosebi în comerţul maritim şi în colonizarea de coastă, acesta fiind instrumentul de bază al dominaţiei sale.

Geopolitica de tip fenician-anglo-saxon a generat un model de civilizaţie special, “mercantil-capitalist-de piaţă”, întâlnit în primul rând în interesele economice şi materiale şi în principiile liberalismului economic. Aşadar, în ciuda tuturor variaţiilor istorice posibile, civilizaţia “maritimă” face întotdeauna referire la superioritatea economiei în faţa politicului. Contrar modelului fenician, Roma a reprezentat o mostră de structură războinică, hegemonică, bazată pe control administrativ şi religiozitate civilă, cu principiul “politica deasupra economiei”. Roma este un exemplu de imperiu non-maritim, terestru, pur continental, care a invadat adânc continental şi a asimilat popoarele supuse, “romanizând” imediat după cucerire. În istoria modernă reîncarnarea puterii “terestre” a fost Imperiul Rus şi, de asemenea imperiul central-european: Austria şi Germania. Rusia-Germania-Austria sunt simbolurile esenţiale ale “geopoliticii terestre” în Epoca Modernă.

Mackinder a demonstrat clar că în ultimele secole “atitudine maritimă” înseamnă “atlantism”, iar în zilele noastre, “puterile maritime”, mai presus de toate sunt Anglia şi America, ţări anglo-saxone. Împotriva “atlantismului” care întruchipează superioritatea individualismului, “liberalismul economic” şi a “democraţiei de tip protestant”, stă “eurasismul”, care necesită în mod obligatoriu autoritate, ierarhie şi stabiliment “comunitar” al principiilor naţional-statale mai presus de interesele banale umane, individualiste şi economice. Atitudinea eurasistă exprimată clar este tipică Rusiei şi Germaniei, cele două puteri continentale ale căror viziuni geopolitice şi economice sunt complet contrare celor ale Angliei şi Statelor Unite, “atlantiştilor”.

4. “Conspiraţia eurasistă”

Ideile lui Mackinder, care dezvăluie acea regularitate clară a politicii şi istoriei pe care mulţi au ghicit-o sau au prevăzut-o, au deschis calea către formularea explicit ideologică a opoziţiei faţă de atlantism sub forma “doctrinei eurasiatice” pure. Primele principii ale geopoliticii eurasiatice au fost formulate de emigranţi ruşi, “albi”, cunoscuţi sub numele de “eurasişti” (Prinţul N.Trubetskoy, Savitsky, Florovsky etc.) şi de celebrul geopolitician german Karl Haushofer. De altfel, întâlnirile frecvente de la Praga ale “eurasiaticilor” ruşi cu Karl Haushofer ne-au determinat să apreciem că geopoliticienii ruşi şi nemţi au dezvoltat concomitent subiecte conexe. În plus, în analizele ulterioare ei au urmat aceleaşi principii, insistând asupra necesităţii unei alianţe geopolitice eurasiatice a Rusiei, Germaniei şi Japoniei, ca fiind o contragreutate la politicile “atlantiste” care ţineau cu orice preţ să opună Rusia faţă de Germania şi Japonia.

Eurasiştii ruşi şi gruparea lui Haushofer au formulat principiile clare ale viziunii continentale alternative eurasiatice faţă de ideile atlantiste. Se poate spune că ei au formulat pentru prima dată ce a stat în spatele istoriei politice europene a ultimului mileniu, descoperind calea “ideii Imperiului Roman”, care a fost transmisă Rusiei din Roma antică, traversând perioada bizantină şi străbătând Sacrul Imperiu medieval al naţiunilor germanice către Austro-Ungaria şi Germania. Astfel, eurasiştii ruşi au analizat atent şi minuţios imperiul şi misiunea de maximă extincţie teritorială a lui Gengis Khan şi a mongolilor, accentuând şi semnificaţia continentală a turcilor.

Gruparea lui Haushofer a studiat Japonia şi misiunea continentală a statelor din estul îndepărtat din perspective unei alianţe geopolitice viitoare. Ca răspuns la confesiunea sinceră a lui Mackinder, edificând strategia secretă mondială “atlantistă”, care-şi are rădăcinile adânc înfipte în negura secolelor, eurasiştii ruşi şi germani au descoperit în anii `20 schema alternativei strategice continentale, secretul “ideii imperiale” terestre, descendentă a Romei, care a inspirat din umbră politicile de putere cu o viziune globală idealist-autoritară, eroic-comunitară, plecând de la imperiul lui Charlemagne la Sfânta Alianţă propusă de marele ţar Alexandru I, care în secret era un autentic şi profund mistic al Eurasiei.

Ideea eurasiană este la fel de generală ca şi cea atlantică, şi de asemenea şi-a amplasat “agenţii secreţi” în toate statele şi naţiunile. Toţi acei care au muncit pentru uniunea eurasiatică, aceia care au împiedicat timp de secole propagarea pe continent a conceptelor individualiste, egalitariste şi liberal-democratice (concepte reproducând ca un întreg spiritual, tipic fenician, superioritatea economiei asupra politicului), aceia care au aspirat la unirea marilor naţiuni eurasiatice în atmosfera Estului, în locul ambianţei Vestului – fie că este vorba despre Estul lui Gengis Khan, de Estul Rusiei sau Estul Germaniei – toţi aceia au fost “agenţi eurasişti”, purtători ai doctrinei geopolitice speciale, “soldaţii continentului”, “soldaţii pământului”. Societatea secretă Eurasiatică, Ordinul Eurasist, nu porneşte odată cu manifestul “Exodul estului” sau cu “Jurnalul geopolitic” al lui Haushofer. Aceasta a fost, în mare doar revelaţia, efectul unei demarcaţii distincte, care a existat din totdeauna, împreună cu societăţile secrete eurasiatice şi cu reţeaua lor de “agenţi de influenţă”. Nu mai puţin decât în cazul lui Mackinder, a cărui apartenenţă la enigmatice societăţi secrete atlantiste este stabilită istoric.

Ordinul Eurasiei împotriva Ordinului atlantic.
Eterna Romă împotriva Eternei Cartagine.
Războiul punic ocult de-a lungul mileniilor.
Conspiraţia mondială a Pământului împotriva celei de Apă, Pământ contra Apă, Autoritate şi Idee împotriva Democraţiei şi Afacerii.

Oare nu devin mai logice şi mai rezonabile paradoxurile fără limite, contradicţiile, omisiunile şi capriciile istoriei dacă ne uităm din perspective unui dualism ocult geopolitic? Oare victimele nenumărate pe care omenirea le plăteşte în secolul nostru pentru proiectele politice neclare nu capătă o justificare adâncă metafizică? Nu este oare un gest nobil şi recunoscător a admite că toţi acei care au căzut pe câmpurile de luptă ale secolului XX sunt soldaţi-eroi ai Marelui Război continental, faţă de marionetele supuse ale regimurilor convenţionale şi constant variabile, efemere şi instabile, trecătoare şi ocazionale, fără sens în faţa unui asemenea domeniu, pentru care moartea de dragul lor pare neînsemnată şi absurdă? Ar fi cu totul altceva dacă eroii ar fi căzut pentru Pământul Măreţ sau pentru Marele Ocean, dacă, aparte de demagogia politică şi propaganda impetuoasă a ideologiilor efemere, ar fi servit marelui scop geopolitic încă de dinainte de istoria planetară.

