După Cuvântul lui Dumnezeu, Crucea nu este de ruşine ci de laudă. Iar sectanţii care au propovăduit minciuni împotriva Crucii lui Hristos vor fi sortiti pieirii:
„Mulţi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai CRUCII lui Hristos . Sfârşitul acestora este pieirea.” (Filipeni 3.18-19)
Sfîntul Apostol Pavel, ne spune: „Căci cuvântul crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi cei ce ne mântuim este PUTEREA lui Dumnezeu” (I Corinteni 1,18).
Acest adevăr îl vor cunoaşte toţi sectantii şi necredincioşii cand vor vedea Sfînta Cruce, semnul Fiului Omului, venind pe norii Cerului cu slavă şi strălucire negrăită.
Atunci vor cunoaşte necredincioşii şi sectanţii că Sfînta Cruce este arma prin care Iisus Hristos, Mantuitorul nostru a zdrobit porţile iadului.
Sfanta Scriptura ne spune că la plinirea vremii, înainte de înfricoşata Judecată de apoi, se va arăta Sfînta Cruce venind pe norii cerului, cum citim:
„Atunci se va arăta pe cer SEMNUL Fiului Omului şi vor plînge toate neamurile pămîntului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă”(Matei 24, 30).
Ce vor zice atunci sectanţii care nesocotesc Sfînta Cruce, cand vor vedea semnul Fiului Omului venind pe norii cerului?
Ce vor zice toţi cei care se numesc in mod pretentios creştini, dar resping şi hulesc Crucea lui Hristos?
Noi însă, cei care cinstim Sf Cruce, vom fi plini de nadejde la aratarea Sf Cruci, să zicem fiecare cu Sfîntul Apostol Pavel:
„Mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în CRUCEA Domnului nostru Iisus Hristos„(Galateni 6,14).
Lipsa de respect fata de Sf Cruce ,arata clar cine este stapanul lor . Nu vor găsi atunci sectantii nici un loc de scăpare sau sprijin ca să se ascundă de strălucirea Sf Crucii a lui Hristos, care va străluci de mii de ori mai mult decît soarele. Atunci vor cunoaşte necredincioşii şi sectanţii că Sfanta Cruce este arma prin care Iisus Hristos, Mantuitorul nostru a zdrobit porţile iadului .
Sfantul Apostol Ioan ,precizeaza ca odata cu arătarea Sfintei Cruci pe cer ,se va însemna Crucea pe feţele tuturor drepţilor, cum citim în Apocalipsă.
Îngerii se sfătuiesc între ei zicand ca ” vom pecetlui, frunţile lor„cu Sfanta Cruce.
„Şi am văzut un alt înger care se ridica de la Răsăritul Soarelui şi avea pecetea Viului Dumnezeu. Îngerul a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri …” Zicând: Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui, pe frunţile lor, pe robii Dumnezeului nostru. „(Apoc. 7,2-3).
De aceea crestinul se insemneaza cu semnul Crucii, ca si cu o pecete a lui Hristos.
Semnul Sfintei Cruci este o ARMA de aparare in ”razboiul”nevazut, duhovnicesc, impotriva ispitelor diavolesti. Semnul crucii este o sursa de binecuvantare si un mijloc de protectie in fiecare activitate zilnica ,prin semnul Sf Cruci, demonii sunt indepartati.
Cel care NU isi face Cruce este un necredincios, pentru ca nu crede in”razboiul ” nevazut in care demonii incearca sa ne biruiasca, prin ispite si atacuri zilnice. Prin Sfanta Cruce ne deosebim cei credinciosi de cei necredinciosi.
Oriunde ne-am face rugăciunea, acasă ori pe drum, la Biserică , oriunde şi oricând, trebuie să o începem şi să o încheiem cu semnul Sfintei Crucii, făcut cu toată evlavia şi cu toată credinţa, pentru că o facem în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh.
Parintii bisericesti din primele secole limpezesc si mai bine lucrurile ,Tertulian ( 160-240) ne spune despre Sf Cuce ca: „Inainte si in timpul treburilor, intrind si iesind, imbracandu-ne, inainte de somn, in toate lucrarile noastre, la fiecare pas si la fiecare fapta, noi ne insemnam cu semnul sfintei cruci” (P.L. II, col. 99).
