Document interesant din anul 1910


CARTE PASTORALA adresata Preotilor si crestinilor din Eparhia Dunarei de Jos cu privire la secta “ADVENTISTILOR” sau  “SABATISTILOR”

Cucernice Parinte si Iubiti Crestini,

Dela o seama de vreme, s’a incuibat la noi in tara niste streini de legea si neamul nostru, cari adresandu-se muncitorilor, lucratorilor de fabrici, meseriasilor si soldatilor, propaga o noua invatatura religioasa, numita „a Pocaitilor” sau „a Luminatilor” si care in deobste este cunoscuta sub numele de secta „Adventistilor” sau „a Sabatistilor”.Aceasta secta isi are obarsia si leaganul in orasul Hamburg din Germania si este insufletita si sustinuta pe sub mana de alianta si finanta jidoveasca din streinatate. Evreilor tineri din streinatate, parindu-li-se greu de indeplinit cultul si obiceiurile legei mozaice si doritori de a cuceri lumea si sufleteste, dupa cum au cucerit-o in parte si economiceste, s’au gindit sa infiinteze o noua religiune moderna, prin care sa produca perturbatie in lume.Trebuia, dar, sa imprumute fondul si formele unei religiuni oarecare. De religia ortodoxa si de cultul ei, evreul se fereste ca de foc; caci in cultul religiunii noastre stramosesti, fiind obligator semnul sfintei Cruci, pe care a fost rastignit Domnul nostru Iisus Hristos, evreul poate auzi orice, numai de sfinta cruce nu; si motivele se stiu.Confesiunea protestanta, neavind in cultul ei, nici sfinta cruce, nici sfintele icoane, a fost mai usor evreilor tineri din streinatate de a si-o apropia. Si, luind de baza formele cultului protestant, prin explicatiuni cu totul departate de invatatura statornicita de Biserica crestina ortodoxa, propoveduesc adeptilor lor: Serbarea Simbetei in loc de Duminica, resping cultul sfintelor icoane, opresc juramintul de credinta, pe care orice functionar si orice ostas trebue sa-l depuna catre Tron, Stat si Patrie, si turbura prin idei subversive si pagubitoare mintile celor lesne crezatori, pe care ii aduna intr’o anumita casa, unde un predicator le cinta la orga citeva imne muzicale monotoane, si le imparte carticele tiparite si trimise din Hamburg; avind grija predicatorul, ca la despartirea lor din adunarile ce tin, sa spue fiecaruia in parte: Sa nu destainuiasca nimanui nimic, din cele ce se petrec intre ei, pina ce nu vor fi stapini si bine convinsi de noua credinta; caci vor fi luati in ris de necredinciosi.Ca Episcop al acestei de Dumnezeu pazite Eparhii, care sunt dator a ma ingriji de mintuirea sufletelor iubitilor mei fii duhovnicesti si de indrumarea lor pe adevarata cale evanghelica, aflind ca prin orasele unde sunt fabrici si cazarmi, si mai ales prin Dobrogea, secta aceasta face prozeliti printre cei necarturari si lesne crezatori, am inceput sa vizitez acele orase si sate unde s’a cuibarit aceasta secta. La Cernavoda mergind cu d. Primar si d. Politai respectiv, in casa de rugaciune a acestor rataciti, am ramas uimit si ingrozit de indrasneala predicatorului, care in fata atitor persoane oficiale a declarat ca adeptii sectei adventiste sunt opriti: de a depune juramintul de credinta catre Tron si Patrie, cind vor fi chemati la oaste, spre a’si face datoria catre tara.

Intelegeti foarte bine, cucernice parinte si iubiti crestini, ce intentiuni rele au propagatorii acestei secte, catre tara si neamul nostru, si ce dezastru grozav ar fi, cind aceasta molima ar cuprinde tineretul muncitor, care la un moment dat ar refuza, in gloate mari, sa’si faca datoria catre tara, aparind-o de furia dusmanului cutropitor, care ar indrasni sa ne calce legea si mosia stramoseasca. Comuna Harabagi din jud. Constanta, fiind lipsita citava vreme de preot ortodox, s’a molipsit aproape toata, de aceasta boala otravitoare si numai gratie vrednicului preot Terentie Tudoran, venit din Banat, – unde este un mare cuib al Adventistilor – parohienii din Harabagi, prin predicile si sfaturile, lui, au fost readusi aproape toti la credinta stramoseasca.Va fac deci atenti pe voi; cucernici preoti, sa priveghiati cu ochi neadormiti asupra turmei ce va este incredintata spre pastorie, ca prin predicile si sfaturile voastre s’o feriti de a se molipsi de invataturile ratacite ale acestei secte, cunoscind ca am scris pe aceasta chestie atit D-lui Prim-Ministru si Ministru de Interne cit si D-lor Ministri de Culte si Rasboi, ca sa ia masurile cuvenite contra acelora cari vor sa indeparteze pe blindul nostru popor de la legea stramoseasca; ca astfel alianta cosmopolita din strainatate, care aproape ne-a cucerit economiceste, sa nu ne cucereasca si sufleteste.Asemenea va rog si va sfatuiesc si pe voi, iubitii mei fii duhovnicesti din aceasta Eparhie, care v’ati botezat si ati crescut in legea stramoseasca, sa nu va lasati nici pe voi, nici pe copiii vostri a fi amagiti de propoveduitorii acestei secte, care in cuvintele placute ce va graesc si in tilcuirile din sf.Scriptura, facute in mod gresit, dupa cum le convin lor, pun otrava cea mai grozava, care, nu dupa multa vreme, va aduce moartea voastra sufleteasca; caci daca ei propoveduesc sa se prasnuiasca Simbata in loc de Dumineca, sa se inlature si sa se arda sfintele icoane si sa se opreasca juramintul ce fiecare din noi suntem datori sa-l depunem, fie cind suntem numiti intr’o slujba, fie cind suntem chemati a ne face datoria catre Patrie, intelegeti foarte bine ca alianta streina, dupa ce ne va stapini si sufleteste, atunci ii va fi foarte usor sa fie stapina si pe casa si mosia noastra.Avem o religiune, cum nu se poate mai curata, mai frumoasa si mai liberala, care nu constringe constiinta nimanui, ci lasa pe fiecare sa indeplineasca, dupa putinta, cerintele ei. Streinii stiu ca, in trecutul nostru glorios national, Biserica crestina ortodoxa a fost singura pavaza de aparare si limanul de scapare al stramosilor nostri; si ca, numai gratie credintei lor statornice si iubirei de neam si tara, s’au luptat cu vitejie ca niste eroi, spre a ne lasa noua ca mostenire aceasta religiune atit de folositoare si aceasta tara atit de manoasa, la care multi rivnesc; si de aceia se silesc ca sa ne instreineze dela dinsa.

Data in resedinta episcopala din Galati in anul mintuirei 1910 luna Septemvrie ziua 1.