5. Sânge şi Pământ – Sânge sau Pământ

Celebrul filosof rus, teolog şi publicist, Constantin Leontiev a enunţat această definiţie extrem de semnificativă: „Slavitate [Slavyanstvo] există, slavism nu”. Una din concluziile geopolitice de bază a acestui autor remarcabil a fost opoziţia dintre ideea de “panslavism” şi ideea “asiată”. Dacă analizăm atent aceasă opoziţie, vom descoperi un criteriu general tipologic care ne va permite o mai bună înţelegere a structurii şi logicii războiului geopolitic ocult al Ordinului Eurasia împotriva Ordinului Atlantic.
Contrar combinaţiei eclectice de termeni din conceptul „sânge şi pământ”, enunţată de ideologul german al ţărănimii naţional-socialiste Walter Darré, această problemă este diferit formulată şi anume – “sânge sau pământ”. Cu alte cuvinte, proiectele tradiţionaliste de conservare a identităţii popoarelor, statelor sau naţiunilor întotdeauna se găsesc deasupra unei alternative – pe care dintre criterii să îl considerăm predominant, ori “unitatea naţiunii, rasei, etniei, unitatea de sânge” sau “unitatea spaţiului geografic, unitatea graniţelor, unitatea pământului”. Astfel întregul scenariu constă în necesitatea opţiunii: “ori – ori” şi atunci, fiecare termen ipotetic rămâne doar un slogan utopic, ceea ce nu este concludent, dar ascunde strălucirea problemei.

Constantin Leontiev a condamnat într-un mod ingenios rusofilia tradiţionalistă, radicală, ridicând această problemă clară: “Ruşii trebuie ori să insiste pe unitatea slavilor, pe slavism (“sânge”) sau să se îndrepte către Est şi să recunoască afinitatea geografică şi culturală a popoarelor ce sunt conectate la teritoriul Rusiei (“pământul”)”. Această dilemă poate fi formulată în termeni diferiţi ca o alternativă între mărturisirea supremaţiei legii “de rasă” (“naţionalism”) sau a “geopoliticii” (“cultură”).
Însuşi Leontiev a ales “solul”, “teritoriul”, ca fiind specificitatea măreţiei culturii imperiale şi religioase ruseşti. El a ales “orientalismul”, “asiatismul”, “bizantinismul”.

O asemenea opţiune a implicat prioritatea continentului, valorile eurasiene mai presus de valorile înguste naţionale şi rasiale. În mod clar, din schema logică a lui Leontiev a rezultat în inevitabilitatea alianţei Rusiei cu Germania, în special cu Austria şi în pacea cu Turcia şi Japonia. Refuzul categoric la Leontiev al “slavismului” sau “pan-slavismului” a trezit indignare printre mulţi slavofili, care se poziţionează de partea ideii că “sângele este mai presus de pământ” sau, altfel spus, “sânge şi pământ”. Leontiev nu a fost nici înţeles, nici ascultat. Istoria secolului XX a demonstrat repetat relevanţa imensă a problemelor pe care el le-a ridicat.

6. Panslavism versus Eurasism

Teza “sângele este mai presus de pământ” (în context rusesc însemnând “slavism”, “panslavism”) a dezvăluit pentru prima dată toate lucrurile neclare din timpul Primului Război Mondial, când Rusia, intrând în alianţă cu ţările Antantei (Anglia, Franţa şi America), având ca scop să elibereze “fraţii slavi” de sub dominaţia turcă, nu numai că a început să lupte împotriva aliaţilor săi geopolitici înnăscuţi – Germania şi Austria, dar de asemenea, s-a prăbuşit într-o revoluţie catastrofală şi într-un război civil.
De fapt, “slavismul” rusesc a lucrat de partea “atlantiştilor”, de partea Antantei, de partea unei “civilizaţii neo-cartagineze”, întruchipată în modelul mercantil-colonial, individualist anglo-saxon. Nu este de mirare că printre “patrioţii panslavişti” din cercul ţarului suveran – Nicolae al II-lea, majoritatea erau argaţi ai serviciilor secrete engleze sau simpli “agenţi de influenţă atlantişti”.
Este interesant să amintim un episod din romanul patriotului rus, hatmanul (general al trupelor căzăceşti) Piotr Krasnov “De la vulturul bicefal la steagul roşu”: în timpul luptelor din Primul Război Mondial cineva îl întreabă pe eroul principal, colonelul Sablin “Spune cinstit, colonele, cine crezi tu că este adevăratul nostru inamic?”; acesta răspunde: “Anglia!”, deşi această convingere nu îl fereşte de lupta cinstită şi curajoasă pentru interesele engleze împotriva Germaniei, făcându-şi datoria de loialitate absolută faţă
de Împăratul eurasian.

Eroul lui Krasnov este exemplul ideal al patriotismului eurasian rus, exemplul logicii “pământ peste sânge”, care a fost caracteristic contelui Witte, baronului Ungern-Sternberg, misterioasei organizaţii “Baltikum”, din care făceau parte aristocraţi baltici. Eroul rămâne până la final devotat familiei imperiale (aşa cum prinţul turkmen şi divizia sa a rămas credincios ţarului într-un haos de trădare generală, descris de Krasnov în acelaşi roman).
Este impresionant cu cât curaj şi sacrificiu au acţionat turcii, germanii şi alţii în 1917, apărând cu credinţă Ţarul şi Imperiul, servind Eurasia, “pământul”, “continentul” – spre deosebire de “slavi”, de “panslavişti” care au uitat prea repede de “Constantinopol” şi de “fraţii balcanici”, fugind din Rusia, părăsind Ţarul şi patria mamă pentru ţările de influenţă “atlantică”, pentru “Apă”, trădând ţara de obârşie şi Ideea de Romă Eternă, trădând Moscova, trădând Rusia, a treia Romă.

7. Atlantiştii şi rasismul

În Germania ideea “sângele este mai presus de pământ” a avut consecinţe groaznice. Contrar rusofililor şi patrioţilor eurasişti germani – Arthur Moeller van den Bruck, Karl Haushofer şi alţii, care au stăruit asupra “supremaţiei legii spaţiului vital”, deservind continentul ca întreg, ideea de “bloc continental” – guvernul celui de-al treilea Reich în cele din urmă a dat câştig de cauză lobby-ului “atlantist”, susţinând tezele rasiste şi sub pretextul “etnosurilor înrudite anglo-ariene şi germane”, au avut ca scop devierea atenţiei lui Hitler către Est şi întreruperea (sau cel puţin pentru slăbirea) acţiunilor de război împotriva Angliei. Astfel, “pangermanismul” (la fel ca şi rusescul “panslavism” din Primul Război Mondial) a lucrat doar de partea “atlantiştilor”. Şi este foarte raţional să considerăm că duşmanul major al Rusiei, care aspira constant la a angaja Germania lui Hitler în conflict cu Rusia, în conflict cu slavii (pe motive “rasiale”, “sângele este mai presus de pământ”) a fost spionul englez şi trădătorul Reich-ului, amiralul Canaris.