Iar Ipolit al Romei ,”Dacă eşti ispitit, insemneaza-ti mereu fruntea cu semnul crucii cu evlavie, caci acest semn al Patimirii s-a aratat incercat impotriva diavolului daca-l vei face cu credinta. Acest lucru l-a invatat in prefigurare Moise prin mielul junghiat de Paste, poruncind sa se unga cu sangele lui pragul si cei doi stalpi ai usii si insemnand credinta in Mielul desavarsit care este acum intre noi. Caci insemnandu-ne cu mana fruntea si ochii, ne ţinem departe de cel ce incearca sa ne nimiceasca.”(Fragment din scrierea Tradiţia Apostolică (cca 200-235) al lui Ipolit al Romei cu privire al semnul crucii).
Treaba este destul de clara ,diavolul ii indeamna pe toti cei rataciti de la adevar ,adica slugile lui ,sa huleasca impotrica Crucii lui Hristos.
Crucea este arma contra diavolului pentru ca intareste in noi duhul de sacrificiu..”In crucea Domnului …lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume” (Galateni 6, 14).
Prin puterea care ne vine din jertfa lui Hristos , noi trebuie sa realizam sfatul Sf. Ap. Pavel: „Sa prezentam trupurile noastre ca o jertfa vie, sfanta, placuta lui Dumnezeu„.(Rom.12,1)
Amin!
In cazul in care nu doresti doar sa faci publicitate site-ului, sau sa gasesti un mediu prielnic pentru a propaga idei tampite, da-ti TU praful jos de pe minte, si intelege ca, prin venirea Sa, Hristos le-a facut pe toate NOI!
Adica a anulat toate nebuniile paganesti Toata chestia aia cu magia e o….vraja. Vraja marii-n…coltul garii. 😀
Sarbatoarea Nasterii lui Hristos nu e motiv de a face shopping, de a-ti umple ochii cu luminite si a te autosugestiona ca…iubesti mai mult si esti mai bun, daca golesti rafturile magazinelor.
V-au rupt „stapanii vostri” de post, si de rugaciune, v-au dezradacinat de toate, si va poarta ca pe vite, acolo unde vor.
Explica-mi, daca ma insel, conform carei logici incearca cei de pe siteul recomandat de tine, sa combata crestinismul, folosind…citate din Biblie?
Mesia Fiul Celui Atotputernic le-a facut pe toate noi (adica sa nu ne intoarcem la idolatrie si inchinare fatarnica cea ce Tatal Cerurilor uraste) ci le-a facut pe toate noi in sensul ca trupurile noastre pot contribuii ca si piatra vie la templul lui Dumnezeu daca mergem pe calea ingusta conform voii Sale(perceptelor Sale),stiind ispasirea pentru pacatele noastre facuta cu Sange Sfant acum 2000 ani ,atat de mult ne-a iubit Dumnezeu prin Fiul Sau ca sa ne intoarcem inima si mintea,felul de vietuire catre voia Lui( sa nu mai stam in simturile mintii si inimii inselatoare blestemate de pacat), vietuirea actuala a noastra in mare parte nu se supune voii Creatorului, Dumnezeu nu locuieste in cladiri de piatra(„biserici”) care vor trece (ele nu au viata,nici piatra ,nici lemnul etc. lucrate de mainile noastre ,ele nu vor invia dupa ce vor fi date distrugerii si El nu s-a inaltat ca sa revina sa i-a la cer cladiri de piatra si icoane (eu recomand sa nu le mai mozoliti cu buzele, deaceea li s-a dat putere sa planga ca sa va intoarceti de la ratacire ca sa nu se intemple nou si neamului ceva mai rau),El este viu la dreapta Tatalui,mijloceste pentru noi pt. ca doreste ca nimeni sa nu piara (adica moartea a doua in iazul de foc din soare ,ce pastor crezi ca a facut ca majoritatea maselor de oameni sa ingenuncheze in fata pietrei si lemnului infatisate cu disc solar in spate? li se va da la ce s-au inchinat ,au crezut ca au stat in lumina si defapt au stat in bezna) ,El doreste ca toti sa avem parte de viata vesnica la revenirea Sa ,desi majoritatea zic „o viata avem ,asta o traim,sa bem sa mancam,sa tinem post de mancare pt. silueta ,averi etc. alta viata nu mai exista” ,si undeva in Scripturi sta scrisa o intrebare a Marelui Preot „va găsi El credinţă pe pământ?”) ! Randuieli puse de om (preoti,pastori corupti,satan e corupt mincinos si inselator) sunt desertaciune,BABILONUL SPIRITUAL SI CEL MATERIAL au inceput sa scartaie .