†NIFON, Episcop al Dunarei de Jos

Sursa:  http://garduldefier.wordpress.com/

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în adventism, Biserica, teologie și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Document interesant din anul 1910

  1. Iulian Beagini zice:

    aceasta putoare adventista mereu se va eschiva si nu va raspunde intrebarilor ii este frica asta se vede cu ochiul liber

    ellen white a fost o sarlatanca si o plagiatoare .Toate aceste afirmatii ale mele sunt sustinute de dovezi si insusi adventistii o marturisesc ca a fost o tilharoaica

    zice omida adventista retragete .))))))))))in visurule tale eretico ma voi opri vreodata sa nu spun adevarul despre secta ratacita adventistii.

    Deşi ea a mâncat carne aproape toată viaţa, doamna White şi-a petrecut aproape întreaga viaţă promovând o dietă pur vegetariană. Doamna White a interzis consumul de carne şi a limitat consumul de ouă, lapte şi unt. Această dietă e desigur preferabilă şi mult mai sănătoasă, dar depăşeşte cu mult standardul Bibliei. Isus ne-a dat „un exemplu, ca să mergeţi pe urmele Lui”. (1 Pet. 2:21). Ce mânca Isus?

    Carne curată – Isus a mâncat miel la cina de Paşte. (Luca 22:15)
    Peşte – Isus a hrănit mii de oameni cu peşte. (Mat. 14:19)
    Ouă – Isus a numit ouăle „bune” (Luca 11:12,13).
    Unt – Isus a mâncat unt (Isa. 7:15)

    În 1902 doamna White a spus că în curând, oamenii lui Dumnezeu trebuie să înceteze să mai consume produse lactate şi ouă (vezi Mărturii, vol. 7, p. 135). E bine că numai puţine persoane i-au urmat sfatul căci vitamina B12 se găseşte numai în produse animale. Carenţa în vitamina B12 poate cauza grave probleme de sănătate.

    Recent, oamenii de ştiinţă au descoperit importanţa acizilor graşi Omega-3, care se găsesc în peşte, carne şi ouă. Acizii graşi Omega-3 joacă un rol important în buna funcţionare a funcţiilor cardiovasculare, imunologice şi ale sistemului nervos. Acizii graşi Omega-3 sunt foarte greu de obţinut dintr-o dietă strict vegetariană. Unul din aceşti acizi, DHA, e important pentru funcţiile mentale şi vizuale. DHA se găseşte în carnea roşie, în organele animale şi în ouă—toate interzise de doamna White

  2. Iulian Beagini zice:

    Extremele în îmbrăcăminte treceau dincolo de standardele biblice

    Îmi amintesc de nişte prieteni adventişti ce locuiau în Texas. Adoptaseră reforma îmbrăcăminţii. În toiul verii, pe cea mai mare căldură, familia purta haine cu mâneci lungi. Mama purta „rochia reformată” deoarece credea că Dumnezeu i-a spus doamnei White că asta vria El să poarte femeile adventiste. Îmbrăcămintea consta dintr-o pereche de pantaloni pe sub o rochie lungă. Aceşti oameni ofereau un adevărat spectacol pe o căldură de +100 de grade Fahrenheit la temperatura din Texas! Mama transpira întruna, iar feţele bieţilor copii erau roşii de căldură. Cred că era un adevărat chin! Dar doamna White spunea că nici măcar „glezna” nu trebuie expusă privirilor bărbaţilor (Health Reformer, 5/1/1872) şi că extremităţile copiilor trebuie îmbrăcate. (Health Reformer, 1/1/1877).

    În vreme ce Biblia ne învaţă modestia în îmbrăcăminte, nu impune ca extremităţile să fie îmbrăcate tot timpul. Un studiu al Scripturii va arăta că oamenii lucrau afară pe câmp şi pe lacuri fără să aibă extremităţile acoperite. Saul a profeţit gol şi Dumnezeu i-a spus lui Isaia să umble gol trei ani de zile:

    „Sunt neagră, dar sunt frumoasă, fiice ale Ierusalimului, cum sunt corturile Chedarului şi cum sunt covoarele lui Solomon. Nu vă uitaţi că sunt aşa de negricioasă, căci m-a ars soarele. Fiii mamei mele s-au mâniat pe mine, şi m-au pus păzitoare la vii…” Cântarea cântărilor 1:5,6
    Atunci ucenicul pe care-l iubea Isus, a zis lui Petru ‘Este Domnul!’ Când a auzit Simon Petru că este Domnul, şi-a pus haina pe el şi s-a încins, căci era dezbrăcat şi s-a aruncat în mare.” Ioan 21:7
    „S-a dezbrăcat de haine şi a proorocit şi el înaintea lui Samuel şi s-a aruncat dezbrăcat la pământ toată ziua aceea şi toată noaptea. De aceea se zice ‘Oare şi Saul este între prooroci?'” 1 Sam. 19:24
    „În vremea aceea Domnul a vorbit lui Isaia, fiu lui Amoţ, şi i-a zis ‘Du-te, dezleagă-ţi sacul de pe coapse şi scoate-ţi încălţămintea din picioare’ El a făcut aşa, a umblat gol şi desculţ. Şi Domnul a zis ‘După cum robul meu Isaia umblă gol şi desculţ, trei ani de zile ca semn de înştiinţare pentru Egipt şi pentru Etiopia…tot aşa şi împăratul Asiriei va lua din Egipt şi din Etiopia prinşi de război …goi şi desculţi şi cu spinarea descoperită, spre ruşinea Egiptului.'” Isa 20:2-4
    Doamna White interzicea purtarea podoabelor, chiar şi a verighetelor:

    Nici un ban nu se va cheltui pe un inel de aur care să adeverească că suntem căsătoriţi. (Mărturie specială către pastori şi lucrători, Nr.3, 1895).

    Această restricţie depăşeşte cu mult cerinţele Bibliei. Biblia ne spune că bogaţii care luau parte la serviciile divine din Noul Testament purtau inele de aur (vezi Iacov 2:2). Atunci când „fiul risipitor” s-a întors din peregrinările sale, tatăl său, care-L reprezintă pe Dumnezeu, i-a pus un inel pe deget (Luca 15:22).

  3. Iulian Beagini zice:

    Faptul că doamna White avea standarde înalte nu dovedeşte că era un profet al lui Dumnezeu. Profetul Mahomed avea nişte standarde înalte în Coran. Era un profet al lui Dumnezeu?

    Standardele înalte nu sunt echivalentul îndreptăţirii. Fariseii aveau standarde înalte şi au fost condamnaţi de Hristos pentru răutatea lor. E la fel de greşit să treci dincolo de Cuvântul lui Dumnezeu şi să pui restricţii inutile asupra oamenilor şi să nu împlineşti cerinţele lui Dumnezeu.

    Să n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu şi să nu scădeţi nimic din ele, ci să păziţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru, aşa cum vi le dau eu. Deut. 4:2

    N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească şi să fi găsit mincinos. Prov. 30:6

  4. Iulian Beagini zice:

    În primăvara lui 1846, doamna White a întâlnit un căpitan de vas ieşit la pensie pe nume Joseph Bates. La început, Bates s-a îndoit de viziunile doamnei White, dar în noiembrie, o viziune specială despre astronomie – subiectul lui favorit – l-a câştigat de partea ei. Pe măsură ce Bates asculta, doamna White descria diferite detalii ale sistemului solar şi a aşa-numitei găuri din Orion. Orion era atunci un subiect foarte interesant datorită observaţiilor telescopice recente ale lui William Parsons, al treilea conte de Rosse. Cu luni în urmă, Bates scrisese un tractat „Cerurile ce se deschid,” în care relata descoperirile lui Rosse, dar doamna White l-a asigurat pe Bates că n-avea nici o cunoştinţă de astronomie.