Problema “sânge sau pământ” este foarte semnificativă şi pentru că alegerea unuia dintre termeni în detrimentul celuilalt permite identificarea – probabil în mod indirect – a “agenţilor influenţi” ai uneia sau alteia dintre viziunile globale, în special când vorbim despre aripa de “dreapta” sau “naţionalişti”. Trăsătura esenţială a “conspiraţiei geopolitice” atlantiste (ca şi cea a eurasienilor, totuşi) este că acoperă un spectru larg de ideologii politice, de la extrema dreaptă, la extrema stângă, dar totuşi “agenţii influenţă geopolitică” întotdeauna şi-au lăsat amprenta proprie. În cazul grupării de “dreapta” un asemenea semn de potenţial atlantist este principiul “sânge mai presus pământ” care, pe lângă toate celelalte permite ieşirea din fundamentul problemelor geopolitice, abătând atenţia liderilor şi oamenilor de stat către probleme mai puţin importante.

8. Cine spionează pe cine?

Ca un exemplu al efectului ideologiei geopolitice oculte de “stânga” îi putem menţiona pe naţional bolşevicii eurasieni din Germania: naţional-comunistul Ernst Niekisch, revoluţionarul conservator Ernst Junger, comunistul Lauffenberg, Petel, Schultzen-Boysen, Winnig şi alţii. Eurasienii naţional-bolşevici, fără îndoială se regăsesc şi printre ruşi şi este curios că însuşi Lenin în timpul emigraţiei a aspirat să fie atras de partea politicii şi bancherilor germani; mai mult decât atât, multe din tezele sale erau mai mult germanofile. Nu dorim să afirmăm că Lenin a fost implicat în Ordinul eurasian, dar într-o oarecare măsură a fost sub influenţa lui. Oricum, opoziţia “Lenin = spion german” versus “Troţki = spion american” corespunde într-adevăr unei scheme tipologice anume. În orice caz, la un nivel geopolitic pur, regimul guvernării lui Lenin a avut un caracter eurasian numai şi dacă ne gândim şi la faptul că a conservat spaţiul unit eurasian al Imperiului Rus.

Troţki, pe de altă parte, a insistat în exportarea revoluţiei, în globalizarea ei şi a considerat Uniunea Sovietică ca fiind tranzitorie, efemeră, ca pe un cap de pod pentru expansiunea ideologică, ca pe ceva ce ar trebui să dispară înaintea victoriei planetare a “comunismului mesianic”; misiunea lui Troţki este întipărită integral de semnul “atlantismului”, în opoziție cu “eurasianul” comunist – Lenin. “Internaţionalismul” bolşevic-leninist cu siguranță avea un principiu “imperial”, “eurasian”, al “pământului mai presus de sânge” – deşi în mod cert, acest principiu a fost deformat şi prost înţeles din cauza influenţei aspectelor ideologice bolşevice şi, mai important, datorită activităţilor “agenţilor de influenţă” ai atlantismului din interiorul aceluiași guvern comunist. Însumând toate aceste cauze, putem spune că o trăsătură caracteristică a reprezentanţilor Ordinului eurasian din Rusia a fost aproape “obligatoriu” germanofilia (sau cel puţin anglofobia), în schimb în Germania eurasienii se simţeau “obligaţi” de a fi rusofili. Moeller van der Bruck a remarcat: “consevatorii” francezi au fost întotdeauna încântaţi de exemplul dat de Germania, conservatorii nemţi – de exemplul dat de Rusia. Întreaga schemă logică este dezvăluită prin fundalul geopolitic, continental al luptei oculte nevăzute de-a lungul secolelor – Războiul ocult al Continentelor.

9. Aţi spus GRU, domnule Pârvulescu?

Ingeniosul poet, scriitor şi metafizician francez Jean Pârvulescu (nn. cetatean francez de etnie româna), autor al multor opere literare şi filozofice, a fost singurul dintre conspirologii vestici care constant a accentuat caracterul geopolitic al “conspiraţiei mondiale” sau, mai exact, al celor două alternative ale “conspiraţiilor mondiale” (“eurasiatică” şi “atlantistă”).
În lunga sa viaţă, plina de evenimente, Jean Pârvulescu a fost familiar cu figuri proeminente ale istoriei europene şi mondiale, inclusiv cu reprezentanţii unei “istorii oculte, paralele” – mistici, masoni eminenţi, cabalişti, ezoterişti, agenţi secreţi ai diferitelor servicii secrete, ideologi, politicieni şi artişti. În particular, a fost prieten cu Ezra Pound, Julius Evola, Arno Brekker, Otto Skorzeny, Pierre de Villemarest, Raymond Abellio etc.

Auzind de specificul studiilor mele conspirologice, Pârvulescu mi-a oferit câteva documente etichetate ca “strict confidenţiale”, care mi-au permis să descopăr multe detalii majore ale conspiraţiei geopolitice planetare. Un interes special este reprezentat de materialele privind activitatea organizaţiilor secrete oculte în Rusia. În descrierea de mai departe voi încerca să expun cele mai interesante aspecte ale concepţiei lui Pârvulescu. Pe data de 24 februarie la Lausanne, în Elveţia, în faţa membrilor consiliului administrativ al misteriosului Institut Special pentru Studii Meta-strategice “ATLANTIS”, Jean Pârvulescu a prezentat un raport sub titlul şocant: “Galaxia GRU” cu subtitlul “Misiunea secretă a lui Mihail Gorbaciov, URSS-ul şi viitorul marelui Continent Eurasiatic”.

În acest raport, a cărui copie mi-a transmis-o Jean Pârvulescu, el analizează rolul ocult al serviciului secret militar sovietic, numit GRU (Glavnoe Razvedvatelnoe Upravlenie – Direcţia Principală de Informaţii) şi conexiunea GRU cu Ordinul Eurasiatic. Ca referinţă, Jean Pârvulescu alege cartea binecunoscutului specialist în serviciile secrete sovietice, faimosul agent al contra-spionajului francez şi director al “Centrului European de Date”, Pierre de Villemarest, care în 1988 a publicat în Franţa best-seller-ul “GRU, cel mai secret dintre serviciile secrete sovietice, 1918-1988”.