(foramt inca din vechime de pagani,ROMA,nicolaiti,biserica ROMANO-CATOLICA,vraja Vaticanului la care se inchina toate elitele lumii, Papa=”Stapanul Inelelor” – nu ii pupa toti inelul solar? Anticristul este din vechime inaintea nicolaitilor, nu tot ce este imbrobodit starlucitor frumos este si sfant,este spiritul maleficului in fii neascultarii,acestia au lumina falsa de la lucifer ,Dumnezeul Preainalt Atotputernic Creator Vesnic Viu ,Dumnezeul Vietii sa il mustre pe lucifer si lucrarea sa de moarte).
„Crucea” nu este breloc sau icoana/imagine ci ea inseamna suferinta personala pentru voia lui Dumnezeu,inseamna sa ne imotrivim pacatului chiar cu pretul sangelui (care este unul din componentele marturiei adevaratilor crestini,daca tii o cruce obiect in mana sau in casa,inseamna idolatrie si in minte si inima ai curvie,pornografie ,vedetism ,in maini sticla cu alcool si tigara etc. iti este sortit trupul pt. arsita soarelui ) : „Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, luptând împotriva păcatului. Şi aţi uitat îndemnul care vă vorbeşte ca unor copii: Fiul meu, nu dispreţui disciplinarea Domnului, nici nu cădea de oboseală când eşti mustrat de el; Fiindcă Domnul disciplinează pe cine iubeşte şi biciuieşte pe fiecare fiu pe care îl primeşte.Dacă înduraţi disciplinarea, Dumnezeu se poartă cu voi precum cu fii; căci, care este fiul pe care nu îl disciplinează tatăl? Dar dacă sunteţi fără disciplinare, din care toţi sunt părtaşi, atunci sunteţi bastarzi şi nu fii. Mai mult, după carnea noastră am avut părinţi care ne-au disciplinat şi i-am respectat; nu cu atât mai mult să fim în supunere Tatălui duhurilor şi să trăim? Fiindcă ei, într-adevăr, pentru puţine zile ne disciplinau după cum li se părea bine;dar el, pentru folosul nostru, ca să fim părtaşi ai sfinţeniei lui. Dar nicio disciplinare din prezent nu pare a fi bucurie, ci mâhnire; totuşi după aceea ea dă rodul paşnic al dreptăţii celor ce au fost antrenaţi prin ea. De aceea, ridicaţi mâinile care atârnă şi îndreptaţi genunchii slăbiţi; Şi faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre, ca nu cumva cel şchiop să fie abătut de pe cale ci, mai degrabă, să fie vindecat. Urmăriţi pacea cu toţi oamenii şi sfinţenia, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul; Veghind, ca nu cumva cineva să fie lipsit de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva, răsărind vreo rădăcină de amărăciune, să vă tulbure şi prin aceasta mulţi să fie întinaţi; Ca nu cumva să fie cineva curvar sau profan, ca Esau, care pentru o singură mâncare şi-a vândut dreptul său de întâi născut. Fiindcă ştiţi că mai apoi, voind să moştenească binecuvântarea, a fost respins; fiindcă nu a găsit loc pentru pocăinţă, deşi cu grijă a căutat-o cu lacrimi…” (extras din Biblia traducere Fidela limba romana Cluj 2011 sau King James 1611) sau : ” Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nedemni să judecaţi cele mai neînsemnate lucruri? Nu ştiţi că noi îi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult cele ce ţin de viaţa aceasta? Dacă într-adevăr aveţi judecăţi pentru lucrurile care ţin de viaţa aceasta, voi să puneţi să judece pe aceia care sunt cel mai puţin stimaţi în biserică. Spre ruşinea voastră vorbesc. Astfel, nu este nimeni înţelept printre voi? Nici măcar unul care să poată judeca între fraţii săi? Ci frate se judecă cu frate, şi acest lucru înaintea celor ce nu cred. De aceea acum este absolut o vină printre voi, pentru că vă judecaţi unul cu altul. De