    În 1847, James şi Ellen White au publicat că ea a avut o viziune ce includea o privelişte a planetelor din sistemul nostru solar:

    „La conferinţa noastră din Topsham, Maine, din noiembrie anul trecut, Ellen a avut o viziune a lucrărilor măreţe ale lui Dumnezeu. A fost condusă pe planetele Jupiter, Saturn şi cred că încă una. După ce şi-a revenit din viziune, a putut să descrie clar lunile lor, etc. Se ştie prea bine că nu cunoştea nici un pic de astronomie şi nu putea răspunde la nici o întrebare legată de planete, înainte să aibă această viziune.” Cuvânt către mica turmă, p. 22

    Iată cum descrie viziunea nepotul Arthur White:

    Doamna White, în timpul viziunii, a început să vorbească despre stele, oferind o descriere strălucitoare a inelelor rozalii pe care le vedea a suprafaţa unor planete şi adăuga „văd patru luni.”

    „Oh,” spunea liderul Bates, „acum îl vede pe Jupiter!”

    Apoi, după nişte mişcări ca şi cum ar călători prin spaţiu, a început să descrie inelele în frumuseţea lor diferită şi spunea „văd şapte luni.”

    Liderul Bates exclama „Acum îl descrie pe Saturn.”

    Urma apoi descrierea lui Uranus, cu cele şase luni ale sale; apoi o descriere minunată a „cerurilor ce se deschideau,” în slavă, spunând că e o deschidere către o regiune mai luminată. Liderul Bates a spus că descrierea ei întrecea cu mult orice descriere a cerurilor ce se deschideau pe care o citise vreodată la alţi autori. Ellen G. White: Primii ani, Volumul 1 – 1827-1862, p. 113

    Alt martor al viziunii doamnei White despre planete

    Iată o scrisoare scrisă de doamna Truesdail, care era prezentă când doamna White a primit viziunea despre „sistemul solar”:

    „Sora White avea o sănătate şubredă şi pe când ne rugam pentru ea, Duhul lui Dumnezeu a venit asupra noastră. Imediat am văzut că nu mai răspundea la stimuli pământeşti. Era prima ei viziune a lumii planetare. După ce a numărat cu voce tare lunile lui Jupiter, după aceea pe cele ale lui Saturn, a descris încântător inelele celui de-al doilea. Apoi a spus ‘Locuitorii sunt un popor înalt, maiestuos, atât de deosebiţi de locuitorii pământului. Păcatul n-a pătruns niciodată aici.’ După chipul zâmbitor al fratelui Bates, era clar că îndoielile lui din trecut cu privire a sursa viziunilor ei dispăreau repede. Ştiam cu toţii că acest căpitan Bates era un mare iubitor al astronomiei şi localiza adeseori multe din corpurile cereşti ca să ne înveţe. Când sora White i-a răspuns la întrebări, după viziune, spunând că n-a studiat niciodată sau n-a primit informaţii de nicăieri, s-a umplut de bucurie şi fericire. L-a lăudat pe Dumnezeu şi şi-a exprimat credinţa că această viziune referitoare la planete a fost dată ca să nu se mai îndoiască niciodată. ”

    (Extras din scrisoarea doamnei Truesdail, ian 27, 1891)

    Analiză

    Viziune sau halucinaţie?

    Atunci când doamna White a avut „viziunea” se ştia că Jupiter avea patru luni. Cea de-a cincea n-a fost descoperită până în 1892. Acum ştim că există cel puţin 16 luni. Viziunea doamnei White n-a arătat nimic din ceea ce nu putea fi aflat dintr-o carte de astronomie!

    Ba mai mult, condiţiile de pe Jupiter sunt extreme de nepropice vieţii. Jupiter n-are o suprafaţă solidă ca pământul. Suprafaţa planetei constă în întregime din hidrogen lichid iar presiunea atmosferică e de milioane de ori mai mare decât cea de pe pământ. Nu e propice pentru nici o formă de viaţă cunoscută şi cu siguranţă că nu există nici o dovadă că ar fi existat acolo o rasă de „oameni înalţi şi maiestuoşi”. Navetele de explorare care au vizitat planeta Jupiter în anii 1980 şi 1990 n-au identificat nici o formă de viaţă. Aşa că, în timp ce doamna White s-a apropiat destul de mult de Jupiter ca să vadă „oamenii înalţi şi maiestuoşi” care o populau, într-un e sau altul, n-a reuşit să vadă următoarele:

    Cel puţin 12 din lunile lui Jupiter
    Cel puţin 11 din lunile lui Saturn
    Cel puţin 9 din lunile lui Uranus
    Inelele din jurul lui Uranus
    După ce luăm în considerare ce a văzut şi ce n-a văzut, vă punem întrebarea: A fost o viziune de la Dumnezeu sau o halucinaţie?

    Ocazii incredibile ratate

    Închipuiţi-vă că doamna White i-ar fi spus lui Bates că Jupiter are patru luni mari şi 12 mai mici! Darul ei profetic ar fi fost dovedit fără nici o urmă de îndoială pentru toate generaţiile viitoare. Din păcate, a pierdut această mare ocazie. Închipuiţi-vă că doamna White ar fi anunţat că Jupiter are inele! Acest lucru uimitor n-a fost descoperit până când navetele pentru probe spaţiale Voyager au vizitat planeta Jupiter în 1979 (după cum reiese din poza din dreapta). Acest anunţ ar fi validat cu siguranţă pretenţiile ei. Din păcate, deşi s-a apropiat destul de mult ca să vadă oamenii de pe planetă, n-a văzut inelele.

    Datele ştiinţifice citate dintr-o enciclopedie din 1995

    (The Concise Columbia Encyclopedia, Copyright © 1995 by Columbia University Press. Toate drepturile rezervate.)

    „Jupiter are 16 sateliţi naturali cunoscuţi, dintre care 12 au diametrul mic. Cei patru sateliţi mai mari Galileeni au fost descoperiţi de Galileo în 1610. …Amalteea, un satelit mic, lunguieţ din interiorul orbitei lui Io, care a fost descoperit (1892) de Edward Barnar.”
    „Saturn are şi el ce puţin 18 sateliţi naturali.”
    „Înainte de 1986, se ştia că Uranus are cinci sateliţi naturali: Titania, cel mai mare, cu un diametru de 650 mi şi Oberon au fost descoperiţi de Herschel în 1787; Ariel şi Umbriel, de William Lassell în 1851; şi Miranda, de Gerard Kuiper în 1948. În 1977 astronomii au detectat un sistem de inele înguste de particule mici şi întunecate ce orbita în jurul planetei. Când naveta spaţială Voyager 2 a zburat pe lângă Uranus în 1986, a descoperit de zece ori mai multe luni şi a confirmat existenţa a zece inele.”