10. GRU versus KGB

Modelul de conspiraţie al lui Villemarest poate fi condensat astfel: “KGB este un continuator al partidului, GRU este un continuator al armatei”.
Prin definiţie, armata apără statul, KGB-ul apără partidul. KGB-ul este condus de principiul “patriotism în serviciul comunismului”, în timp ce armata – de principiul opus “comunismul în slujba patriotismului”. Pornind de la această opoziţie dintre GRU şi KGB, ca fiind centrele secrete ale puterii bipolare din URSS (armata şi partidul), Villemarest construieşte o povestire fascinată şi bine argumebntată a istoriei GRU.
Sensul secret al istoriei nevăzute a URSS începând de la Revoluţia din Octombrie şi ajungând la Perestroika, poate fi găsit în “vecinii” rivali – GRU, numit “Aquarium” sau “secţia militară 44388” de la Khodynka şi KGB, “biroul de la Lubyanka”.

Dar care este legătura dintre aceste două servicii speciale rivale şi cele două Ordini geopolitice planetare, cu atât mai secrete şi cu atât mai ascunse decât orice serviciu secret?

Conform spuselor lui Pârvulescu, Ordinul eurasian era activ în Rusia la începuturile secolului XX. Printre reprezentanţii lui, Pârvulescu aminteşte de doctorul Badmaev din

St. Petersburg, baronul von Ungern-Sternberg, misterioşii custozi suedezi secreţi ai lui Rasputin şi multe alte figuri mai puţin cunoscute. De asemenea, este important să subliniem rolul deosebit al viitorului ofiţer Mikhail Tukhachevsky care, conform spuselor lui Pârvulescu a fost iniţiat în Ordinul polar miserios în timpul şederii sale în lagărul Ingolstadt din Germania, unde în perioada 1916-1918 a cunoscut alte figuri ale istoriei moderne: generalul de Gaulle, generalul von Ludendorff şi viitorul Papa Pius al XII-lea, monseniorul Eugenio Pacelli.

Tocmai din acest grup de geopoliticieni mistici ruşi a fost mai târziu transmisă ştafeta regimului bolşevic, dar în mod special iniţiaţilor de atitudine continentală, grupaţi în armată, unde era un număr important de foşti ofiţeri imperiali care au intrat printre “roşii” cu scopul de a schimba pe termen lung atitudinea nihilistă bolşevică şi pentru a crea Marea Putere Continentală, folosind comuniştii.
Este important că printre “roşii” erau anumiţi agenţi ai Ordinului eurasian aflându-se în misiune secretă continentală. (Este interesant că faimosuil tâlhar “roşu” Kotovsky era un anarhist de stânga, ocult şi mistic şi parte din biografia sa demonstrează că, în cazul său au existat legături cu Ordinul eurasian). Astfel, între eurasienii ruşi prerevoluţionari şi postrevoluţionari a existat mereu continuitate de membri.
Alcătuirea Armatei Roşii a fost afacerea agenţilor eurasieni. Este interesant de amintit un eveniment istoric: la 27 de zile după crearea Cartierului General al Armatei Roşii pe Frontul de Est (10 iulie 1918) o echipă de CEKA l-au atacat şi au lichidat toţi membrii, inclusiv pe comandantul şef.

Războiul crud dintre “eurasienii roşii” din Armată şi “atlantiştii roşi” din gruparea CEKA a lui Dzerjinsky nu a încetat din primele zile ale istoriei Sovietului. Dar, în ciuda victimelor, agenţii Ordinului eurasian nu şi-au abandonat misiunea.
Un triumf al eurasienilor a fost crearea GRU în 1918 în interiorul Armatei Roşii, sub conducerea lui Semion Ivanovici Aralov, un fost ofiţer imperial şi care până în 1917 a avut legături cu serviciile secrete militare. Mai precis, Aralov a fost şeful Departamentului Operaţional al Vseroglavștab (Statul Major al Toată-Rusia). Particularitatea activităţii sale, acea imunitate misterioasă, aproape mistică, de care acest om s-a bucurat toată viaţa (a murit de moarte naturală în 22 mai 1969) şi alte detalii din biografia sa ne determină să-l considerăm pe Aralov omul Ordinii Continentale.

11. Eurasienii albi – eurasienii roşii

Conform lui Pârvulescu, afilierea ruşilor la Ordinul Eurasist după Revoluţie a fost realizată în Armata Roşie, mai precis în cel mai secret departament al ei, în GRU. Dar acest aspect a fost luat în considerare doar de eurasienii “roşii”. În Europa, eurasienii “albi” s-au alăturat în mod special naţionaliştilor germani: găsim reprezentanţi ai acestui Ordin în Abwehr (serviciile secrete de contraspionaj) şi, mai târziu descoperim în secţiile externe ale SS-ului şi SD-ului (Sicherheit Dienst) (în special SD, al cărui şef, Heydrich, a fost el însuşi un eurasian convins, din acest motiv a căzut victimă intrigilor atlantistului Canaris).

Revoluţia a împărţit ruşii între “roşii” şi “albi”, dar în spatele acestei diviziuni condiţionate a existat o împărţire misterioasă, diferită geopolitic, a două grupări secrete de arii de influenţă diferite – atlantiştii şi eurasienii. În Rusia “roşie”, atlantiştii erau grupaţi în jurul CEKA şi în jurul “Politburo” (biroul politic). Nu erau mai puţini atlantişti printre emigraţia de ruşi “albi”: în afară de spionii englezi evidenţi – liberali ca Kerensky şi alţi democraţi şi social-democraţi, chiar şi în conservatorismul reacţionar extrem, monarhist, lobby-ul atlantist era foarte puternic. Majoritatea copleşitoare a emigranţilor ruşi care au apărut în SUA era conexă acestei poziţii geopolitice atlantiste.

Într-un moment anume, la începuturile anilor 30, reţeaua de agenţi GRU din Europa şi mai ales din Germania se infiltrează adânc în structurile serviciilor secrete germane şi franceze iar reţeaua GRU “dublează” reţeaua NKVD-ului şi mai târziu, pe agenţii KGB. Agenţii GRU s-au infiltrat în primul rând în structurile armatei şi uneori postul de comandă eurasian nu îşi face din oamenii GRU şi din alţi agenţi secreţi europeni duşmani, ci mai mult, aliaţi, colaboratori, pregătind în secret un nou proiect continental eurasiatic. Iarăşi nu vorbim despre agenţii dubli, cât despre unitatea intereselor geopolitice de la cel mai înalt nivel. Astfel, în Germania GRU menţine legătura cu Walter Nikolay, şeful “Biroului problemei evreieşti”. Mulţumită lui, GRU capătă acces în direcţia Abwer, SS şi SD. Figura centrală a acestei reţele a fost Martin Bormann. Acest fapt a fost binecunoscut aliaţilor după chestiunile în legătură cu procesul de la Nurenberg şi mulţi aliaţi au fost convinşi ca Bormann a fost ascuns în URSS în 1945. Este cunoscut cu siguranţă faptul că Walter Nikolay a murit în mai 1945.