ce nu suferiţi mai degrabă nedreptate? De ce nu suferiţi mai degrabă să fiţi înşelaţi? Dimpotrivă, voi nedreptăţiţi şi înşelaţi, şi acestea pe fraţi! Nu ştiţi că aceia ce sunt nedrepţi nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: nici curvarii, nici idolatrii, nici adulterii, nici cei efeminați, nici cei ce se abuzează cu oameni, nici hoţii, nici lacomii, nici beţivii, nici defăimătorii, nici jecmănitorii, nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Şi astfel eraţi unii dintre voi; dar sunteţi spălaţi, dar sunteţi sfinţiţi, dar sunteţi declaraţi drepţi în numele Domnului Iisus şi prin Duhul Dumnezeului nostru. Toate îmi sunt legiuite, dar nu toate sunt de folos; toate îmi sunt legiuite, dar eu nu voi fi adus sub puterea niciunuia. Mâncărurile sunt pentru pântece şi pântecele pentru mâncăruri; dar Dumnezeu le va nimici deopotrivă şi pe acesta şi pe acelea. Şi trupul nu este pentru curvie, ci pentru Domnul; şi Domnul pentru trup. Şi Dumnezeu a înviat şi pe Domnul şi ne va învia şi pe noi prin puterea sa. Nu ştiţi că trupurile voastre sunt membrele lui Hristos? Voi lua atunci membrele lui Hristos şi le voi face membrele unei curve? Nicidecum! Ce? Nu ştiţi că cel alipit de o curvă este un singur trup cu ea? Căci cei doi, spune
el, vor fi un singur trup.Dar cel alipit de Domnul este un singur duh cu el. Fugiţi de curvie. Fiecare păcat ce îl face un om este în afara trupului; dar cel ce curveşte păcătuieşte împotriva propriului trup. Ce? Nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care este în voi, pe care îl
aveţi de la Dumnezeu şi voi nu sunteţi ai voştri? Fiindcă sunteţi cumpăraţi cu un preţ; de aceea glorificaţi pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. ” (extras ddin Biblia traducerea King James 1611 )
Bai…king James
1. noi nu suntem catolici si nu pupam inelul nimanui. You’re barking at the wrong tree. 😀
2.ai citit macar vreun rand din articolul la care comentezi? Ce pornografii gasesti, dobitocule, in cinstirea Sfintei Cruci?
3. o Biblie normala…n-ai gasit? 😀
p.s. Crucii Tale ne inchinam, Stapane, si Invierea Ta o laudam si o slavim!
Se pare ca nu faci diferenta intre instrumentul de tortura al Romei (care aduce moartea) si Cel vesnic care a suferit pe acel instrument de tortura (Adica Fiul lui Dumnezeu intrupat in carne de om ,adica Cel care este viu si mijloceste pt. oameni si credinciosi la dreapta Tatalui Nostru din Imparatia Cerurilor si El da VIATA, El este CALEA,ADEVARUL si Viata,crucea aduce moartea,in general instrumentele de tortura aduc suferinta si moarte, Iisus daca ar fi fost spanzurat probabil multi se inchinau la spanzuratoare neintelegand ce lucrare a facut Atotputernicul Creator al vietii)…ce inseamna pt. dvs. urmatorul pasaj din Biblie? ” Fiul lui Dumnezeu – a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.” (Luca 9:23) crezi ca inseamna sa ne purtam brelocul,crucifixul sau tot felul de lucrusoare facute cu mana omeneasca in fiecare zi? Daca cercetem Biblia vom afla ca Dumnezeu este un Dumnezeu gelos si uraste idolatria (in general cei care sunt impotriva idolatriei vor fi prigoniti de cei care iubesc idolatria si asta o spun cu mahnire si intristare ca au sufletul lipit de material),”dobitoc” inseamna animal si eu sunt om,dar Dumnezeu sa te binecuvanteze <El ne invata sa ne iertem nu sa devenim dobitoace fara ratiune (ca cei care sunt influentati de pornografie sau altele care duc la pacate poate nu s-a inteles bine din postarea de mai sus ,dar majoritatea din cei care pupa crucifixe practica si astfel de pacate care despart de Dumnezeu ,stiu asta din propria experienta). Probabil te vei gandii cum sa argumentati lucruri impotriva a tot ce zic.