  5. Iulian Beagini zice:

    James White, în 1868, a estimat că Ellen primise între 100 şi 200 de viziuni şi a observat că deveniseră „mai puţin frecvente” în ultimii ani.5 O examinare a dosarelor istorice ale viziunilor ei arată că doamna White a avut doar vreo 12 în timpul anilor 1860 şi trei în anii 1870. N-a mai avut viziuni în timp ce era trează după anii 1870. În acelaşi timp, întrunirile adventiste au început să fie mai liniştite, strigătele şi alte activităţi carismatice au încetat iar exaltarea religioasă a dispărut. Pe măsură ce dispărea exaltarea religioasă, dispăreau şi viziunile conştiente ale lui Ellen White.

    Interesant este faptul că după ce viziunile doamnei White au dispărut în anii 1870, adventiştii au început să pună la îndoială veridicitatea altor vizionari. De exemplu, profetul William Foy a fost descris de istoricul adventist J.N. Loughborough ca un bărbat care a dat greş în misiunea sa de a-şi transmite viziunile şi care a murit imediat după aceea. Sigur că era cât se poate de fals.4 În anii 1860, liderii adventişti apărau viziunile altora. În 1862, cu aprobarea lui James White, M.E. Cornell a publicat un pamflet care relata viziunile diferiţilor creştini, cum ar fi William Tennet, şi oferea citate ai diferiţilor lideri ai bisericii; cum ar fi John Wesley, în favoarea viziunilor. Tractatul lui Cornell a fost retipărit ultima oară în 1875. Astfel, atunci când doamna White a încetat să mai aibă viziuni în public, adventismul a început treptat să privească cu mai puţină îngăduinţă viziunile altora.

    Cu cât încetau viziunile din timpul zilei, doamna White a început să se refere la revelaţiile ei ca la nişte „vise” pe care le primea noaptea.6 Destul de interesant, adventiştii de la început clasificau visele ca fiind mai puţin demne de încredere decât viziunile:

    „Viele şi viziunile sunt foarte diferite ca sursă de încredere de comunicare. În viziuni, întreaga persoană, cu minte şi trup, e sub controlul unei puteri de sus; prin urmare, ceea ce se comunică vine într-adevăr de la fiinţa care controlează acea persoană. În vise, suntem mult mai predispuşi să ne lăsăm furaţi de gândurile noastre din timpul zilei şi de circumstanţele şi influenţele exterioare, din jurul nostru; prin urmare, prin natura şi sursele lor diferite, nu putem să ne bazăm pe ele cu acea siguranţă cu care ne bazăm pe viziuni. „7
    Care era cauza viziunilor?
    Adventiştii şi non-adventiştii se ceartă încă din cauza sursei viziunilor. Iată principalele teorii:

    Viziuni de la Dumnezeu – Unii adventişti tradiţionali încă mai cred că viziunile erau revelaţii supranaturale de la Dumnezeu.
    Viziunile erau halucinaţii cauzate de probleme de sănătate – Această teorie a fost iniţiată de D.M. Canright, care atribuia viziunile isteriei şi catalepsiei. Mai apoi, această teorie a câştigat credibilitate mare odată cu publicarea doctorului Molleurus Couperus a Importanţei loviturii la cap suferite de Ellen White.
    Viziunile se datorau unor fenomene psihologice – Această teorie se bazează pe dovada că anumite evenimente cu o puternică încărcătură emoţională, cum ar fi întruniri religioase foarte emoţionale, pot declanşa stări modificate ale conştiinţei la anumit persoane. Doctorii Janet şi Ronald Numbers au promovat ideea că actorii psihologici au contribuit la viziunile doamnei White.
    Viziuni de la Satan – Decât să încerce să explice fenomenele asociate cu viziunile ei, această teorie susţine că aceste viziuni erau un eveniment supranatural. Totuşi, susţinătorii acestei teorii spun că experienţele lui Ellen White au aceeaşi natură cu experienţele spiritiştilor implicaţi în comunicarea cu spiritele rele.
    Poate că n-o să reuşim niciodată să rezolvăm dilema originii viziunilor dar un lucru e sigur: Viziunile au avut loc cu cea mai mare frecvenţă la apogeul febrei religioase ce a urmat după dezamăgirea din 1844 şi au încetat treptat să se mai manifeste pe măsură ce murea exaltarea religioasă. În cele din urmă, pe măsură ce serviciile divine deveneau mai liniştite şi intrau în normalitate, viziunile au încetat de tot.

  6. Iulian Beagini zice:

    Doamna White şi adepţii ei pretind că a avut „duhul profeţiei” din decembrie 1844, până la sfârşitul vieţii, în August, 1915 – la 71 de ani. În aceşti lungi ani, a scris cam 20 de volume. În tot acest timp, a pretins că i s-a arătat viitorul şi a prezis ce se va întâmpla. Pretenţiile ei pot fi examinate şi puse la încercare.

    Profeţii lui dumnezeu prevesteau lucruri specifice care urmau să aibă loc; numeau persoane şi oraşe şi spuneau ce se va întâmpla cu fiecare şi când. Iosif a prezis că vor fi 7 ani de bogăţie şi 7 ani de foamete. (Gen. 41); Samuel i-a spus lui Saul că îi va fi luată împărăţia şi dată altuia (1 Sam. 15:28); Isaia l-a numit pe Cirus cu 200 de ani înainte ca acesta să se nască (Isa. 44:28); Ieremia a prezis căderea Babilonului (Ier. 51); Daniel a profeţit înălţarea şi căderea Babilonului, imperiului Medo-Persan, Greciei şi Romei (Dan. 2 şi 7); Isus a vestit distrugerea Ierusalimului (Mat. 24); Agab a prezis ce se va întâmpla lui Pavel la Ierusalim (Fapte 21:10, 11). Putem da zeci de astfel de cazuri.

    Dar unde sunt prezicerile împlinite ale doamnei White din cei 70 de ani profeţii? Ce evenimente specifice a prezis că vor avea loc la date precise în locuri precise? Unde sunt aceste profeţii? Nicăieri în numeroasele ei volume.

    La început, a îndrăznit să prezică puţine lucruri specifice dar au eşuat toate. După aceea, punea totul în termeni generali, fără nici o excepţie, neîndrăznind să numească concret persoane, locuri sau date. A prezis numeroase inundaţii, furtuni, cutremure, războaie, etc., toate în termeni generali. Oricine putea face asta în siguranţă, fără un dar al profeţiei. Dacă avea într-adevăr duhul profeţiei, ar fi trebui ca aceasta să fie caracteristica uimitoare a cărţilor ei. În loc de asta, „Mărturiile” ei şi alte cărţi sunt dedicate în întregime problemelor personale, expoziţiunilor din Biblie şi subiectelor practice referitoare la conduita şi datoria creştină, ceea ce putea scrie şi un învăţător religios inteligent.

    Odată, la începutul lucrării,a îndrăznit să prezică blestemul lui Dumnezeu asupra unei anumite persoane, Moses Hull. În 1862 era pe punctul de a renunţa la credinţa în adventism. Doamna White i-a scris: „Dacă continui cum ai început te aşteaptă mizeria şi durerea. Mâna lui Dumnezeu te va pedepsi cum nu-ţi va plăcea. Mânia lui nu va avea odihnă.” („Mărturii pentru biserică,” Vol. I., p. 430, 431). Domnul Hull a trăit mulţi ani, până la o vârstă înaintată şi nu s-a împlinit nimic din ce i-a fost prezis. După aceea, a ameninţat pe mulţi dar întotdeauna în termeni generali.