12. Pactul Ribbentropp-Molotov şi răzbunarea ulterioară a atlantiştilor

Jean Pârvulescu, în relaţie apropiată cu însuşi Martin Bormann, prieten al lui Ribbentropp povesteşte o istorisire revelatoare, în care pune în lumină anumite aspecte ale secretelor războiului ocult dintre cele două Ordini geopolitice.
Arno Brekker, faimosul sculptor german, care l-a cunoscut îndeaproape pe Bormann, i-a povestit lui Pârvulescu despre vizita ciudată a lui Bormann în Jackelsburg:
“Pe 22 iunie 1941, imediat după atacul Germaniei lui Hitler asupra URSS, Bormann a venit la el, fără avertizare, într-o stare de şoc, părăsindu-şi biroul din Reichskanzlerei. Repeta în mod constant aceeaşi propoziţie ciudată: “În ziua asta de iunie, Nefiinţa câştigă în faţa Fiinţei. Totul s-a terminat… Totul e pierdut…”. Când sculptorul l-a întrebat ce a vrut să spună, Bormann a tăcut; apoi, în uşă s-a întors ca şi când ar fi vrut să mai spună ceva, apoi a decis să tacă şi a plecat trântind uşa.”

Aceasta a fost marea prăbuşire a tuturor eforturilor pe termen lung a agenţilor eurasieni. Pentru atlantişti ziua de 22 iunie 1941 a fost o zi de sărbătoare: războiul din interiorul continentului a celor două mari puteri eurasiene era o garanţie a triumfului Ordinii Atlantice, indiferent de partea cui ar fi fost victoria.
22 iunie 1941 pentru Ordinul eurasian a fost un eveniment cu mult mai tragic decât Revoluţia din Octombrie. Este important a sublinia că agenţii Ordinii Eurasiene au depus toate eforturile pentru evitarea conflictului. În 1936, Stalin, trecând definitiv de partea Ordinii Eurasiene, i-a transmis lui Berzin, şeful GRU (Berzin a fost excepţia de la regulă: agent atlantist conducând organizaţia eurasiană şi lucrând în interiorul ei pentru NKVD) ordinul: “Întrerupe imediat orice activitate împotriva Germaniei” (trebuie notat că Berzin a ignorat ordinul).

În 1937 Heydrich şi Himmler îl asigură pe Fuhrer printr-un raport secret că: “Germania nu mai este o ţintă a Kominternului şi nici a altor acţiuni sovietice subversive.” Pentru eurasieni pactul Ribbentropp-Molotov a fost încununarea succesului strategic. Dar în ultimul moment au apărut forţele Oceanice. Eurasienii din GRU şi, mai ales cei din armată – Voroșilov, Timoșenko, Jukov, Golikov etc – au refuzat să creadă până în ultimul moment în posibilitatea războiului, deoarece influenţa eurasiană (şi rusofilă) în cel de-al treilea Reich le era bine cunoscută.
Propaganda naţional-socialistă antislavică a fost considerată atât de neînsemnată şi superficială, ca şi retorica marxistă demagogică din URSS. Generalul Golikov (ascunzându-şi originile nobile, data de naştere adevărată şi biografia sa adevărată din motive pur legate de conspirația din Ordinii Eurasiatice) chiar le-a reproşat subalternilor, aflând o frântură de informaţie cum că Germania traversează graniţa Rusiei: “Provocare engleză! Investigaţi!”. În acel moment nu ştia ceea ce Bormann deja aflase: “Nefiinţa a câştigat împotriva Fiinţei.”

13. Profilul de lobby atlantist

Ordinul Atlantic secret are o istorie veche. Unii autori tradiţionalişti îl amplasează în societăţile iniţiatice ale Egiptului antic, în special într-o sectă de adoraţie a zeului Seth, ale cărui simboluri erau Crocodilul şi Leviatanul (animale acvatice) de asemenea şi Măgarul Roşu (vezi J. Robin “Societăţile secrete într-un rendez-vous apocaliptic” şi J.M. Allemand “Rene Guenon şi cele şapte turnuri ale diavolului”).
Mai târziu, secta lui Seth s-a unit cu alte culte feniciene, în special cu sângerosul cult al lui Moloch. Conform conspirologului francez din secolul al XIX-lea, Claude Grace d’Ors, această organizaţie secretă a rezistat multe secole după căderea civilizaţiei feniciene. În Europa Evului Mediu au existat sub numele de “Menestrelii Morganei”, a căror emblemă era “Moartea Dansând” sau Dansul Macabru. Grace d’Ors a afirmat că reforma lui Luther a fost sub comanda acestei secte şi că protestanţii (în special cei anglo-saxoni şi francezii) au rămas încă sub influenţa ei.

Jean Pârvulescu consideră că Joseph Balsamo a fost unul din agenţii importanţi ai acestui Ordin secret care a ieşit la suprafaţă la sfârşitul secolului XVIII sub masca a masoneriei neregulare a ritului “egiptean”, masoneria de rit Memphis, mai târziu Memphis-Misraim.
O asemenea preistorie simbolică a atlantiştilor caracterizează substanţa strategiilor geopolitice şi cultural-economice. Înţelesul său este redus la accentuarea valorilor “orizontale”, pentru a aduce în prim plan aspectele cele mai de jos ale fiinţei umane şi ale societăţii ca întreg. Aceasta nu înseamnă că atlantismul este echivalent cu materialismul obişnuit, dar totuşi, aspectul “material”, pur economic, comercial al activităţii umane ocupă locul central. Noţiunea de sistem de valori la un nivel pur uman presupune individualism şi „antropocentrism” radical, specific pentru atlantism în toate manifestările sale şi paralel acestei noţiuni, ironia depresivă şi scepticismul tipic “atlantic” ies la suprafaţă în relaţie cu măsura ideală, supra-umană a vieţii.

De fapt, simbolurile Măgarului Roşu şi ale Morţii Dansând oglindesc substanţa scepticismului “atlantic” şi conform schemei logice ciudate a istoriei formele sociale şi religioase cele mai radicale ale conştiinţei protestante, individualiste, după reforma lui Luther, erau atrase ca un magnet către regiunile atlantice – către Anglia şi Vestul îndepărtat, către America, unde formele extreme ale protestantismului radical, întruchipate de baptişti, quakeri şi mormoni, şi-au găsit un teren propice.
J.M. Allemand marchează o colaborare simbolică: de la Cadiz – un port istoric de referinţă al coloniilor feniciene din peninsula iberică – Cristopher Columb a navigat în expediţia sa atlantică finalizată prin descoperirea Americii. Dar consolidarea Ordinului Atlantic în Vestul îndepărtat şi crearea unei civilizaţii exclusiv atlantiste în SUA, conform proiectului acestui Ordin au fost doar o etapă intermediară în planurile “neo-cartagineze” ale atlantiştilor. Pasul strategic următor a constat în exportarea modelului atlantic pe alte continente, în colonizarea geopolitică a întregii planete, în răspândirea Vestului, în sens geopolitic mistic, în toată lumea, incluzând bineînţeles şi Răsăritul.