@ereticul joseph,
:)))Pai chiar voi sunteti idolatri flacau.Va-ti inventat propriul idol si in nebunia voastra il numiti hristos.
Va-ti lepadat de Hristos si de dreapta credinta si ati imbratisat basmele sectare inventate la 1900 de diversi guru, ca:tanti nuti,parham,smith,luther,etc.si lista poate continua,pana la 32.000 de secte, tot sa scriu. 🙂
Biblia de care vorbesti mataluta,o folosesti ilegal,e un produs 100%ortodox.Toti sectarii va purtati exact cum spune Sf.Ap Pavel ca :,,dusmani ai Sfintei Cruci,, .
“18. Căci mulţi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai crucii lui Hristos.
19. Sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti.”
(Filipeni cap.3 )
Coloseni cap2 vs.14-15
Dezbrăcând (de putere) începătoriile şi stăpâniile, le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin cruce.”
Asadar, vezi cum te comporti?Exact ca un dusman a lui Hristos si va fi vai de tine.
Cat despre a trebui cineva sa se gandeasca cum sa-ti raspunda nu e cazul.Dusmani a Crucii lui Hristos,intra mereu pe acest blog.Trebuie doar sa intelegi ca nu este nimeni la cheremul tau ,sa-ti raspunda cand ai tu chef.Fiecare din noi are serviciu,familie sau alte treburi.
Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristosul? Acesta este antihristul, cel care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.
23. Oricine tăgăduieşte pe Fiul nu are nici pe Tatăl; cine mărturiseşte pe Fiul are şi pe Tatăl.
24. Deci, ceea ce aţi auzit de la început, în voi să rămână; de va rămâne în voi ceea ce aţi auzit de la început, veţi rămâne şi voi în Fiul şi în Tatăl.
25. Şi aceasta este făgăduinţa pe care El ne-a făgăduit-o: Viaţa veşnică.
(1Ioan Cap2)
Asadar sa ramanem in ce am auzit de la inceput, nu sa credem ce sa inventat la 1900 toamna.
@Joseph
Poate TU nu-ti dai seama ca Sangele curs pe lemnul Crucii , a sfintit-o pe aceasta in totalitate, si a transformat-o din obiect de tortura, , in sfintire, si semn al binecuvantarii…
Sa inteleg ca tu poti accepta ca Iisus a transformat apa in vin, la nunta din Cana, ca a putut invia mortii, ca a putut vindeca bolnavi si indraciti, iar Crucea pe care a atins-o, si nu numai, pe care s-a adus jertfa pentru pacatele omenesti, a ramas..neschimbata? Oare nu a putut Iisus sa transfigureze simbolul blestemului , mortii si torturii? Oare nu intelegi ca negand Crucea, negi fiecare minune a lui Hristos, Biblia care le-a consemnat, si pe Hristos Insusi, Cel ce le-a facut?
Tu stii ca dupa multi ani, imparateasa Elena a Bizantului a finantat cautarea Crucii pe care a fost rastignit Hristos? Tu stii ca au fost gasite cele trei cruci, a lui Iisus si a celor doi talhari, ingropate impreuna? Tu stii ca au adus un mort, si l-au atins de fiecare cruce, si mortul A INVIAT, fiind atins de Crucea Domnului?
Tu ai citit articolul la care comentezi?