    Preziceri despre războiul civil

    Războiul civil din 1861-65 i-a pus pe adventiştii de ziua a şaptea într-o postură dificilă. Nu puteau lua parte al război şi să ţină Sabatul. Erau ameninţaţi cu înrolarea. Şi acum ce? Eram unu din ei, în vârstă de 20 de ani – vârsta pentru a merge al război. Aşa că-mi amintesc cu precizie.

    Trebuia făcut ceva. Speram ca doamna White să aibă o revelaţie. Şi a avut – mai multe chiar, cam 30 de pagini tipărite, cuprinse în Volumul I din „Mărturii pentru biserică.” Atunci, citeam aceste revelaţii tare nerăbdători, cu speranţa că vom primi lumină. Am ost dezamăgiţi. Nu spuneau decât ceea ce ştiam cu toţii, în favoarea celor ce se opuneau guvernului şi războiului.

    Era o încercare forţată de a spune ceva când n-avea nimic de spus. Citite în lumina de azi, se pare că mergea pe ghicite şi se înşela în mare parte. Spune „Era necesar să se spună ceva” („Mărturii,” Vol. I., p. 356). Ni se adresa în întregime nouă, o mână de oameni în număr de vreo zece mii, jumătate din noi femei, fără nici o influenţă în guvern sau în război. Profeţii Bibliei mergeau direct la rege şi-i spuneau cum să ducă războiul şi care va fi rezultatul. Profetul nostru nu avea un astfel de mesaj. Ea spune: „Pe 4 ianuarie 1862, mi s-au arătat unele lucruri referitoare la naţiunea noastră” (p. 253). În întregime, e o critică ascuţită la adresa administraţiei lui Lincoln şi a conducerii războiului. fiecare mişcare fusese greşită şi se profeţea doar înfrângerea. Dar verdictul istoriei este că Lincoln a fost unul din cei mai înţelepţi şi mai de succes oameni care a condus vreodată o naţiune prin criză. Întreaga lume îl onorează. Cu toate şansele împotriva lui la început, a dus războiul spre o victorie glorioasă, a păstrat unificarea, a eliberat sclavii şi a adus beneficii chiar şi sudului. În timpul orelor întunecate ale acelei bătălii cumplite, cum ar fi avut nevoie de încurajarea unui profet al lui Dumnezeu, dacă exista vreunul, după cum pretindea doamna White. Dar întregul ei mesaj conţinea opoziţie, găsire de vină, condamnare şi o profeţie de înfrângere şi eşec final – exact ce s-a întâmplat cu adversarii lui Lincoln şi a modului în care a condus războiul. Ascultaţi ce spune:

    „Rebeliunea a fost abordată atât de atent, de încet. . . încât mulţi s-au alăturat Confederaţiei de sud, lucru care nu s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost luate măsuri prompte şi eficiente din partea guvernului nostru mai devreme. . . Cât de puţin am câştigat! Mii de oameni au fost convinşi să se înroleze cu speranţa că acest război va aboli sclavia; dar acum că s-au prins, îşi dau seama că au fost înşelaţi; că scopul războiului nu este abolirea sclaviei ci s-o păstreze aşa cum este.” „Războiul nu intenţionează să ne scape de sclavie ci doar pentru a păstra Uniunea ” (p. 254, 258).

    Asta se întâmpla a numai câteva luni după începerea războiului. Ca şi ea, nişte repeziţi neînţelepţi l-au sfătuit pe Lincoln să declare imediat abolirea sclaviei. Generalul Fremont a trebuit să fie înlocuit din funcţie pentru că a început să facă acest lucru în vest. Era prematur. Sentimentul general al naţiunii nu era pregătit pentru asta. Lincoln doar a aşteptat şi a pândit timpul potrivit. Apoi a fost un succes. Acum toţi recunosc înţelepciunea acţiunilor sale.

    Doamna White continuă: „Ei [soldaţii] întreabă ‘Dacă reuşim să reprimăm rebeliunea, ce am câştigat?’ Pot doar să răspundă descurajator ‘Nimic'” (p. 255). Frumoase cuvinte pentru a-l încuraja pe domnul Lincoln, soldaţii şi nordul în orele întunecate când aveau nevoie!

    Continuă: „Sistemul sclaviei, care a ruinat naţiunea noastră, e lăsat să trăiască şi să dea naştere la altă revoltă” (aceeaşi pagină). O profeţie clară şi falsă. Nu s-a întâmplat aşa ceva, după cum ştim cu toţii acum.

    Apoi: „Perspectiva din faţa naţiunii noastre este descurajatoare” (aceeaşi pagină). Da, din punct de vedere omenesc. Dar ea pretindea că are revelaţii divine în privinţa viitorului. Dacă pretenţia ei era adevărată ar fi văzut victoria de la final, ceea ce neagă cuvintele ei.

    Ascultaţi-o iar, cu acelaşi ton mohorât: „Când mi s-a arătat acest război, mi se părea un lucru ciudat şi nesigur ca nici un altul. . . Pare a fi imposibil ca războiul să ie condus spre succes” (p. 256). Da, pentru ea era nesigur, imposibil să reuşeşti. Dar doar atât ştia Dumnezeu despre asta? Doar asta putea spune? Amintiţi-vă că scrie sub inspiraţia lui Dumnezeu; scrie cuvintele pe care El i le spune! Tot ce scrie ea, fie într-o scrisoare privată, fie într-un articol de ziar, spune că e inspirat. Astfel: „Dumnezeu vorbea prin lut. . . În aceste scrisori pe care le scriu, în mărturiile pe care le aduc, vă prezint ceea ce mi-a arătat Domnul. Nu scriu nici măcar un articol de ziar în care să exprim părerile mele personale. Ce scriu este ceea ce mi-a deschis Dumnezeu în viziune – preţioasele raze de lumină ce strălucesc de la tron” („Mărturii,” Vol. V., p. 67). Iată, limpede ca lacrima – fiecare cuvânt pe care-l scrie e o rază de lumină de al tronul lui Dumnezeu! Deci, pentru Dumnezeu era un război nesigur, imposibil de câştigat! Sigur Dumnezeu a fost foarte surprins când l-au câştigat cu adevărat!

    Domnul Lincoln, în nevoia sa, a cerut rugăciunile tuturor creştinilor şi a fixat zile de post şi rugăciune. Despre acestea doamna White spunea: „Am văzut că aceste posturi naţionale erau o insultă la adresa lui Iehova. . . Se proclamă un post naţional! O, ce insultă pentru Iehova!” („Mărturii,” Vol. I., p. 257). Aşa era ea alături de domnul Lincoln şi de naţiune la nevoie.