Prin urmare, reţeaua de agenţi atlantişti din statele eurasiene nu numai că a urmărit un scop defensiv (slăbind forţele geopolitice alternative), dar au şi amplificat operaţiuni ofensive. Avangarda “atlantismului” în Eurasia era compusă din “stângişti”, din mişcările anarhiste subversive, deşi în chiar mediul lor, întotdeauna a existat o opoziţie internă de agenţi eurasieni. Cu toate acestea, trebuie să recunoaştem “socialismul economic” şi “comunismul” din natura lor teoretică pură ca fiind formă de propagandă “atlantică”, ca fiind masca socio-politică a Ordinii secrete a Măgarului Roşu. Dacă luăm în calcul doctrinele geopolitice oculte ale polului atlantic devine evident de ce mişcările subversive “stângiste” au fost atât de încurajate de puterile anglo-saxone în Europa şi în ţările eurasiene, în timp ce în Anglia şi mai ales în America, “comuniştii” şi “social democraţii” au reprezentat un procent nesemnificativ. Pentru curentul “atlantist”, “stângiştii” au fost întotdeauna în Eurasia cea de-a cincea coloană.

Tocmai de aici derivă acea armonie naturală dintre atlantiştii ruşi de înclinaţie comunistă şi capitaliştii anglo-saxoni, care adeseori ne conduc pe o pantă incertă, întrebându-ne despre această înţelegere reciprocă dintre “duşmanii de clasă” – dintre bolşevicii “mesianici” cu dictatura lor proletară şi bancherii din Wall Street, al căror cult era Viţelul de Aur. Societatea secretă a Morţii Dansând, Măgarul Roşu, “Menestrelii Morganei”, “Frăţia Oceanului” – aceste imagini ne vor ajuta să înţelegem schema logică a curentului atlantist, ce aspiră nu numai către apărarea “insulelor” lor, dar şi către schimbarea lumii într-o “Cartagină”.

14. KGB-ul în slujba “Dansului Macabru”

Pierre de Villemarest a definit în mod corect CEKA (OGPU, NKVD, KGB) ca fiind “continuatoarea partidului”. Mai precis ar fi să spunem că este centrul secret al partidului, mintea şi sufletul său. Jean Pârvulescu a completat această definiţie cu dimensiunea geopolitică ocultă. Conform lui Pârvulescu, KGB-ul este centrul celei mai directe influenţe a Ordinului Atlantic, Ordinului “Dansului Macabru”. KGB-ul este o camuflare a acestui Ordin. Mulţi sunt cei care au ghicit că acestea sunt culisele oculte ale KGB. Unii chiar au vorbit despre prezenţa în KGB a unei organizaţii oculte de studii parapsihologice , despre aşa-zisa “Companie Viy” de magie neagră, în care toate figurile politice conducătoare ale URSS-ului au primit consfinţirea lor. Cu toate acestea, zvonurile despre misterioasa “Companie Viy”, în cea mai mare parte sunt doar ultra-simplificate, descrieri groteşti ale unei realităţi mult mai subtile şi mai profunde, aşa cum misiunea ocultă a KGB-ului nu este deloc redusă la magie sau experienţe parapsihologice.

KGB-ul a fost iniţial planificat pentru a fi singura structură ideologic-punitivă, înfiinţată pentru a controla subiectele spaţiului cultural social comunist. Comuniştii, prin dimensiunea lor ideologică, mesianică, marxistă, în relaţie cu populaţia eurasiatică a regiunilor supuse, întotdeauna s-au auto-intitulat colonizatori, noi veniţi, întotdeauna au ţinut o distanţă ideologică faţă de nevoile, cerinţele şi interesele populaţiei indigene. La un nivel ideatic pur, ei au ţinut la impunerea în faţa populaţiei eurasiene a unui model de economie centralizată, nefirească pentru ei – care a necesitat folosirea unui aparat represiv.

CEKA (NKVD, OGPU, KGB) a fost iniţial o parodie a Ordinului “cavalerilor ideologici”, chemată să pedepsească băştinaşii şi să le înăbuşe chemarea lor înnăscută pentru “pământ”. CEKA (şi KGB) de asemenea au profesat teza “sângelui mai important decât teritoriul”, dar până şi aceasta într-o formulă complet greşit înţeleasă, în varianta sângeros-sadică, precum o cutremurătoare amintire a sângerosului cult fenician al lui Moloch, de care agenţii atlantişti au fost întotdeauna tipologic şi generic strâns legaţi.
CEKA-KGB a deservit întotdeauna “Moartea Dansând”. Multe paradoxuri şi legende aparent nedemne de încredere (din cauza naturii lor inumane), conexe acestei organizaţii sumbre, au devenit mult mai clare, dacă luăm în considerare legătura nu numai metaforică, dar şi ezoteric-ocultă, a acestui Ordin cu cele mai vechi culte antice din Orientul Mijlociu. Această organizaţie nu au încetat niciodată să fie aderentă la asemenea culte până în ziua de azi, continuând “firul roşu” al societăţilor secrete de tip atlantist europene şi din Orientul Mijlociu.

15. Convergenţa serviciilor secrete şi “misiunea polară a GRU”

CIA, ca instrument al atlantismului american, aparţine tipologic aceleaşi categorii de conspiraţie. În plus, la originile acestei organizaţii găsim figuri renumite ale masoneriei americane, pe care oricum masonii europeni o consideră ca fiind neregulară, eretică şi sectantă. (Se ridică întrebarea necesităţii: “există ceva în SUA din sfera religiosului şi metafizicii care să nu fie eretic sau sectant?”)
CIA, ca şi KGB, nu a fost niciodată indiferentă la magie şi parapsihologie şi rolul său în civilizaţia modernă este comparabil cu cel al KGB-ului, deşi caracteristica sadic-sângeroasă în cazul CIA nu este atât de evidentă. Încă de la începutul secolului, CIA (şi precursorii ei) împreună cu serviciile secrete engleze, au împânzit Eurasia cu o reţea de agenţi care au influenţat constant cursul evenimentelor istorice printr-o manipulare atlantistă.

Într-un fel, este foarte posibil să vorbim despre o “convergenţă a serviciilor secrete speciale”, despre “fuziunea” dintre KGB şi CIA, despre unitatea lor la un nivel geopolitic. Aceasta explică o asemenea abundenţă a aşa-numiţilor “spioni sovietici” în cele mai înalte structuri ale puterii americane, de la Hiss la Reserford care, conform unor autori, a transmis proiectul bombei cu hidrogen sovieticilor.
Este necesar să notăm că dublarea reţelei agenţilor KGB în SUA şi în alte ţări anglo-saxone de către reţeaua de agenţi GRU a stat la baza unui conflictului secret constant al GRU cu “vecinii” de la Lubyanka. Şi dată fiind contradicţia radicală a orientării geopolitice şi chiar metafizice a celor două structuri secrete sovietice, ar însemna în mod logic să bănuim că singurul şi adevăratul oponent ala CIA a fost GRU, şi nicidecum KGB-ul.