Daca da, si dupa asta tot nu ti-e clar…
Cine nu se supune idolatriei(pupatului si purtatului icoanelor,crucifixelor,pupat inele si maini de preoti,oseminte etc.) este considerat eretic inca de la inceputul bisericii nicolaitee babilonienee (au fost prigoniti si omoraiti crezand ca fac un serviciu lui Dumnezeu),cercetati si veti afla sub ce sistem sunteti supus in varf cu Papa si mai marii ortodoxiei (catolicism idolatru din care se trag ,la fel si protestantii nici unu nu este mai breaz si-au facut traditia lor la fel de idolatra,multi inca poarta bradul de craciun si alte ritualuri pagane etc.),aici nu este cat de veche sau cat de noua este biserica este vorba de supunere fata de Creator .Corupti sunt in toate si in sistemul traditional si in cel neo-protestant,ei conduc corporatiile si politicile. Noi va trebuii sa alegem la un moment dat(cat mai repede) intre legile omului si legile lui Dumnezeu si principiile Lui Divine (sa ne supunem firea conform perceptelor Sale). ” Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. Să nu vă întovărăşiţi, dar, deloc cu ei.” (Efeseni 5:5-7)
Tie ti-e clar ce ti-am scris pana acum legat de Sfanta Cruce? DA, sau NU?
Restul vorbim pe urma…deci, ai procesat ce ti-am explicat? DA, sau NU?
Odata Cu infiintarea Bisricii Romano-Catolice (a carui piatra-temelie nu este Sf.Petru …cercetati) si odata cu impratul Constantin (un idolatru infocat) si apoi cu Papa Sixtus al III-lea 666 (la fel de idolatru ,adevaratul Anticrist si principalul dintre toti anticristii ,el a decretat conform codex Codex Theodosianus autoritatea peste tot ce se cumpara si vinde ) ,a venit si apostazia si prigonirea adevaratilor crestini ,apoi cruciade ,reforme etc ,cine nu se supunea semnului bisericii idolatre si legilor sale nu ale lui Dumnezeu era ras de pe fata pamantului, anticristii sunt dinaintea apostolilor si biserica lor la fel cu apostoli idolatrii corupti si mincinosi,asta se ascunde foarte frumos impodobit in prezent ca anticristii sunt la putere in frunte cu VATICANUL care ii manevreaza toate elitele politice,toate elitele religioase (absolut toate dominatiunile). Acestia si cei care ii urmeaza va arde in iazul de foc (in Soare cercetati nu va mai luati dupa popii corupti care zic „credeti si nu cercetati”) , supuneti-va voi unei religii mascate peste Sol invictus (soarele neinvins) adusa la putere de „preaslavitul” Constantin (dovada vedeti icoanele cu discul solar in spatele „sfintilor de rasa alba superioara” si discul solar si pe cruci si in majoritatea bisericilor). Crucea este dinaintea crestinismului,provine din egiptul antic si provine dintr-o religie idolatra pe care Dumnezeu o uraste ,El a urat idolatria inca de la inceputuri. „Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.”(Apocalipsa 9:20)
Eu am procesat ,si intentionez sa ma feresc de o religie idolatra „Sol invictus” (soarele neinvins) intarita de ereticii Constantin cel „Mare” si Papa Sixtus al III-lea in toata Europa si nu numai (in care se practica si necromantia urata de Dumnezeu). Inteleg crucea adevarata este sa ne lepadam de noi ,e-ul nostru si sa mergem pe urmele Mantuitorului (conform obiceiurilor Sale nu al oamenilor).”Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” – Crezi ca in vremea aceia le-a zis sa-si i-a fiecare o cruce de lemn.piatra etc.? La asta referit Mantuitorul ?
“14. Ştergând zapisul ce era asupra noastră, care ne era potrivnic cu rânduielile lui, şi l-a luat din mijloc, pironindu-l pe cruce.
15. Dezbrăcând (de putere) începătoriile şi stăpâniile, le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin cruce.”
(Coloseni 2:14-15)
* Vedem din versetul 15 că diavolii sunt biruiţi prin cruce.
http://binevestitorul.wordpress.com/2012/11/14/semnul-crucii-in-sfanta-scriptura/
Dumnezeu să vă binecuvanteze…mi-a plăcut mult articolul despre sfanta cruce…
http://biserica-casaluidumnezeu.blogspot.ro/