    Cu o zi înaintea groaznicei bătălii de la Gettysburg, în care se decidea destinul naţiunii, domnul Lincoln a petrecut noaptea în rugăciuni fierbinţi către atotputernicul Dumnezeu. Aşa mărturiseşte biograful său. Dar nici doamna White, nici adepţii ei n-au înălţat nici o singură rugăciune pentru el sau pentru naţiune. Eram cu ea – şi cu ei – şi ştiu. În timpul celor 28 de ani cât am fost adventist nu m-am rugat niciodată pentru preşedinte, congres, vreun guvernator sau orice altă autoritate. Nu i-am auzit niciodată pe doamna White, pe liderul White sau pe oricare dintre ei s-o facă. De atunci, am luat de multe ori parte la întâlnirile lor mari dar n-am auzit nici o rugăciune pentru cineva din guvern. Totuşi, una din cele mai clare porunci din Evanghelii este să ne rugăm pentru împăraţi, domnitori şi toţi cei cu autoritate (1 Tim. 2:1, 2). De la moartea doamnei White, adventiştii au început să se roage pentru cei din guvern.

    Doamna White spunea iar: „Această naţiune va i umilită în praf. . . Când Anglia declară război, toate naţiunile vor avea un interes personal şi va fi un război general ” (p. 259). Pentru un timp părea probabil că aşa va fi şi toţi se temeau de asta; dar nu s-a adeverit. Iată iar o profeţie care era în întregime un eşec. Naţiunea noastră n-a fost umilită în praf. Anglia nu a declarat război. E clar că tot timpul doamna White vedea lucrurile după cum păreau să indice circumstanţele de atunci şi scria după ceea ce vorbeau cei din jurul ei. Dacă era adevărat, aşa cum pretindea ea, că nu scria nimic din capul ei, ci relata ce-i spunea Dumnezeu, oare i-ar fi spus El aşa ceva? Nu ştia Domnul că Anglia nu va declara război? Sigur că ştia. Dacă nu te puteai baza pe prezicerile ei atunci, nu te poţi baza pe ele nici acum. Dacă atunci n-a fost profetul lui Dumnezeu, atunci n-a fost niciodată.

    Iată altă minciună: „Dacă naţiunea noastră ar fi rămas unită, ar fi avut putere; dar împărţită, trebuie să cadă.” (p. 260). Nu s-a întâmplat aşa ceva. Nu era împărţită şi nici n-a căzut. Nu ştia Domul acest lucru? Ba da. Dar ea nu ştia.

    Doamna White a interpretat Războiul Civil ca un semn al sfârşitului lumii, la fel cum interpretaseră adventiştii războiul european. Ea spune: „Scenele istoriei umane se închid repede.” (p. 260). Sub titlul „Rebeliunea” scrie: „Singura întrebare importantă care ar trebui să fie în minţile tuturor este, Sunt pregătit pentru ziua Domnului? Nu va mai dura mult.” (p. 363).

    A trecut de atunci o generaţie. Doamna White, liderul White, şi toţi cei care au predicat şi au auzit atunci acest avertisment sunt morţi. N-aveau nevoie de acest avertisment, căci n-au trăit să apuce acea zi pe care a prezis-o ea. Eşec, eşec şi iar eşec, marcat de scrisori incontestabile care stau dovadă împotriva predicţiilor ei.

    Observaţi acum cum le interzicea adepţilor ei să participe la sprijinirea guvernului în lupta pentru a salva Uniunea şi a elibera sclavii. „Mi s-a arătat [adică Domnul i-a arătat] că poporul lui Dumnezeu, care sunt comoara Lui nepreţuită, nu pot lua parte la acest război năucitor căci vine în contradicţie cu toate principiile credinţei lor.” (p. 361). Prin urmare, nici un adventist de ziua a şaptea nu a luat parte la efortul de a salva Uniunea şi de a elibera sclavii – nici măcar nu s-au dus ca asistente medicale. Dacă toţi oamenii ar fi făcut aşa, naţiunea s-ar fi împărţit şi am avea încă sclavie.

    În timpul acelor zile întunecate ale Războiului Civil, doamna White îi avertiza în ascuns pe cei căsătoriţi să nu mai facă copii. Timpul era aşa de scurt şi în curând aveau să vină cele şapte ultime plăgi încât copiii născuţi atunci erau sortiţi pieirii. Dar copiii care s-au născut de atunci sunt acum bunici!

    În imaginaţia ei vie, a interpretat ororile marelui Război Civil ca dovadă că sfârşitul lumii era aproape, după cum am mai spus. A interpretat la fel şi marele război şi revoluţia din Europa din 1848. Toţi îşi amintesc că în acel an avea loc un război general în Europa, război în care erau implicate mai multe naţiuni. În ianuarie 1849, liderul Bates a publicat un pamflet intitulat „Pecetea Dumnezeului celui viu.” Interpretarea lui era că acesta era ca şi începutul necazului lui Daniel (Dan. 12:1), şi că împlinea Apoc. 11:18: „Neamurile se mâniaseră dar a venit mânia Ta.” La pagina 48 a acestui pamflet el spune: „Timpul de necaz, aşa cum n-a mai fost niciodată (Dan. 12:1), a început.” Ca dovadă a acestui lucru el numeşte câteva din puterile aflate în război: „Prusia, Hanovra, Sardinia, Sicilia, Napole, Veneţia, Lombardia, Tosca, Roma, Austria,” etc. La pagina 15 spune: „Şi acum a început necazul, care e datoria noastră?” La paginile 24 şi 26 relatează cum, în timp ce discuta cu alţii această întrebare, doamna White a avut o viziune în care a văzut aceleaşi lucruri! Ea spunea: „A început vremea necazului. Necazul nu se va sfârşi până când pământul nu va fi curăţat de cei răi.”

    Liderul Bates spune după aceea: „Cele de mai sus sunt copiate cuvânt cu cuvânt după ceea ce vorbea ea în viziune, prin urmare sunt cuvintele ei neschimbate. ”

    Observaţi din nou cum era influenţată de Bates să vadă în viziune exact ceea ce susţinea el în prezenţa ei. S-au înşelat amândoi.

    Pe 3 Aug.1861, doamna White a avut o viziune în care i s-a arătat Războiul Civil, de abia început. Ea spune:

    „Am văzut locuitorii pământului în cea mai mare confuzie. Război, vărsare de sânge, privaţiuni, nevoi, foamete şi boli se întindeau peste tot pământul ” (Mărturii, Vol. I., p. 268)

    Exact asta preziceau atunci toţi acei care căutau greşeli – foamete şi boli. N-a fost nici foamete, nici boală. Nu s-a întâmplat nimic de genul acesta. Prezicerile ei au dat greş. De unde a primit atunci acea „viziune”? Sigur că nu de la Dumnezeu ci din ideile celor din jurul ei, la fel ca şi în cazurile celorlalte „viziuni”. Evenimentele au dovedit acest lucru.

  7. Iulian Beagini zice:

    citeste Biblia eretico ca te faci de ris cu ea in mina
    Daniel cap8
    17Şi el a venit unde eram eu şi, când se apropia, m-am înspăimântat şi am căzut cu faţa la pământ. Şi el mi-a grăit: „Ia aminte, fiul omului, căci vedenia este pentru a arăta sfârşitul veacurilor!”
    18. Şi când vorbea cu mine, stam înmărmurit cu faţa la pământ; atunci el s-a atins de mine şi m-a ridicat în picioare in locul în care mă aflam,
    Sa inchinat Daniel ingerului????Da sau nu ?