Această convergenţă a serviciilor secrete, la fel ca şi realinierea convergentă a comuniştilor sovietici de vârf cu mondialiştii americani, stă la baza unităţii orientării fundamentale geopolitice, la baza unităţii structurii secrete, ceea ce determină folosirea atât a atlantiștilor vestici cât şi a agenţilor atlantişti din est, deseori ocupând cele mai înalte posturi în stat şi în nomenclatura politică.
Dar fuziunea completă şi deschisă a acestor două afilieri a Ordinului “Dansului Macabru” a fost împiedicată de eforturile lobby-ului alternativei eurasiene, legată genetic de GRU şi de Statul Major General al Armatei Roşii, de asemenea incluzând în reţeaua sa multe structuri ale serviciilor secrete europene şi asiatice (în mod special din Germania şi Franţa – conectate la planul geopolitic secret al generalului de Gaulle, din ţările arabe şi din alte ţări) unite în slujba Ordinului Eurasian (dealtminteri numit şi Societatea “Menestrelilor lui Mursya” sau „Ordinul Polar din Heliopolis” sau “Ordinul lui Apollo”, învingătorul solar al Şarpelui-Piton, acel Şarpe pe care tradiţia grecească l-a identificat cu zeul egiptean Seth, cu Măgarul Roşu.

16. Răsăritul şi eclipsa soarelui Eurasian

Să schiţăm în mare războiul ocult al Ordinului eurasian împotriva Ordinului atlantic din interiorul sistemului sovietic. Aşa cum am spus în capitolele precedente, Lenin a aderat la aspiraţiile eurasiene. În timpul conducerii sale, a fost creat GRU sub comanda devotatului eurasian Semion Ivanovich Aralov. Aralov a trecut prin toate nivelele structurii acestei organizaţii militare secrete cu principii eurasiene continentale, adunând în jurul său cei mai valoroşi şi eficienţi „fraţi eurasieni” care ca şi el, au fost trimişi printre rândurile roşiilor pentru a îndeplini misiunea lor specială metapolitică. Este curios faptul că la începuturile anilor 60 Aralov a scos o carte cu un titlu sugestiv: “Lenin ne-a condus către victorie”.
Trebuie să remarcăm aici un amănunt important: acei aşa-zişi “gardieni leninişti”, în ciuda afinităţilor politice faţă de Lenin, aparțineau la nivel geopolitic în majoritate covârşitoare orientării geopolitice atlantice. Cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Lenin, nicidecum “ambiţiosul tiran Stalin” (aşa cum consideră unii greşit), au stat în spatele demisie lui Lenin de la guvernul ţării. Sfârşitul guvernării leniniste marchează transferul puterii în mâinile atlantiştilor şi de fapt în a doua jumătate a anilor 20 şi în prima parte a anilor 30 suntem martorii unei îmbunătăţiri semnificative a relaţiilor dintre URSS şi ţările anglo-saxone şi în primul rând, a relaţiilor cu SUA.

Paralel cu aceasta se observă şi permutările simptomatice de cadre din interiorul GRU. Atlantistul şi cekistul Berzin, creând o structură de informaţii cu ajutorul Kominternului şi a comuniştilor fanatici, este numit pentru înlocuirea eurasianului Aralov în fruntea GRU. Dar nici chiar Berzin nu reuşeşte să schimbe orientarea GRU. Structurile create de Aralov sunt puternice şi în acelaşi timp, suficient de flexibile pentru a capitula fără luptă. În ciuda tuturor atacurilor CEKA şi NKVD asupra armatei, militarii au avut suficientă autoritate şi au conservat elita lor intelectuală geopolitică în rândurile GRU.
Un detaliu interesant merită notat: toţi şefii GRU care l-au înlocuit pe Aralov înainte de începerea Marelui Război Patriotic au fost executaţi. Le prezentam lista: O.A. Stigga, A.M. Nikonov, Y.K. Berzin, I.S. Unschlikht, S.P. Uritskiy, N.I. Yezhov, I.I. Proskurov. Nici unul dintre ei (mai puţin generalul Proskurov) nu erau cadre militare, toţi au luptat împotriva ideii eurasiene din fruntea GRU, dar asta nu înseamnă că GRU nu a rămas singura organizaţie eurasiană care acţionează în secret pentru îndeplinirea marelui proiect continental.

Demiterea lui Berzin în 1934, după ce nouă ani a fost la conducerea GRU a reprezentat o criză severă pentru războiul ocult dus în spatele scenei guvernului sovietic. Venirea lui Hitler la putere a întărit extraordinar poziţiile “lobby-ului eurasiatic” din interiorul guvernului sovietic. În 1934 agenţii GRU au început pregătirile uniunii strategice germano-ruse, atingând punctul culminant cu pactul Ribbentropp-Molotov.
Stalin îşi afişează în sfârşit deschis susţinerea orientării eurasiene, considerând că tendinţele anti-atlantiste ale naţional-socialismului vor monopoliza atenţia puterilor anglo-saxone şi astfel, va fi posibilă distrugerea puternicelor grupuri de influenţă “atlantice” din interiorul URSS-ului. Începe distrugerea “gărzilor leniniste”. Toate procesele staliniste, uneori aparent absurde şi fără temei erau, de fapt foarte bine întemeiate la nivel geopolitic. Toate conspiraţiile “stângiste” şi de “dreapta” erau complet reale – deşi Stalin nu le-a dizolvat pentru a incrimina întregul “grup de interese atlantist” care acţiona deja de mult timp în guvernul sovietic. Stalin probabil avea motive să se teamă de o reacţie nemiloasă, teribilă. Deci a fost constrâns să-şi camufleze şi să-şi concentreze separat acuzaţiile asupra unuia sau altui grup de cadre de nivel înalt, prin acuzaţii “relative” şi etichetări alegorice. Rând pe rând, strat cu strat, Stalin a lichidat toată reţeaua de agenţi de influenţă ai “Noii Cartagine”.

Cu toate acestea, reacţia adversă a fost inevitabilă. Asasinarea mareşalului Tukhachevsky, capul lojei “Polare” din Armata Roşie, a avut un impact puternic asupra grupului de interese eurasian. În sens invers, şi în acest caz răzbunarea atlantistă asupra lui Tukhachevsky şi toate reclamaţiile împotriva lui erau bine întemeiate, acestea fiind adevărate din perspectiva “atlantică”, în contextul sabotării anti-eurasiene.

SURSA:
Aleksandr Dughin   http://rossia3.ru/
_____________________________________________________

A doua parte:
https://mihailandrei.wordpress.com/2011/07/22/aleksandr-dughin-marele-razboi-al-continentelor-2/

A treia parte:
https://mihailandrei.wordpress.com/2011/07/22/aleksandr-dughin-marele-razboi-al-continentelor-3/

Anunțuri

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în aleksandr dughin, America, anarhism, Antifa, Asia, ateism, biblie, Biserica, biserica ,crestin,ortodox, bolsevism, cold war, comunism, cruce,biblie,sectant,eretic,, Eurasia, Europa, Francmasonerie, garda de fier, geopolitica, globalism, Gnosticism, KGB, leninism, Marele Arhitect, marxism, Mason, Moldova, nationalism, NATO, neoprotestantism, new age, ONU, Ortodoxie, primul razboi mondial, Romania, Rusia, Siberia, sionism, socialism, teologie, UE, Valahia și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la ALEKSANDR DUGHIN – MARELE RĂZBOI AL CONTINENTELOR (1)

  1. Аркадий zice:

    Слава России !!