    )))))))))))))tot ce faci tu pe aici eretico sa reei aceleasi subiecte pe care mereu ai luato peste bot .Vino cu alceva mai nou ca deja ai inceput sa ma plictisesti cu aceleasi subiecte .
    Vorba fratelui Andrei doar te repeti .

    Stai ca am eu noutati despre ereziile adventiste .
    19. Şi mi-a spus: „Iată, îţi voi face cunoscut ceea ce se va întâmpla în vremea din urmă a mâniei lui Dumnezeu; că pentru vremea cea din urmă este vedenia

  8. Iulian Beagini zice:

    Nu este dat vouă a cunoaşte anii sau vremea
    pe care Tatăl le stăpâneşte…
    (Fapte I, 7)

    Cultul adventist de ziua a şaptea.
    Nu se găseşte ceva original nici în acest cult, dimpotrivă, lucrurile se complică şi se creează o nouă direcţie: mileniul, cu toate consecinţele sale. Dacă baptiştii „asigură” pe adepţi de „maturitatea” înţelegerii credinţei, dându-le posibilitatea imitării Mântuitorului Hristos prin afundarea în Iordan, advenţii „garantează” adepţilor lor starea de „aleşi” şi sfinţi în Împărăţirea de 1000 de ani. Desigur, neliniştea care apasă conştiinţa omenirii face ca şi cei care propagă pesimismul cu ameninţări „cereşti” să activeze şi să-şi mărească aria finişului.

    Dacă la venirea Mântuitorului contestatarii erau cei ce cunoşteau Legea, în vremurile noastre, Împărăţia cerurilor este comentată şi interpretată pe marginea Bibliei, nu în spiritul ei.

    „Sfârşitul” lumii a preocupat pe mulţi, dar nu l-au căutat în Descoperirea lui Dumnezeu, în spusele Sale, ci în interpretări şi calcule omeneşti; născându-se concepţia hiliastă inspirată de ideile gnostice, maniheice şi ebionite, dochete

    Această „doctrină” a sfârşitului lumii, cu multiple situaţii, a fost sintetizată şi promulgată înainte de profeţii exilici (Daniel) şi de creştinism de către religiile Orientului şi era cunoscută în vremurile vedice (Atarva vada X, 8, 39-40). Astfel, la indieni se preconiza „un mileniu” sub „vârstele lumii”; la mesopotanieni, greci şi romani, „mileniul” apare sub forma „perfecţiunii începuturilor”. Însuşi părintele ştiinţei,Heraclit, vedea „sfârşitul lumii prin foc”, idee însuşită şi preluată de filosofii stoici şi continuată până la interpretările exploziilor termonucleare;Platon, divinul filosof, credea în sfârşitul lumii prin „potop” (Timeu 22 C), vorbind de drama „Atlantidei”. Aceste două cataclisme (foc şi apă) ritmau întrucâtva cu Anul cel Mare (Magnus annus). Şi, potrivit unui text din Aristotel (Protrepticos), cele două catastrofe aveau loc la cele două solstiţii:conflagr atio, la solstiţiul de vară, şi deluvium, la solstiţiul de iarnă.

    În această conjunctură se înscrie şi concepţia laică iudaică. Din Vechiul Testament se detaşează însă viziunea profeticmesianică cu entitatea specifică de „1000 de ani” în sensul cultului divin, nu după metoda matematică sau după armonia ritmului pitagoreice. O mie de ani în textele vechitestamentare este o sumă, un număr de referinţă, nu o limită, o previziune, nu un sfârşit, o circumscriere. O mie de ani este un număr pentru operaţii de ordin eshatologic, nu o cantitate intangibilă. Misterul vechitestamentare al celor 1000 de ani din lege şi profeţi a fost dezlegat, iar taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută s-a făcut cunoscută prin Întruparea Mântuitorului (Col. II, 26). Ca atare, Împărăţia cerurilor propovăduită de Sfântul Ioan Botezătorul (Luca III, 2), instaurată şi împărtăşită nouă prin Iisus Hristos, a început cu Întruparea Domnului şi se va sfârşi cu Judecata de apoi, după planul lui Dumnezeu nedescoperit nouă – nu era necesar pentru mântuirea noastră -va fi un Cer nou şi un pământ nou (II Petru III, 13). Deci, prin plinirea Legii şi a profeţilor (Matei V, 17), nu mai are rost altă „profeţie” referitoare la activitatea Mântuitorului, inclusiv „fixarea” datei venirii a doua sau a instaurării „cu aleşii” a Împărăţiei de 1000 de ani. De fapt, o analiză gramaticală a textului din Apocalipsă (ce este des invocat: XX, 3, 6) lămureşte lucrurile. Aici nu este vorba nici de hiliasm (o hiliasmos-ou = o mie, în sens numeric), nici de mişcarea hiliastă, hiliasmul (i hilia-ados) şi nici de mileniu, de o împărăţie de 1000 de ani (i hilietis-eos; hiliastă cursul de 1000 de ani), ci de Împărăţia de mii de ani (ta hilia eti), Împărăţia harului nelimitată de timp şi spaţiu

    Este regretabil că traducerile Bibliei nu ţin cont de pluralul respectiv. În loc să fie tradus:….Împărăţia de mii de ani – ta hilia eti – cum o indică corect Sfântul Apostol Ioan: s-a moştenit traducerea la singular, falsă: Împărăţia de 1000 de ani (cum „ar fi trebuit” să fie în text, i hilia eti,şi ceea ce nu putea greşi inspiratul Apostol), de care face atâta caz mişcarea adventă, sectele şi grupurile mileniste din vremea noastră. Hiliasmul primelor veacuri nici nu cita, ca mileniştii de azi, textele noutestamentare,

  9. Iulian Beagini zice:

    Tăgăduind mesianitatea lui Iisus Hristos – chiar răstignindu-L că „s-a făcut pe sine Fiu al lui Dumnezeu”-, unii iudei împietriţi la inimă nu i-au urmat învăţătura, alţii i-au interpretat-o şi falsificat-o: în acest context se înscriesincretismul milenist susţinut şi în apocalipse iudeo-creştine. Se aduc, într-adevăr, numeroase texte ale chemării haosului din perioada exilică a poporului biblic în argumentarea mileniului (perioada dinaintea Judecăţii universale), care nu mai au rost după descoperirea începutului mântuirii noastre (jertfa de pe cruce): Iisus Hristos. Se neagă de fapt slujirile Mântuitorului şi se concepe un Judecător aievea, mitic, iluzoriu, cu o „aterizare” forţată pentru Împărăţia de 1000 de ani. Toată această mişcare, în care intră sectele şi grupările anarhice de factură milenistă ce se numesc „creştine”, îşi are baza nu în Biblie, ci în vechile mituri ale „eternei reveniri”

    Atentie : Toată această mişcare, în care intră sectele şi grupările anarhice de factură milenistă ce se numesc „creştine”, îşi are baza nu în Biblie, ci în vechile mituri ale „eternei reveniri”

  10. Iulian Beagini zice:

    Dar, pentru lumea modernă, părăsirea adorării lui Dumnezeu este altă faţă a furiei mileniste. Arta abstractă, alegorismul, cubismul, arta „naivă”, forme telurice, fantasme, aşa cum în vechime apăruseră sculpturi enigme, monştri sacri (grifonii, satirii, animalele fantastice), au trâmbiţat „sfârşitul lumii” în arta modernă, cum se exprima un critic american. Stresul vieţii de azi, tranchilizantele, drogurile, inclusiv alcoolismul şi tabagismul, halucinogenele, viziunea apocaliptică a ciupercii atomice pricinuită de un eventual război sau o erupţie cosmică, o catastrofă termonudeară, o infestare a Terrei cu derivatele bombei cu neuroni, „aterizarea marţienilor” etc. sunt o cutremurătoare ierarhie a „sfârşitului” în arta modernă… Apusul este chinuit de această psihoză… Muzele au încetat. În loc de pace, fericire, bucurie, se aud glasuri de înspăimântătoare sirene mileniste: hilia, adύentus finish etc.

  11. Iulian Beagini zice:

    Îndemnul de a merge cu spatele către Tabor, de a părăsi credinţa mântuitoare a lui Hristos, înlocuită cu o ideologie hiliastă a timpului, a dat naştere la nenumărate religii advente şi la o puzderie de secte mileniste, „cercetând” şi căutând Z iua de a poi în epocile trecute, în textele biblice sau apocrife. Patologia, psihanaliza sunt metode eficace ale medicini (psihiatriei) moderne preocupate de starea unora pentru a demonstra bolile sufleteşti şi psihoza milenistă, cu toate complicaţiile psiho-sociale, politice şi fizice cauzate de mileniu. Am făcut această sumară introducere, deoarece, pătrunzând şi la noi în ţară sub diferite aspecte, milenismul trebuie explicat dovedindu-i-se inutilitatea şi falsitatea şi ca cel ce aduce tulburare în suflet şi rezervă faţă de ziua de mâine.

  12. Iulian Beagini zice:

    Asadar :Toată această mişcare, în care intră sectele( inclusiv ADVENTISTISTII) şi grupările anarhice de factură milenistă ce se numesc „creştine”, îşi are baza nu în Biblie, ci în vechile mituri ale „eternei reveniri”
    Adventistii sunt inutili şi falsi şi aduc tulburare în suflet şi rezervă faţă de ziua de mâine.

    Patologia, psihanaliza sunt metode eficace ale medicini (psihiatriei) moderne preocupate de starea unora pentru a demonstra bolile sufleteşti şi psihoza milenistă, cu toate complicaţiile psiho-sociale, politice şi fizice cauzate de mileniu.

  13. Iulian Bracau zice:

    Domnişoara Hellen Harman, care după căsătorie va deveni cunoscută sub numele de Hellen G. White (1827-1915), născută într-o familie de adepţi metodişti, era cea mai slabă dintre cele slabe, cum îi spun cu delicateţe şi profundă admiraţie adventiştii de ziua a şaptea. Dotată spiritual, dar cu o sănătate şubredă, Hellen Harman a fost nevoită să-şi întrerupă cursurile şcolare în „clasa a treia primară”, din cauza gravelor crize de halucinaţii, fie ereditare, fie însuşite din practica „căderii” în tranşă a sectei metodiştilor.

    Începând cu anul 1840, Hellen Harman frecventează adunările advente şi ascultă conferinţele religioase ale lui W. Müller, la Portland (Miami). După cum mărturiseşte în scrisorile sale, era atunci „flămândă şi însetată după mântuirea deplină” şi se lupta să dobândească această „comoară de preţ”. Printre cei care aşteptau în noaptea de 9 spre 10 octombrie 1844 venirea lui Hristos se afla negreşit şi Hellen Harman. Însă eşecul lui Müller nu a „descumpănit-o”, ci dimpotrivă, l-a speculat prompt şi cu succes.
    La puţin timp, în decembrie, acelaşi an, Hellen Harman are o „revelaţie”: data de 22 octombrie 1844 (10 octombrie după calendarul neîndreptat) nu a fost calculată greşit. Hristos şi-a început lucrarea sa intrând, mai întâi, să cureţe Sanctuarul ceresc şi abia după aceea va coborî să întemeieze mileniul pe pământ. O parte din adventiştii lui Müller s-au grupat în jurul fecioarei vizionare Hellen Harman, atraşi de faptul că „speranţele” lor nu au fost totuşi înşelate. În 1846, Hellen Harman se „mărită” frăţeşte şi în Domul cu Jam e s White, un bogătaş american, cu care va pune bazele doctrinare ale grupării mileniste de ziua a şaptea. Chiar în anul căsătoriei, Hellen White pretinde că are o „revelaţie” prin care Dumnezeu i-a poruncit să serbezeSabatul în ziua a şaptea din săptămână. Această idee i-a inspirat de fapt din scrierile unui alt adventist, căpitanul de vapor Iosif Bates.

  14. Iulian Bracau zice:

    În anul1860 are loc prima sesiune a conferinţei generale, când se pun bazele organizatorice ale sectei şi se adoptă denumirea de „Biserica adventiştilor de ziua a şaptea”
    „Revelaţiile” mai importante, pe baza cărora a fost elaborată doctrina sectei, se referă la intrarea lui Hristos în Sanctuarul ceresc (1844), serbareaSâmbetei (1846),publicarea acestor viziuni (1848),reforma sanitară (1863) etc

    Lucrările Hellenei White, foarte numeroase, dar care nu sunt scrise de ea – n-avea decât trei clase primare -, ci de cei interesaţi în propagarea adventului într-o lume necreştină -, în care-şi prezintă „revelaţiile”, au fost adunate sub genericul Scrierile Spiritului Profetic. Ea a corectat „greşelile” celorlalţi calculatori şi a arătat că venirea a doua este pentru curăţirea templului de păcatele fiilor lui Dumnezeu (Evr. IX, 25) şi că acest timp este şi judecata (I Petru IV, 17), de aceea Sfârşitul lumii va fi în curând sau, după Apocalipsă, a şi sosit (XIV, 6-7).
    Doctrina adventă s-a modificat de la întemeietor la întemeietor. Mulţi dintre păstorii „fideli” adventului socotesc că doctrina este transmisă profetic de îngeri fiecărui adept şi deci nu se poate vorbi despre o învăţătură adventă permanent valabilă, pentru că n-ar mai fi profetică
    Sanctuarul ceresc. – Adevăratul sanctuar este templul lui Dumnezeu din ceruri, în care slujeşte Hristos. Acest sanctuar avea să fie curăţit la sfârşitul celor 2300 de zile (după Daniil VIII, 14); curăţirea sanctuarului este o lucrare de judecată. Această lucrare a judecăţii în Sanctuarul ceresc a început în 1844. încheierea ei va însemna terminarea timpului de probă lăsat omenirii în vederea pocăirii.

    In ultima vreme, adventistii s-au grupat în marile campusuri şi cămine studenţeşti, folosind colindele, tradiţiile şi obiceiurile străbune pentru nesăbuitul lor prozelitism.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.