  2. TLC zice:

    @Аркадий

    Ogromnoe spasibo

  3. Salut, mi-a placut comentariul tau. Sunt editorul lucrarilor domnului Dughin in Romania. As dori sa luam legatura pe email, sa iti mai trimit cateva materiale, dar nu am gasit nici o adresa de email la care sa poti fi contactat. O zi buna! Calin

  4. Gasesti pe blogul meu adresa mea de mail: http://calinmihaescu.wordpress.com/about/

  5. TLC zice:

    @calinmihaescu

    Stimate domn, va multumesc frumos pentru „feedback”. Am transmis catre dumneavoastra un mail, sper ca a ajuns.

  6. casandra zice:

    Baba asta in pantaloni a fost consilierul lui V.V. ? Nu e de mirare ca ursii sunt in urma cu PR.
    Pana si Brzezinski a recunoscut ca Mackinder era un idiot, desi in alti termeni, in noua lui carte despre pluralitate.
    Mr. Dug intretine si el iluziile specifice neamului sau despre a treia Roma, vad. Ii recomand sa citeasca un articol interesant despre aceasta „Roma”, scris chiar de un mitropolit de-al lor, care pare un om inteligent.
    http://www.orthodox-christianity.com/2011/02/atheism-and-orthodoxy-in-russia/
    In ce priveste eurasianismul si orice alte visuri de stapanire mondiala, aici este o analiza foarte buna a proverbului ca e bine sa poti mesteca ce ai inghitit:
    Pascal Marchand: Immensite et despotisme, le pouvoir en Russie
    http://www.espacetemps.net/document8868.html

  7. Buna exemplu, mai Casandroiule… 😀
    Deci episcopul asta rus „inteligent” pe care ni-l dai exemplu… si da-i si lupta, cu familia lui de la patuzopt, impotriva fascistilor…
    Urmat de toti cretinii de Rica Venturieni progresisti de pe la noi, asa ca tine…
    Deci carevasazica o ortodoxie care militeaza impotriva valorilor iluministe este un pericol in opinia cretinului asta de episcop… „The second danger is that. of militant Orthodoxy, which would be a post-atheist counterpart of militant atheism. I mean an Orthodoxy that fights against Jews, against masons, against democracy, against Western culture, against enlightenment.”
    Pai cand spui o asemenea monstruozitate, ori esti semi-sferto-doct in materie de teologie, ori sugi de sub sortuletul masonic. Tovarasul episcop, cu grade KGB direct convertibile in grade masonice dupa „mare democratizare”, se descalifica complet ca ortodox, asta e clar. Varianta „moderatului” de buna credinta, bun la suflet si luptator pentru propovaduirea democratiei, e buna sa o creada cretinii ca tine…
    Pai trebuia sa adauge si homosexualii si lesbienele pe lista celor de care biserica nu are voie sa se atinga, ca sa fie tacamul complet.
    Iar tie, pe care te banuiesc ateu si progresist, mai Casandroiule, iti recomand sa citesti mult Caragiale, ca sa te vezi oglindit acolo si sa inveti de la conu` Leonida cum sa lupti daca dai fata cu reactiunea…

  8. TLC zice:

    @casandra

    Rusii sunt in urma cu PR-ul? Poate vrei sa spui ca rusii incep sa replice cu succes la campaniile anti Rusia si anti Putin. Altfel cum iti explici faptul ca inclusiv in occident nu-s putini cei care admira si respecta revenirea Rusiei in randul marilor puteri, nu-s putini ce-i care il considera pe Putin omul care a contribuit decisiv la ridicarea Rusiei din praful in care o aruncase Eltin. E dreptul tau sa-l crezi idiot pe Mackinder, insa Dughin nu se limiteaza la el. Poti incerca la Carl Schmitt, in plus de asta, cu certitudine Dughin poate genera idei proprii si originale. Insa tot respectul pentru el ca stie sa-i onoreze pe cei ce l-au inspirat. Daca Dughin e e baba in pantaloni, cum se face ca „lumea civilizata” il respecta? Chiar crezi ca Putin ramanea atata vreme la putere fara oameni inteligenti si puternici? Chiar si simpla prezenta in echipa lui Putin, e un argument serios in favoarea inteligentei si competentei sale. Ai impresia ca jupanii de la Moscova lasau in grija unui ageamiu sa traseze politica externa a ditamai Rusia pe care tu o confunzi cu Lichtenstein?
    Eurasia, he he, incepe sa devina fezabila ideea. Am aflat ca generalul Wesley Clark unul din ticalosii care au contribuit la ruperea provinciei Kosovo de Serbia, face cartile si in Romania (vai ce surpriza!)
    http://www.gandul.info/politica/ponta-anunta-ca-generalul-american-wesley-clark-il-va-consilia-pe-securitate-si-economie-9820563

    http://www.frontpress.ro/2012/06/kosovo-prada-de-razboi-a-oficialilor-occidentali.html
    Incep sa fiu interesat de Eurasia la modul cel mai serios. Contraponderea e mai mult decat indicata, e vitala. Ma bucur nespus ca proiectul prinde radacini. „Atlantistii” chiar sfideaza, au nasucul sus de tot, e cazul ca flacaii „Eurasiei” sa-l ciunteasca. Dughin zicea:

    „Deja au batut clopotele decisive ale Ceasului Eurasiei…
    Marele Razboi al Continentelor deja se apropie de ultima sa clipa.”

    Dincolo de figura de stil, posibil sa fi avut mai multa dreptate decat credeam eu. In ciuda anumitor rezerve deja exprimate, eu sunt din ce in ce mai tentat sa joc cartea Eurasiei impotriva „atlantistilor”. Cum se vor termina toate astea, ramane de vazut. Deocamdata dedic o frumoasa melodie aparatcikului Wesley Clark si asa zisilor romani consiliati de el:

  9. TLC zice:

    @calinmihaescu
    Ma gandesc ca pe lista aia trebuiesc trecute si fetelor de Pussy Riot 🙂
    Of of of, sunt chinuite de ortodocsii lui Putin care au ceva cu sarmanele anarho-punkiste.

  10. casandra zice:

    Stau rau cu PR daca au ajuns sa foloseasca editori copii. N-au gasit un adult de l-au luat pe D-l Goe aci de fata ?

  11. Donkeypapuas zice:

    Obsesia tricentenară a Rusiei: IMPERIALISMUL
    În fiecare secol au fluturat câte o cârpă colorată:
    – secolul XVIII – basmul despre „salvarea poparelor ortodoxe de sub dominaţia otomană”; pe unde „eliberau” însă imediat înceepeau rusificarea rapidă şi eliminarea limbilor naţionale
    – secolul XIX – panslavismul
    – secolul XX – bolşevismul
    – secolul XXI – eurasianismul se pare.
    Minciuni gogonate, frumos ambalate, cumpărate de copii tembeli.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s